În Monitorul Oficial nr. 80 din 30 ianuarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 57/2015 al Ministerului Finanţelor Publice pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, precum şi privind modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.857/2013 pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.


Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2. Adăugită și revizuită – Comandă acum în Legalis®


În extras

Art. I.

Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative se supune aceloraşi etape ca cele prevăzute în Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.857/2013, cu modificările aduse prin prezentul ordin.

Art. II.

Alineatul (4) al articolului 2 din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.857/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 26 noiembrie 2013, se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(4) Ministerul Finanţelor Publice publică pe site şi comunică în scris fiecărei persoane în parte la adresa de domiciliu/sediul social numărul recipisei de consemnare specială pentru fiecare titlu de plată.”