În Monitorul Oficial nr. 252 din 15 aprilie 2015 a fost publicată Legea nr. 75/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor.


Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 este acum Legalis®. Comandă cartea în Raftul Legalis®


În extras

Articol unic.

Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 14 din 31 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor, adoptată în temeiul art. 1 pct. 1.12 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 22 august 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul unic, înaintea punctului 1 se introduce un nou punct, cu următorul cuprins:

„— La articolul 3, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d1), cu următorul cuprins:

«d1) active funcţionale înseamnă totalitatea resurselor economice care constau în active fixe, circulante, de trezorerie, know-how etc., inclusiv a drepturilor şi obligaţiilor născute în legătură cu acestea, precum şi resursele umane, apreciate pe baze rezonabile ca fiind exploatabile în procese economice prezente şi viitoare;»”.

2. La articolul unic punctul 2, partea introductivă a alineatului (1) al articolului 241 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 241

(1) Societăţile/Regiile autonome la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar şi filialele acestora pot transfera prin negociere directă active aflate în proprietatea lor persoanelor juridice la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar sau filialelor acestora, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:”.

3. La articolul unic, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 21, cu următorul cuprins:

„21. După articolul 241 se introduce un nou articol, articolul 242, cu următorul cuprins:

«Art. 242

(1) Instituţiile publice implicate şi societăţile/regiile autonome cu capital majoritar sau integral de stat pot prelua active şi active funcţionale de la alte societăţi/regii autonome în scopul valorificării acestora prin includerea lor în circuite economice viabile şi/sau în societăţi/regii autonome înfiinţate potrivit legii.

(2) Preluarea va avea ca scop reducerea nivelului arieratelor, restructurarea sau reorganizarea operatorului economic de la care se preiau activele funcţionale.»”