În Monitorul Oficial nr. 548 din 24 iulie a.c. a fost publicat Regulamentul nr. 3/2014 al Comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici pentru modificarea şi completarea Regulamentului nr. 1/2008 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici.


Descoperă Raftul Legalis® – cea mai flexibilă soluție de doctrină online


Integral

Art. I.

Regulamentul Comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici nr. 1/2008 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 2 iunie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 8 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

„a1) un CV în format european şi o scrisoare de intenţie;”.

2. La articolul 8 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„c) copii ale diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă îndeplinirea condiţiilor stabilite pentru participarea la concurs, precum şi, dacă este cazul, cunoştinţele şi competenţele în domenii specifice corespunzătoare exercitării funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici; copiile diplomelor de studii se prezintă însoţite de foile matricole;”.

3. La articolul 8 alineatul (1), litera g) se abrogă.

4. La articolul 8, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4)Actele prevăzute la alin. (1) lit. b)—d) se prezintă în copii legalizate sau în copie, însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de către unul dintre membrii secretariatului.”

5. La articolul 8, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (41) şi (42), cu următorul cuprins:

„(41) Actele prevăzute la alin. (1) lit. a), e) şi f) se depun la dosarul de concurs în original. Actul prevăzut la alin. (1) lit. e) poate fi înlocuit cu dovada solicitării cazierului judiciar. În acest caz, candidatul are obligaţia de a completa dosarul de concurs până la finalizarea ultimei probe a concursului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a fi considerat admis, indiferent de rezultatele obţinute.

(42) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.”

6. La articolul 8, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Comisia de concurs poate să solicite, prin intermediul secretariatului, completarea dosarului de concurs cu alte documente care să cuprindă informaţii privind experienţa profesională a persoanelor care s-au înscris la concursul naţional, considerate drept relevante în cadrul procesului de selecţie, până la termenul-limită de selecţie a dosarelor.”

7. La articolul 8, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:

„(8) Ulterior termenului-limită de depunere a dosarelor nu se mai pot depune acte în completare la dosarul de concurs, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (5).”

8. La articolul 11, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Rezultatul selecţiei dosarelor, cu menţiunea «admis» sau «respins», se afişează de către secretariat la sediul Agenţiei.”

9. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 13.

(1) Fiecare membru al comisiei de concurs propune, în ziua concursului, cel puţin unul şi cel mult 3 subiecte pentru fiecare dintre etapele prevăzute la art. 12 alin. (1), pe care le semnează şi le înaintează secretariatului.

(2) Subiectele se formulează pe baza bibliografiei de concurs, cu respectarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007, cu modificările şi completările ulterioare, iar complexitatea acestora trebuie să corespundă nivelului funcţiei publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.

(3) Subiectele la proba scrisă se stabilesc de către comisia de concurs în ziua în care se desfăşoară proba scrisă, dintre propunerile formulate potrivit alin. (1), astfel încât să se poată întocmi două variante de subiecte. Subiectele stabilite de comun acord se semnează de către toţi membrii prezenţi ai comisiei de concurs, se multiplică într-un număr egal cu numărul candidaţilor înscrişi la concurs şi se sigilează în două plicuri, ştampilate cu ştampila comisiei de concurs.

(4) Pentru candidaţii la ocuparea aceleiaşi funcţii publice, subiectele sunt identice în cadrul aceluiaşi concurs, cu excepţia cazului în care concursul se desfăşoară în mal multe serii.

(5) Membrii comisiei de concurs răspund pentru asigurarea confidenţialităţii subiectelor propuse.

(6) Până la ora stabilită pentru terminarea probei scrise a concursului, membrii comisiei de concurs afişează la locul desfăşurării concursului legislaţia incidenţă pe baza căreia vor fi notate lucrările, potrivit prezentului regulament.”

10. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 14.

(1) Proba scrisă a concursului se organizează la sediul Agenţiei, iar supravegherea candidaţilor pe durata acesteia se asigură de secretariatul comisiei. Preşedintele comisiei de concurs decide dacă este necesară asigurarea supravegherii şi de către membrii comisiei de concurs, prin rotaţie.”

11. La articolul 15, alineatul (3) se abrogă.

12. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 18.

(1) La expirarea timpului alocat probei scrise, candidaţii au obligaţia de a preda, iar secretariatul are obligaţia de a prelua lucrările scrise, ciornele şi subiectele.

(2) După predarea tuturor lucrărilor, secretariatul acordă fiecărei lucrări un număr, în scopul asigurării anonimatului candidaţilor, şi predă lucrările comisiei de concurs.

(3) Lucrările se desigilează şi identitatea participanţilor la proba scrisă se aduce la cunoştinţa membrilor comisiei de concurs doar ulterior notării ultimei probe a concursului.”

13. La articolul 19, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Notarea lucrărilor la proba scrisă se face prin raportare la legislaţia incidenţă prevăzută la art. 13 alin. (6), cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi 26.”

14. La articolul 21, alineatele (4) şi (5) se abrogă.

15. La articolul 34, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 34.

(1) Candidaţii nemulţumiţi de rezultatul concursului pot formula contestaţii în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor concursului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.”

16. La articolul 34, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Contestaţia se depune la secretariat, care are obligaţia de a o înregistra la registratura Agenţiei.”

17. La articolul 34, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor are obligaţia de a soluţiona în condiţiile prezentului regulament contestaţia cu privire la rezultatele concursului, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1).”

18. La articolul 35, litera a) va avea următorul cuprins:

“a) notarea probei scrise sau a probei de interviu nu a fost realizată prin raportare la legislaţia incidenţă stabilită potrivit art. 13 alin. (6) ori nu au fost respectate dispoziţiile art. 25 şi 26;”.

19. La articolul 36, litera a) va avea următorul cuprins:

“a) notarea probei scrise sau a probei de interviu a fost realizată prin raportare la legislaţia incidenţă stabilită potrivit art. 13 alin. (6) şi au fost respectate dispoziţiile art. 25 şi 26;”.