În Monitorul Oficial nr. 248 din 10 aprilie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 239/2015 privind alocarea temporară, pentru luna aprilie a anului 2015, a unor sume din venituri din privatizare ordonatorului principal de credite cu rol de Autoritate de management pentru Programul operaţional Creşterea competitivităţii economice (POS CCE).
În extras
Art. 1.
(1) În scopul asigurării necesarului de finanţare al Autorităţii de management pentru Programul operaţional Creşterea competitivităţii economice (POS CCE), aferent lunii aprilie 2015, în vederea efectuării plăţii către Fondul European de Investiţii care administrează şi implementează Fondul de participare JEREMIE, se aprobă alocarea temporară din venituri din privatizare de către Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 50 milioane euro aferente Fondului de participare JEREMIE.
(2) Ordonatorul principal de credite cu rol de Autoritate de management pentru POS CCE, care beneficiază de prevederile alin. (1), este Ministerul Fondurilor Europene.
(3) Sumele alocate Fondului European de Investiţii din venituri din privatizare care au fost utilizate vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până la data de 31 iulie 2015.
Art. 2.
(1) Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, efectuează transferul integral în euro al sumei prevăzute la art. 1 alin. (1) în termen de două zile lucrătoare de la data solicitării de către Autoritatea de certificare şi plată.
(2) Suma de 50 milioane euro, prevăzută la art. 1 alin. (1), se transferă de către Autoritatea de certificare şi plată, în euro, în contul Fondului European de Investiţii RO73 RNCB 0002 1021 1242 0002 deschis la Banca Comercială Română, JER-002 Investment Account (EUR), într-o singură tranşă, în maximum două zile lucrătoare de la încasarea sumei transferate de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, conform alin. (1).
Art. 3.
(1) Reconstituirea veniturilor din privatizare se realizează de ordonatorul principal de credite cu rol de Autoritate cadrul financiar pentru Fondul de participare JEREMIE, aprobată de management pentru POS CCE prin intermediul Autorităţii de certificare şi plată, din sumele primite de la Comisia Europeană, ca urmare a transmiterii către aceasta a aplicaţiei de plată aferente POS CCE. Autoritatea de management pentru POS CCE are obligaţia transmiterii la Autoritatea de certificare şi plată, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii fondurilor, a declaraţiei de cheltuieli eligibile, potrivit prevederilor cadrului legal naţional şi comunitar, a cărei valoare totală aferentă finanţării din instrumente structurale să fie cel puţin egală cu valoarea sumei primite. Autoritatea de certificare şi plată va asigura procesarea şi transmiterea declaraţiei de cheltuieli către Comisia Europeană în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii acesteia de la Autoritatea de management, în condiţiile în care nu este necesară întreruperea termenului de procesare ca urmare a identificării unor deficienţe.
(2) Reconstituirea sumei transferate potrivit art. 2 alin. (2) se va efectua prin transferarea sumei în euro din contul denominat în euro „Disponibil din contribuţia financiară a Uniunii Europene reprezentând fonduri externe nerambursabile postaderare”, deschis la Banca Naţională a României pe numele Autorităţii de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în contul „Disponibil la vedere. Alte depozite atrase MFP/EURO”, deschis la Banca Naţională a României pe numele Ministerului Finanţelor Publice până la incidenţa sumei de 50 milioane euro.
Art. 4.
Suma de 50 milioane euro, prevăzută la art. 2 alin. (2), se înregistrează ca venituri din privatizare în valută şi se stinge obligaţia de restituire a sumei alocate din venituri din privatizare în euro a ordonatorului principal de credite cu rol de Autoritate de management pentru POS CCE.