În Monitorul Oficial nr. 169 din 11 martie a.c. a fost publicată Norma nr. 5/2015 a Autorităţii de Supraveghere Financiară privind avizarea fondurilor mutuale pentru gestionarea unor riscuri în agricultură.


Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2. Adăugită și revizuită – Comandă acum în Legalis®


În extras

Art. 1.

(1) Prezenta normă stabileşte condiţiile şi documentele în baza cărora Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., acordă avizul prealabil fondurilor mutuale pentru gestionarea unor riscuri în agricultură în vederea înregistrării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi avizul în scopul funcţionării lor, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2013 privind înfiinţarea, avizarea şi acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea unor riscuri în agricultură, în vederea acordării de compensaţii financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de fenomene climatice nefavorabile, boli ale animalelor, organisme dăunătoare plantelor sau incidente de mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 2/2014, cu modificările ulterioare, denumită în continuare O.U.G. nr. 64/2013.

(2) Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normă au semnificaţia prevăzută în O.U.G. nr. 64/2013, precum şi în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare O.G. nr. 26/2000.

Art. 2.

(1) Fondul mutual pentru gestionarea unor riscuri în agricultură, denumit în continuare Fond, are drept scop unic asigurarea membrilor afiliaţi în vederea acordării acestora de plăţi compensatorii pentru pierderile economice cauzate de producerea evenimentelor prevăzute de O.U.G. nr. 64/2013, după cum urmează:

  1. a) fenomene climatice nefavorabile;
  2. b) boli ale animalelor;
  3. c) organisme dăunătoare plantelor şi măsurile aplicate în scopul eradicării şi prevenirii răspândirii acestora;
  4. d) incidente de mediu.

(2) Fondul se constituie ca asociaţie în baza prevederilor O.G. nr. 26/2000 şi ale O.U.G. nr. 64/2013.

(3) Fondul îşi desfăşoară activitatea în baza propriului statut şi a normelor privind funcţionarea acestuia.

(4) Consiliul director al Fondului este format din 5 membri, îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. a) şi c) din O.G. nr. 26/2000 şi împuterniceşte un Comitet executiv în vederea exercitării atribuţiilor prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. b) şi d) din respectiva ordonanţă.

(5) Comitetul executiv este condus de către un director general în baza unui contract de mandat, care nu poate depăşi

4 ani.

Art. 3.

(1) Procesul de avizare al Fondului de către A.S.F. cuprinde două etape:

  1. a) avizarea prealabilă în vederea înregistrării ca Fond în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor;
  2. b) avizarea în scopul funcţionării Fondului.

(2) Avizarea prealabilă în vederea înregistrării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor nu garantează obţinerea avizului în scopul funcţionării.

(3) Taxa de avizare pentru fiecare etapă este de 1.000 lei şi se achită în contul indicat de A.S.F. pe site-ul acesteia.

Art. 4.

În vederea obţinerii avizului prealabil necesar înregistrării la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, solicitanţii vor depune la registratura A.S.F. următoarele documente:

  1. cerere standard, în forma prevăzută în anexa nr. 1, semnată de persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice a Fondului;
  2. actul constitutiv şi statutul, în formă autentică, cu respectarea art. 5;
  3. documente care să permită evaluarea îndeplinirii de către membrii Consiliului director a condiţiilor prevăzute de prezenta normă, respectiv declaraţia prevăzută în anexa nr. 4 şi documentele aferente, pentru fiecare dintre ei;
  4. dovada achitării taxei de avizare.

Art. 5.

(1) Actul constitutiv şi statutul Fondului se elaborează în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 şi ale O.U.G. nr. 64/2013 şi vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:

  1. Actul constitutiv:
  2. a) datele de identificare a membrilor asociaţi: numele sau denumirea şi, după caz, domiciliul sau sediul acestora;
  3. b) exprimarea voinţei de asociere şi precizarea scopului unic al constituirii asociaţiei care îl reprezintă asigurarea membrilor afiliaţi în vederea acordării de compensaţii financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de evenimentele prevăzute la art. 2 alin. (1);
  4. c) denumirea asociaţiei care trebuie să includă sintagma „Fond mutual în agricultură”;
  5. d) sediul asociaţiei;
  6. e) durata de funcţionare a asociaţiei — pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat;
  7. f) patrimoniul iniţial al asociaţiei la data constituirii acesteia;
  8. g) componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control;
  9. h) persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice;
  10. i) semnăturile membrilor asociaţi.
  11. Statutul:
  12. a) elementele prevăzute la pct. 1, cu excepţia celor precizate la lit. g) şi h);
  13. b) precizarea scopului unic şi a obiectivelor Fondului;
  14. c) modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de asociat;
  15. d) drepturile şi obligaţiile asociaţilor;
  16. e) categoriile de resurse patrimoniale ale Fondului;
  17. f) cuantumul cotizaţiei membrilor asociaţi şi/sau modul de calcul al acesteia şi termenele de plată a acesteia, precum şi, dacă este cazul, prevederi privind neplata cotizaţiei la termen;
  18. g) atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control ale Fondului;
  19. h) regulile privind organizarea şi funcţionarea adunării generale;
  20. i) regulile generale privind organizarea şi funcţionarea Consiliului director şi a Comitetului executiv;
  21. j) condiţiile stabilite de către Consiliul director pentru programele de compensaţii financiare;
  22. k) destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării asociaţiei, cu respectarea dispoziţiilor art. 60 dinG. nr. 26/2000.

(2) Condiţiile stabilite de către Consiliul director pentru programele de compensaţii financiare cuprind:

  1. a) enumerarea fenomenelor climatice nefavorabile, a bolilor animalelor, a organismelor dăunătoare plantelor şi a incidentelor de mediu care pot fi la originea cererii de compensaţie financiară, cu respectarea prevederilorU.G. nr. 64/2013;
  2. b) dispoziţii referitoare la condiţiile de obţinere a compensaţiilor financiare;
  3. c) modalitatea de gestionare a sumelor depuse în fondul de compensaţii şi a sumelor plătite din acesta potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) lit. b) din Regulamentul UE nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, denumit în continuare Regulament;
  4. d) norme privind atribuirea responsabilităţilor legate de datoriile realizate potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) lit. c) din Regulament;
  5. e) dispoziţii exprese referitoare la constituirea de sucursale, dizolvarea şi lichidarea Fondului;
  6. f) dispoziţii exprese privind neîngrădirea afilierii fermierilor la Fond, precum şi accesul structurilor de audit/control naţionale şi ale Uniunii Europene la evidenţele contabile şi la orice alt document având legătură cu rambursările din fonduri publice şi compensaţiile financiare plătite membrilor.