Excepție de neconstituționalitate admisă referitoare la prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004

– Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994:„La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.“

17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.“ Totodată, acestea contravin şi art. 1 referitor la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea-cadru în materia exproprierii o constituie Legea nr. 33/1994. Din coroborarea art. 1,art. 2,art. 12 şi art. 28 din Legea nr. 33/1994 rezultă că exproprierea este un mod de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice, juridice, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului, judeţului, municipiului, oraşelor şi comunelor, după caz, în condiţiile existenţei unei cauze de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Procedural, exproprierea parcurge două etape: administrativă şi judiciară, ambele obligatorii. În etapa judiciară, dacă părţile se învoiesc asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre definitivă (art. 24); dacă părţile nu se învoiesc asupra despăgubirii, instanţa va stabili cuantumul despăgubirilor pe baza expertizei administrate în cauză şi va pronunţa hotărârea judecătorească [art. 23 alin. (2) şi art. 24 alin. (2)]. Transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului se produce de îndată ce obligaţiile impuse acestuia prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite (art. 28).

19. Curtea reţine că, în urma parcurgerii procedurii menţionate, despăgubirile acordate sunt stabilite în raport cu valoarea imobilului de la momentul realizării transferului dreptului de proprietate. În acest sens, Curtea a reţinut, cu valoare de principiu, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, că „despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piaţă a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană realizării efective a exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparaţie completă şi integrală pentru cel expropriat“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013).

20. Distinct de cele reglementate prin Legea nr. 33/1994 – lege generală – în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale legiuitorul a adoptat o reglementare specială, respectiv Legea nr. 198/2004, care cuprinde prevederi derogatorii în privinţa momentului transferului dreptului de proprietate fără ca derogările astfel reglementate să fie însoţite de o măsură similară în privinţa stabilirii despăgubirii, cuantumul acestora fiind determinat prin aplicarea tale quale a dispoziţiilor legii generale.

21. Astfel, Curtea observă că, potrivit Legii nr. 198/2004, în forma incidenţă în cauză, procedura de expropriere parcurge în mod obligatoriu doar o etapă administrativă la sfârşitul căreia expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora (art. 8). Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora (art. 15). Doar în cazul în care expropriatul este nemulţumit de cuantumul despăgubirii procedura parcurge şi o etapă judiciară întrucât acesta se poate adresa instanţei judecătoreşti, ulterior transferului dreptului de proprietate (art. 9 teza întâi), iar acţiunea sa va fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 21–27 din Legea nr. 33/1994 respectiv, sub aspectul incident în cauză, despăgubirile fiind stabilite prin raportare la valoarea imobilului de la data întocmirii raportului de expertiză, dată ulterioară momentului realizării transferului dreptului de proprietate.

22. Curtea observă că art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, criticat în prezenta cauză, a suferit modificări mai întâi prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008 şi, ulterior, prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2009. Curtea Constituţională constată că art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008, prevedea în mod expres că la calculul cuantumului despăgubirii experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate; ulterior, prin dispoziţiile art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 s-a revenit la soluţia legislativă criticată în prezenta cauză. Art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008, a fost în vigoare în perioada 3 noiembrie 2008–4 ianuarie 2009 şi a făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie. Prin Decizia nr. 984 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 11 ianuarie 2013, Curtea a stabilit că „legiuitorul a prevăzut expres, potrivit dispoziţiilor tezei a doua din textul de lege criticat, ca modul de calcul al despăgubirii să se raporteze la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel încât expropriatul să nu suporte riscul deprecierii valorii imobilului între momentul transferului dreptului de proprietate şi momentul efectuării expertizei, în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere.“

23. Curtea observă că, astfel cum a reţinut în paragrafele anterioare, legea specială, respectiv Legea nr. 198/2004, cuprinde o dispoziţie derogatorie faţă de cea generală – Legea nr. 33/1994 – în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în privinţa momentului realizării transferului de proprietate. Astfel, spre deosebire de legea generală – Legea nr. 33/1994 – unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plăţii despăgubirii impuse prin hotărârea judecătorească de expropriere, cu consecinţa stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, legea specială – Legea nr. 198/2004 – prevede că transferul dreptului de proprietate operează fie la momentul plăţii despăgubirii stabilite pe cale administrativă, ceea ce echivalează cu recunoaşterea faptului că stabilirea cuantumului acestei despăgubiri se raportează la momentul transferului dreptului, fie la momentul consemnării despăgubirii menţionate, ipoteză în care stabilirea cuantumului despăgubirii pe cale judiciară nu se mai raportează la momentul transferului dreptului, ci la un moment ulterior, respectiv cel al pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care se stabileşte întinderea despăgubirii, şi nu la cel al transferului dreptului de proprietate. Având în vedere soluţia normativă a legii speciale în privinţa momentului de la care operează transferului dreptului de proprietate, aspect asupra căruia legiuitorul este liber să aprecieze, beneficiind de o anumită marjă de apreciere în considerarea obiectului propriu de reglementare a Legii nr. 198/2004, respectiv construcţia de autostrăzi şi drumuri naţionale, Curtea constată că o atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii. Aşadar, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecinţă, în această privinţă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului. Dacă în privinţa exproprierii reglementate de legea generală această exigenţă constituţională este pe deplin respectată prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la un moment apropiat în timp, contemporan transferului dreptului de proprietate, în privinţa legii speciale aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză“, generează o situaţie juridică ce se abate de la o asemenea finalitate în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. Rezultă că, determinându-se în acest fel cuantumul despăgubirii, aceasta nu mai este „dreaptă“ în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie. Acest caracter inerent despăgubirilor stabilite în considerarea exproprierii realizate reflectă gradul sporit de protecţie pe care constituantul originar a reglementat-o în privinţa dreptului de proprietate privată. De altfel, în acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, a stabilit că în materia dreptului de proprietate privată standardul naţional de protecţie reprezentat prin art. 44 din Constituţie este superior celui prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, deciziile nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). De aceea Curtea constată contrarietatea soluţiei legislative criticate în raport cu art. 44 alin. (3) din Constituţie fără a mai apela la standardul convenţional în materie, acesta fiind inferior ca protecţie celui naţional.

24. Aşadar, Curtea reţine că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză“ cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 aduc atingere exigenţelor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este „dreaptă“ (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională, reţinută de Curte prin deciziile nr. 984 din 22 noiembrie 2012 şi nr. 395 din 1 octombrie 2013.

25. Prin urmare, Curtea va admite excepţia de neconstituţionalitate formulată şi va reţine că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

26. Curtea observă că soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională se regăseşte atât în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, în vigoare în perioada 5 ianuarie 2009–22 decembrie 2010, cât şi în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, revenind legiuitorului obligaţia constituţională de a modifica în mod corespunzător legea în vigoare pentru a da efecte depline prezentei decizii a Curţii Constituţionale.