În Monitorul Oficial nr. 218 din 1 aprilie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 654/2015 Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind aprobarea Normelor metodologice de autorizare a exportatorilor în vederea emiterii în procedură simplificată a dovezilor de origine preferenţială în cadrul acordurilor care reglementează comerţul preferenţial dintre Uniunea Europeană şi ţările partenere, precum şi a certificatelor A.TR. care atestă statutul de marfă în liberă circulaţie în cadrul Uniunii vamale UE—Turcia.


Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 este acum Legalis®. Comandă cartea în Raftul Legalis®


În extras

CAPITOLUL I

Autorizaţia pentru întocmirea declaraţiei pe factură în cadrul acordurilor care reglementează comerţul preferenţial dintre Uniunea Europeană şi ţările partenere

Art. 1.

În vederea autorizării, exportatorii care solicită să facă dovada originii în procedură simplificată prin întocmirea „declaraţiei pe factură” depun la direcţiile regionale vamale în a căror rază teritorială de competenţă se află sediul lor principal o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2.

Cererea este însoţită de următoarele documente, în fotocopie:

  1. a) actul constitutiv al societăţii;
  2. b) certificatul de înmatriculare în registrul comerţului;
  3. c) contractele în baza cărora se vor efectua exporturile de produse originare;
  4. d) descrierea procesului tehnologic de obţinere a produselor finite;
  5. e) structura de preţ a produsului finit în cazul în care la fabricarea produselor finite sunt folosite materiale neoriginare şi regula de origine este una valorică;
  6. f) liste centralizatoare care să cuprindă date referitoare la toate materiile prime şi materialele efectiv folosite — cantitate, valoare, origine, încadrare tarifară — la fabricarea produselor finite, suficient de detaliate pentru a face o distincţie clară între materialele originare, neoriginare şi cele achiziţionate de pe piaţa internă;
  7. g) copiile documentelor care au însoţit la import/plasare sub regim vamal suspensiv materialele folosite la obţinerea produselor finite exportate, pentru operaţiuni derulate în ultimele 12 luni, cum ar fi declaraţia vamală, dovada de origine, factura aferentă, lista de colisaj, documentul de transport, certificatul de nonmanipulare;
  8. h) copiile documentelor care însoţesc la export/plasare sub regim vamal suspensiv produsele finite pentru operaţiuni derulate în ultimele 12 luni, ce lichidează operaţiunile de import corespunzătoare, cum ar fi: declaraţia vamală, dovada de origine (dacă este cazul), factura aferentă, lista de colisaj, documentul de transport, certificatul de nonmanipulare, declaraţia furnizorului, precum şi copii ale documentelor de regularizare privind plata taxelor vamale aferente materiilor prime neoriginare conform prevederilor regulii non-drawback;
  9. i) orice alte documente care susţin cele declarate în cerere.

Art. 3.

Direcţiile regionale vamale analizează cererea

depusă şi eliberează autorizaţia de „exportator autorizat” având în vedere, în special, următoarele aspecte:

  1. a) criteriul de origine aplicat;
  2. b) volumul şi frecvenţa exporturilor;
  3. c) existenţa unor contracte ferme;
  4. d) originea materiilor prime şi a materialelor folosite;
  5. e) respectarea prevederilor referitoare la interzicerea drawbackului sau a scutirii de la plata taxelor vamale;
  6. f) respectarea regulii transportului direct şi a principiului teritorialităţii.

CAPITOLUL II

Autorizaţia pentru emitere în procedură simplificată a certificatelor A.TR. care atestă statutul de marfă în liberă circulaţie în cadrul Uniunii vamale UE—Turcia

Art. 4.

În vederea autorizării, exportatorii care doresc să emită certificate A.TR. în procedură simplificată depun la direcţiile regionale vamale, în a căror rază teritorială de competenţă se află sediul lor principal, o cerere conform modelului din anexa nr. 1.

Art. 5.

Cererea este însoţită de următoarele documente, în fotocopie:

  1. a) actul constitutiv al societăţii;
  2. b) certificatul de înmatriculare în registrul comerţului;
  3. c) contractele în baza cărora se vor efectua exporturile.

Art. 6.

Direcţiile regionale vamale analizează cererea depusă şi eliberează autorizaţia având în vedere, în special, următoarele aspecte:

  1. a) volumul şi frecvenţa exporturilor;
  2. b) existenţa unor contracte ferme;
  3. c) respectarea regulii transportului direct.

Art. 7.

Certificatele A.TR. emise în procedură simplificată pot fi vizate în caseta 12 în avans de autoritatea vamală sau pot fi vizate de către exportator cu o ştampilă conform modelului din anexa nr. 2. În cazul în care se folosesc certificate vizate în avans de autoritatea vamală, în autorizaţie se menţionează numele biroului vamal care va viza certificatele.

Art. 8.

În cazul în care certificatele A.TR. sunt ştampilate în avans de autoritatea vamală, în caseta 8 „Observaţii” se va înscrie expresia „Procedură simplificată” în una dintre variantele lingvistice prevăzute de Decizia 1/2006 a Comitetului de Cooperare Vamală CE—Turcia.

Art. 9.

În cazul în care exportatorul foloseşte ştampila prevăzută în anexa nr. 2, acesta prezintă specimenul de ştampilă direcţiei regionale vamale pentru a se verifica dacă este conform modelului prevăzut de Decizia 1/2006 a Comitetului de Cooperare Vamală CE—Turcia. Specimenul de ştampilă se anexează la dosarul cu documente depuse în vederea autorizării. În cazul înlocuirii ştampilei, ca urmare a pierderii sau deteriorării, se urmează aceeaşi procedură şi pentru noua ştampilă.