Decizia Î.C.C.J. nr. 1/2015 – interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii public

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

1. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 30 septembrie 2014, în Dosarul nr. 3.626/118/2013, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 169 alin. (3) raportat la art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă persoanele pensionate în perioada 1.04.2001–1.01.2011 şi, în special, în perioada 1.04.2001–2.11.2008 beneficiază de majorarea cu 50% a punctajului anual pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale după 1.04.2001.

2. Expunerea succintă a procesului

În fapt, reclamantul C.D.O. a fost pensionat la data de 20.01.2011, drepturile fiindu-i stabilite începând cu 22.10.2010 în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Reclamantul a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, după data de 1.04.2001.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa nu a acordat majorarea de punctaj pentru perioada lucrată în condiţii speciale de muncă, soluţia fiind confirmată de prima instanţă, prin Sentinţa civilă nr. 4.627 din 16 decembrie 2013 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 3.626/118/2013, cu motivarea că nu există un temei legal în acest sens.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Constanţa reclamantul a declarat apel, iar Curtea de Apel Constanţa, în cadrul soluţionării apelului, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dedusă judecăţii şi a dispus suspendarea cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

3. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

În actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Încheierea civilă din data de 30 septembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

a) De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor legale ce fac obiectul sesizării depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât:

Prin acte normative succesive, au fost acordate unele beneficii persoanelor care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, respectiv în condiţii speciale sau deosebite de muncă.

Prin Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, au fost unificate aceste reglementări.

Astfel, prin art. 100 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit un beneficiu constând în majorarea punctajelor lunare cu 25% pentru persoanele care au activat în grupa a II-a de muncă anterior datei de 1.04.2001, respectiv în condiţii deosebite după această dată, şi cu 50% pentru persoanele care au activat în grupa I de muncă anterior datei de 1.04.2001, respectiv în condiţii speciale după această dată.

Instanţa de trimitere a reţinut că aceste prevederi se aplică persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în timp ce situaţia persoanelor pensionate anterior intrării în vigoare a acestei legi este reglementată de art. 169 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în mod diferit.

Astfel, primul alineat al art. 169 din legea menţionată se referă numai la beneficiul pentru activităţile desfăşurate în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă, iar nu şi la activităţile desfăşurate în condiţii speciale sau deosebite de muncă. Al doilea alineat se referă la persoanele pensionate în perioada 1.04.2001–2.11.2008 şi numai la beneficiul prevăzut de alin. (1), deci cel acordat doar pentru activităţile desfăşurate în locuri încadrate în grupa I şi grupa a II-a de muncă, iar nu şi la activităţile desfăşurate în condiţii speciale sau deosebite de muncă.

Pentru persoanele înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (6) face referire doar la aplicarea art. 100 lit. a), care se referă la condiţii deosebite de muncă, iar nu şi la lit. b) care se referă la condiţii speciale.

b) Problema de drept enunţată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre asupra acestei chestiuni.

c) Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din datele publice afişate pe portalul de internet al acestei instanţe.

4. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant C.D.O. a invocat principiile egalităţii şi contributivităţii şi a susţinut că nu se justifică diferenţa de tratament rezultată din acordarea dreptului la un punctaj suplimentar numai persoanelor care au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite de muncă.

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Constanţa nu şi-a exprimat opinia cu privire ia chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.

5. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia completului de judecată, distincţia între asiguraţi, care atrage sau nu beneficiul acordării majorării punctajului pentru activităţile desfăşurate în condiţii speciale, este numai data pensionării care, având în vedere că depinde de îndeplinirea unei condiţii de vârstă, transformă acest criteriu într-unul de diferenţiere bazat pe vârstă, considerat în principiu discriminatoriu.

În acest sens, s-a arătat că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, în vigoare până la 1 ianuarie 2011.

6. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialiştii din cadrul Facultăţii de Drept – Universitatea din Bucureşti

La data de 8 decembrie 2014 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere formulat de specialiştii în materie de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, respectiv domnul profesor universitar doctor Alexandru Athanasiu şi doamna doctorand Ana Maria Vlăsceanu.

Potrivit opiniei exprimate, s-a apreciat că persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale sau alte condiţii de muncă nu vor putea beneficia de majorarea punctajelor lunare reglementată de art. 100 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care dreptul lor la pensie s-a deschis anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, întrucât o interpretare diferită a dispoziţiilor legale în discuţie ar echivala cu un adaos nepermis la lege.

Referitor la situaţia discriminatorie invocată, s-a susţinut că tratamentul diferit aplicat asiguraţilor nu izvorăşte din încălcarea principiului nediscriminării pe criteriul vârstei, ci din încălcarea principiului „la condiţii egale de pensionare, pensii egale“.

În acest sens, s-a argumentat că persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale se află într-o situaţie comparabilă cu persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite de muncă, motiv pentru care nu se justifică diferenţa de tratament rezultată din acordarea dreptului la un supliment de punctaj lunar numai celor care au prestat munca în condiţii deosebite de muncă.

Mai mult, injusteţea diferenţei de tratament este accentuată şi de faptul că persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale au prestat munca în condiţii mai grele prin comparaţie cu cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite.

În acest context, s-a menţionat că situaţia de discriminare generată de prevederile art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, subzistă numai între persoanele care au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite de muncă şi, respectiv, în condiţii speciale de muncă, nu şi faţă de acele persoane care au prestat activitatea în alte condiţii de muncă, având în vedere faptul că noţiunea de „alte condiţii de muncă“ a fost introdusă în legislaţia românească prin Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 19/2000 reglementând numai condiţiile deosebite şi condiţiile speciale de muncă.

În concluzie, s-a apreciat că această situaţie de discriminare creată prin intermediul dispoziţiilor art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi înlăturată prin aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, întrucât instanţa de judecată nu se poate substitui legiuitorului.

7. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

7.1. Opinia majoritară conturată prin soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti a fost în sensul că persoanelor pensionate în perioada 1.04.2001–1.01.2011 nu li se aplică dispoziţiile art. 100 raportat la art. 169 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece art. 169 nu se referă la condiţiile speciale de muncă, iar art. 100 vizează doar persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

7.2. Într-o opinie minoritară, s-a apreciat că, deşi dispoziţiile art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, fac trimitere expresă doar la dispoziţiile art. 100 lit. a), totuşi neaplicarea dispoziţiilor art. 100 lit. b) şi persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ar conduce la o discriminare a acestora faţă de persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în aceeaşi perioadă, însă au desfăşurat, ulterior datei de 1 aprilie 2001, activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii.

8. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Instanţa de contencios constituţional a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate în legătură cu dispoziţiile art. 100 şi art. 169 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

9. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, numai în ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, s-a apreciat că este inadmisibilă sesizarea privitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (3) raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi referitor la persoanele pensionate în perioada 1 aprilie 2001–2 noiembrie 2008, întrucât excedează obiectului cauzei.

Asupra fondului sesizării, opinia judecătorilor-raportori a fost că interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este în sensul că nu se acordă majorarea cu 50% a punctajului anual persoanelor care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă după data de 1 aprilie 2001 şi înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prin reglementarea cuprinsă în art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

2. instanţă care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

4. soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

5. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

6. chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Curtea de Apel Constanţa este legal învestită cu soluţionarea unui apel într-o cauză având ca obiect o cerere îndreptată împotriva casei teritoriale de pensii şi urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Cât priveşte condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se constată că, faţă de obiectul cauzei, cerinţa enunţată este îndeplinită numai în ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Sesizarea privind interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (3) raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, excedează obiectului cauzei, faţă de precizările formulate de apelantul-reclamant şi consemnate în încheierea de şedinţă din data de 9 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.626/118/2013.

Totodată, excedează obiectului cauzei sesizarea referitoare la persoanele pensionate în perioada 1 aprilie 2001–2 noiembrie 2008, constatându-se că reclamantul, în valorificarea pretenţiilor formulate, se raportează la o perioadă care nu poate fi cuprinsă în acest interval, data pensionării sale fiind 20 ianuarie 2011.

Faţă de aceste precizări, se constată că soluţionarea pe fond a cauzei depinde numai de lămurirea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în timp ce pentru celelalte aspecte invocate nu este îndeplinită această condiţie, obligatorie pentru însăşi admisibilitatea sesizării.

Este îndeplinită şi cerinţa noutăţii problemei de drept supusă interpretării, astfel cum a fost circumstanţiată anterior, întrucât aceasta nu a primit o dezlegare din partea instanţelor, de o manieră suficientă să antreneze declanşarea procedurii recursului în interesul legii.

De asemenea, trebuie menţionat că, asupra acestei chestiuni. Înalta Curte nu a statuat, litigiile privind drepturile de pensie şi asigurările sociale nefiind cuprinse în sfera de competenţă materială a instanţei supreme, şi nu există un recurs în interesul legii cu un obiect similar, în curs de soluţionare.

Prin urmare, potrivit celor arătate mai sus, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile numai în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, drept pentru care sesizarea va fi admisă în parte, urmând ca, în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (3) raportat la art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv interpretarea textelor de lege vizând persoanele pensionate în perioada 1 aprilie 2001–2 noiembrie 2008, sesizarea să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea acestor chestiuni.

Pornind de la textele de lege a căror interpretare se solicită, se constată că, potrivit art. 100 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, „Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:

a) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;

b) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii;

c) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în alte condiţii de muncă, potrivit legii.“

Potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, „Prevederile art. 100 lit. a), referitoare la majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001, se aplică şi persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a prezentei legi.“

În cauză, situaţia supusă analizei priveşte o persoană ale cărei drepturi de pensie s-au deschis sub imperiul Legii nr. 19/2000, care susţine că a lucrat în condiţii speciale de muncă după anul 2001, arătând că nici Legea nr. 19/2000 şi nici Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu îi acordă un punctaj suplimentar pentru perioada lucrată în aceste condiţii speciale.

Drept urmare, respectiva persoană se consideră discriminată faţă de persoanele aflate în aceeaşi situaţie, dar care au primit o majorare de punctaj.

De altfel, şi instanţa de trimitere îşi întemeiază sesizarea pe dispoziţiile art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) şi pe dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Instanţa de trimitere apreciază că distincţia între asiguraţi, care atrage sau nu beneficiul acordării majorării punctajului pentru activităţile desfăşurate în condiţii speciale, este numai data pensionării, care depinde de îndeplinirea unei condiţii de vârstă şi care transformă acest criteriu într-un criteriu de diferenţiere, considerat în principiu discriminatoriu.

Din analiza art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013, se reţine că, pentru cei pensionaţi anterior anului 2011, nu sunt acoperite la valorificare prin majorarea punctajului perioadele lucrate în condiţii speciale.

Chiar dacă intenţia legiuitorului, care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 155/2009, cu modificările ulterioare, a înlăturat dispoziţia de majorare a punctajului acordat pentru condiţiile de muncă şi a lăsat acest beneficiu doar pentru activitatea din grupele de muncă, nu reiese din cuprinsul reglementării, nu se poate constata o eventuală discriminare prin lege, iar instanţele nu se pot substitui puterii legislative pentru a înlătura texte de lege considerate discriminatorii şi a crea o nouă lege pe cale jurisdicţională.

În acest sens, sunt relevante deciziile pronunţate de Curtea Constituţională (Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008 şi Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008) prin care, în esenţă, s-a statuat că prevederile art. 1,art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

De altfel, în cuprinsul opiniei scrise întocmite de profesorii din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti este exprimat acelaşi punct de vedere, cu trimitere şi la Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008.

Totodată, Curtea Constituţională a fost sesizată cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale sus-citate, iar prin Decizia nr. 542 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 11 decembrie 2014, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Concluzionând, interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este în sensul că legea nu acoperă ipoteza acordării unui punctaj suplimentar pentru cei care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă în perioada 2001–2010.