În Monitorul Oficial nr. 753 din 16 octombrie a.c. a fost publicată Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe.
În extras
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 94 punctul 1, după litera h) se introduce o nouă literă, litera h1), cu următorul cuprins:
„h1) cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane:”.
2. La articolul 136, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.”
3. La articolul 139, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(3) Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanţe. Dacă instanţele sunt de grad diferit, conexarea dosarelor se va face la instanţa superioară în grad.
(4) Când una dintre cereri este de competenţa exclusivă a unei instanţe, conexarea se face la acea instanţă. Dispoziţiile art. 99 alin. (2) sunt aplicabile.”
4. La articolul 200, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
5. La articolul 200, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare.”
6. La articolul 200, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194—197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).”
7. Articolul 231 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Notele de şedinţă.
Înregistrarea şedinţei
(1) Grefierul care participă la şedinţă este obligat să ia note în legătură cu desfăşurarea procesului, care vor fi vizate de către preşedinte. Părţile pot cere citirea notelor şi, dacă este cazul, corectarea lor.
(2) După terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.
(3) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor.
(4) Instanţa va înregistra şedinţele de judecată. În caz de contestare de către participanţii la proces a notelor grefierului, acestea vor fi verificate şi, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din şedinţa de judecată.
(5) La cerere, părţile, pe cheltuiala acestora, pot obţine o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată în ceea ce priveşte cauza lor.
(6) Înregistrările din şedinţa de judecată vor putea fi solicitate şi de către instanţele de control judiciar.”
8. La articolul 450, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel. Dispoziţiile art. 718 alin. (6) sunt aplicabile. Încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.”
9. La articolul 457, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
„(4) Atunci când instanţa dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunţării încheierii, pentru părţile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părţile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege.”