În Monitorul Oficial nr. 562 din 29 iulie a.c. a fost publicată Ordonanța Guvernului nr. 6/2014 pentru modificarea şi completarea art. 10 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.


Descoperă Raftul Legalis® – cea mai flexibilă soluție de doctrină online


Art. I.

Articolul 10 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 21 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La alineatul (2), partea introductivă şi literele a) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. (1) se face cu respectarea următoarelor condiţii obligatorii:

a) preţul locuinţei se poate achita integral, la data încheierii contractului de vânzare, din surse proprii ale beneficiarului şi/sau din credite contractate de beneficiar de la instituţii financiare autorizate, inclusiv cu garanţia statului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, sau în rate lunare cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare;

…………………………………………………..

d) valoarea de vânzare a locuinţei se calculează de către autorităţile administraţiei publice locale sau de către operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective, precum şi de către autorităţile administraţiei publice centrale din domeniul învăţământului, respectiv din domeniul sănătăţii, sau de către unele unităţi aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorităţi, potrivit legii, şi reprezintă valoarea de înlocuire pe metru pătrat, multiplicată cu suprafaţa construită efectiv, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia. Valoarea de înlocuire este valoarea medie ponderată pe metru pătrat, calculată pe baza valorii contractelor de antrepriză încheiate, în condiţiile legii, în cursul anului anterior de către A.N.L, cu antreprenorii, care se majorează cu un coeficient rezultat din raportul dintre valoarea medie ponderată pe metru pătrat a locuinţelor puse în funcţiune în anul anterior şi valoarea medie ponderată pe metru pătrat contractată la momentul începerii lucrărilor acestor locuinţe. În cazul în care, în cursul anului anterior, A.N.L, nu a încheiat cel puţin două contracte de antrepriză cu antreprenorii, pentru stabilirea valorii de înlocuire se utilizează ca an de calcul ultimul an în care s-au încheiat cel puţin două contracte de antrepriză. Valoarea de înlocuire pe metru pătrat astfel calculată se stabileşte anual prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ce urmează a fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pentru acoperirea cheltuielilor de evidenţă şi vânzare, unităţile prin care se efectuează vânzarea, potrivit legii, beneficiază de un comision de până la 1% din valoarea de vânzare calculată a locuinţei, comision care se include, împreună cu valoarea de vânzare a locuinţei, în preţul final de vânzare al acesteia;”.