În Monitorul Oficial nr. 115 din 13 februarie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 75/2015 privind reglementarea prestării de către copii de activităţi remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling.
Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2. Adăugită și revizuită – Comandă acum în Legalis®
În extras
Art. 1.
Prezenta hotărâre stabileşte condiţiile necesare prestării de către copii a activităţilor remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling şi procedura de informare prealabilă a serviciului public de asistenţă socială.
Art. 2.
(1) Copilul poate presta activităţi remunerate în domeniile prevăzute la art. 1 în baza contractelor încheiate între organizator şi părinţi/reprezentantul legal al copilului ori, după caz, direct cu acesta, în cazul copilului care a împlinit 14 ani, cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor/reprezentantului legal.
(2) Contractul se încheie cu respectarea prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
(3) Activităţile remunerate desfăşurate în domeniile prevăzute la art. 1 pot fi prestate de copii în calitate de:
a) actor, figurant, cântăreţ, muzician, dansator, acrobat la manifestări cu caracter cultural, educativ sau artistic, cum ar fi: teatru, operă, balet, circ, concursuri de dans, de muzică sau interpretare, precum şi orice alte concursuri sau activităţi de scenă;
b) actor, figurant, cântăreţ, muzician, dansator, acrobat sau model la filmări pentru filme artistice, filmări, înregistrări sau emisiuni în direct pentru radio şi televiziune, cu sau fără scopuri publicitare;
c) figurant sau model la şedinţe foto, cu sau fără scopuri publicitare;
d) figurant sau model la prezentări de modă;
e) sportiv profesionist în sportul de performanţă.
(4) Repetiţiile de orice fel, precum şi orice altă etapă menită să asigure buna desfăşurare a activităţilor prevăzute la alin. (3) sunt considerate parte integrantă a acestora.
(5) Începând cu vârsta minimă de angajare, pentru activităţile prevăzute la alin. (3), copiii pot încheia contracte individuale de muncă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3.
Prin organizator se înţelege persoana fizică sau juridică, care are prevăzute în statut, ca obiect de activitate, organizarea şi desfăşurarea de activităţi cu caracter profesional în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling sau organizează evenimente în aceste domenii, cu caracter ocazional.
Art. 4.
Activităţile prestate de copil în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling prevăzute la art. 2 alin. (3) se desfăşoară cu respectarea următoarelor condiţii:
a) să nu se constituie în munci periculoase pentru copii, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
b) să se desfăşoare, în funcţie de vârsta copilului, în următorul interval orar: 9,00—17,00 pentru copiii cu vârsta sub 5 ani, 8,00—20,00 pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani, 7,00—22,00 pentru copiii cu vârsta peste 12 ani;
c) durata activităţii să nu depăşească o oră pe săptămână, de preferinţă repartizată în zile diferite, în cazul copiilor cu vârsta sub un an, 2 ore pe zi în cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 şi 5 ani, 4 ore pe zi în cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani şi 6 ore pe zi în cazul copiilor cu vârsta peste 12 ani, fără a se lua în calcul pauzele scurte după fiecare activitate continuă în parte, dar nu mai mult de 12 ore pe săptămână pentru muncile efectuate pe durata anului şcolar, cu condiţia efectuării acestora, cu precădere, în afara orelor de curs;
d) activitatea continuă să fie prestată maximum 15 minute de către copiii cu vârsta sub 1 an, maximum 30 minute de către copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 5 ani şi maximum 45 minute de către copiii cu vârsta peste 5 ani;
e) numărul de repetiţii de orice fel, precum şi orice etapă menită să asigure buna desfăşurare a activităţilor, indiferent de natura acestora: spectacol, repetiţie, antrenament, şedinţă foto, filmare şi altele asemenea să nu depăşească una pe zi în cazul copiilor cu vârsta sub 1 an şi două pe zi în cazul copiilor cu vârsta de peste 1 an. între cele două acţiuni, care au loc în aceeaşi zi, se acordă o pauză de cel puţin o oră şi jumătate;
f) pauzele scurte au durata între 10 şi 15 minute după fiecare activitate continuă;
g) pauza mare are o durată de minimum o jumătate de oră i se acordă după fiecare oră de activitate pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 5 ani, la fiecare 2 ore pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani şi la fiecare 3 ore pentru copiii cu vârsta peste 12 ani;
h) numărul maxim de zile pe săptămână în care copiii pot presta activităţi este de 4 zile consecutive, urmate de minimum 48 de ore pauză;
i) activităţile care se organizează pe timpul vacanţelor şcolare nu trebuie să afecteze respectarea dreptului copilului la timp de odihnă şi timp liber;
j) în cazul activităţilor care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de 2 luni se va acorda copilului o pauză de 14 zile, după primele 60 de zile de activitate.