Hotărârea CEDO în Cauza Asociaţia Victimelor Magistraţilor din România împotriva României

[…]

Ingerinţa este prevăzută de lege […] în condiţiile în care, dat fiind scopul său, asociaţia este neconstituţională.

Scopul măsurii este să protejeze ordinea publică şi drepturile celorlalţi. […]

Măsura este necesară în condiţiile în care, în prezent, imaginea sistemului judiciar este o chestiune de interes naţional, orice atac împotriva instanţelor judecătoreşti semnificând astfel o problemă de o importanţă deosebită care justifică refuzul de a acorda personalitate juridică unei asociaţii ce promovează o imagine defavorabilă a justiţiei, având în vedere că niciunul dintre membrii săi nu are calitatea să constate «nedreptatea, neregulile sau ilegalităţile comise de către magistraţi», întrucât doar autorităţile statului abilitate să facă investigaţii în această privinţă au competenţa de a se pronunţa cu privire la astfel de chestiuni.”

Instanţa naţională nu a considerat necesar să ofere asociaţiei reclamante posibilitatea de a remedia neregularităţile constatate, prin modificarea statutului acesteia, astfel cum era prevăzut la art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, în măsura în care a considerat că modificarea scopului asociaţiei reclamante, pentru conformarea la dispoziţiile constituţionale, ar altera chiar esenţa asociaţiei.

7. Asociaţia reclamantă a formulat recurs împotriva încheierii în faţa Tribunalului Bucureşti. Aceasta a subliniat că, potrivit statutului său, toate activităţile asociaţiei urmau a fi realizate în conformitate cu legea şi, prin urmare, scopul ei nu putea fi considerat a fi unul neconstituţional.

8. La 16 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti a respins recursul, menţinând hotărârea primei instanţe. Instanţa de recurs a făcut trimitere şi la dispoziţiile statutului asociaţiei reclamante, în conformitate cu care consiliul director al acesteia avea competenţa de a admite sau de a respinge o cerere de afiliere pe baza propriei evaluări a întrunirii ori neîntrunirii condiţiilor pentru deţinerea calităţii de victimă a justiţiei într-un proces în justiţie. O astfel de competenţă era nelegală, din moment ce consiliul manifesta o putere discreţionară în evaluarea situaţiilor în care au avut loc încălcări ale unor drepturi, interese legitime şi/sau ale legii de către magistraţi. Arogându-şi o asemenea competenţă, consiliul director a încercat să se substituie instituţiilor naţionale şi internaţionale abilitate să facă astfel de evaluări, substituire neconstituţională, ilegitimă şi nelegală.

În continuare, instanţa a reţinut că statutul nu îndeplinea cerinţele legale privitoare la destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării asociaţiei. Potrivit dispoziţiilor statutului, „în cazul dizolvării, destinaţia bunurilor este decisă de reuniunea adunării generale, în conformitate cu prevederile art. 60”, în timp ce art. 6 alin. (3) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prevede că „destinaţia bunurilor este prevăzută în statut”.

II. Dreptul intern relevant

9. Conform art. 40 alin. (2) din Constituţie:

„Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.”

10. Dispoziţiile legale relevante privind înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, astfel cum au fost citate în hotărârile Colegiul consilierilor juridici Argeş împotriva României (nr. 2.162/05, pct. 18—19, 8 martie 2011) şi Bozgan împotriva României (nr. 35.097/02, pct. 11, 11 octombrie 2007), sunt următoarele:

Potrivit art. 6 alin. (3) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, statutul asociaţiei cuprinde destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării, cu respectarea dispoziţiilor art. 60; acest din urmă articol prevede condiţiile generale aplicabile transmiterii bunurilor rămase în urma dizolvării.

Art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii stabileşte că judecătorul desemnat să verifice legalitatea cererii de înscriere şi a documentelor doveditoare trebuie să examineze cererea în termen de 3 zile de la data depunerii sale. Dacă, în termenul fixat, judecătorul concluzionează că documentele prezentate nu sunt conforme cerinţelor legale, reprezentantul asociaţiilor este citat în camera de consiliu şi i se acordă termen o săptămână pentru remedierea acestor neregularităţi. La expirarea termenului, dacă judecătorul stabileşte că neregularităţile au fost remediate, el va lua act de aceasta prin încheiere şi va dispune înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. În cazul în care neregularităţile nu au fost înlăturate, judecătorul va respinge cererea de înscriere (art. 10).

Art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prevede că înscrierea unei asociaţii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor se efectuează doar în ziua rămânerii irevocabile a încheierii de admitere. Art. 33 din acelaşi act normativ prevede că orice modificare a statutului asociaţiei care a dobândit personalitate juridică şi a fost înscrisă legal trebuie înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, conform unei proceduri similare celei de înscriere ca asociaţie.

Ordonanţa mai prevede că o asociaţie poate fi dizolvată printr-o hotărâre judecătorească când scopul sau activitatea asociaţiei a devenit ilicită ori contrară ordinii publice sau când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite ori contrare ordinii publice (art. 56).

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 11 din Convenţie

11. Reclamanţii se plâng de încălcarea de către autorităţi a dreptului lor la libertatea de asociere prin respingerea de către acestea a cererii de înregistrare a asociaţiei, în conformitate cu dispoziţiile de drept intern. Art. 11 din Convenţie prevede:

„Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire paşnică şi de asociere, inclusiv a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei ori a drepturilor şi a libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”

12. Guvernul contestă acest argument.

A. Cu privire la admisibilitate

13. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 a) din Convenţie. În continuare constată că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare este declarat admisibil

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părţilor

14. Reclamanţii susţin că scopul declarat al asociaţiei reclamante era să promoveze şi să protejeze drepturile şi interesele legitime ale membrilor săi şi nu să uzurpe competenţele puterii judecătoreşti. Toate obiectivele enumerate în statutul asociaţiei aveau ca scop o cooperare mai strânsă între membrii asociaţiei şi autorităţile responsabile pentru protejarea drepturilor şi intereselor acestora.

Prin urmare, asociaţia reclamantă nu a fost înfiinţată cu scopul funcţionării în afara cadrului legal. Dimpotrivă, scopul acesteia era să se folosească de toate mijloacele legale pentru ca orice potenţial abuz să fie evitat ori remediat. De asemenea, asociaţia a dorit să participe la funcţionarea corectă a sistemului judiciar prin tragerea unui semnal de alarmă asupra eventualelor abuzuri ori erori judiciare. Nu a fost înfiinţat un sistem judiciar paralel şi nici nu a existat o intenţie în acest sens.

Având în vedere scopurile şi strategia asociaţiei reclamante, ingerinţa în exercitarea drepturilor protejate de art. 11 din Convenţie nu pare a fi necesară şi, în orice caz, este disproporţionată.

15. Guvernul admite că respingerea cererii de înscriere a asociaţiei reclamante în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor reprezenta o ingerinţă în exercitarea drepturilor protejate prin art. 11 din Convenţie; cu toate acestea, Guvernul consideră că ingerinţa era prevăzută de lege, urmărea un scop legitim şi era necesară într-o societate democratică.

În acest sens, Guvernul susţine că dispoziţiile legislative care reglementează înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 şi art. 40 din Constituţie, erau accesibile şi previzibile în ceea ce priveşte aplicarea lor, iar ingerinţa în litigiu era, prin urmare, prevăzută de lege.

16. A mai afirmat că măsura în litigiu a fost luată nu numai în interesul apărării ordinii publice, supremaţiei legii şi separaţiei puterilor în stat, ci şi pentru apărarea drepturilor altor persoane.

17. Având în vedere că scopul declarat al potenţialei asociaţii era să îşi asume competenţe atribuite exclusiv puterii judecătoreşti şi să evalueze hotărâri pronunţate de instanţele interne, ingerinţa era necesară pentru funcţionarea corectă a sistemului judiciar. Instanţele interne au prezentat o motivare detaliată în sprijinul demonstrării tezei potrivit căreia scopul asociaţiei reclamante este contrar ordinii publice: intenţia acesteia de a critica hotărârile judecătoreşti şi de a obliga persoanele răspunzătoare să dea socoteală pentru „victimele” astfel create compromitea însăşi noţiunea de „justiţie” şi reprezenta o ofensă adusă sistemului judiciar. De asemenea, evaluarea criticată şi stabilirea răspunderii se făceau extra legem. În baza aprecierilor exclusive ale propriilor membri.

În acest context, Guvernul arată că activitatea profesională a magistraţilor era reglementată de Legea nr. 303/2004, care conţinea dispoziţii specifice cu privire la răspunderea disciplinară şi penală a acestora, precum şi la autorităţile abilitate să iniţieze astfel de proceduri. Art. 52 alin. (3) din Constituţie se referă la mecanismele specifice pentru îndreptarea erorilor judiciare.

Scopul principal al asociaţiei reclamante, respectiv erodarea încrederii publice în procesul judiciar, era contrar ordinii publice şi art. 40 alin. (2) din Constituţie, iar posibilitatea de a accepta înscrierea sub condiţia că a modificat doar o parte a dispoziţiilor cuprinse în statutul acesteia era, prin urmare, exclusă (Guvernul a citat, a contrario, Cauza Colegiul consilierilor juridici Argeş împotriva României, citată anterior, pct. 40).

18. Circumstanţele prezentei cereri sunt, de asemenea, diferite de cele examinate de către Curte în Cauza Bozgan împotriva României, citată anterior, deoarece, în acest din urmă caz, decizia instanţelor s-a întemeiat pe bănuiala că potenţiala asociaţie ar fi intenţionat să creeze un sistem judiciar paralel, în timp ce în speţa prezentă statutul asociaţiei reclamante se referă explicit la înfiinţarea unui asemenea sistem.

19. Guvernul a susţinut că libertatea de exprimare nu putea implica libertatea de a promova un comportament ostil justiţiei sau să incite la nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive.

Prin urmare, refuzul instanţei de a înscrie asociaţia reclamantă a fost proporţional, având în vedere că scopul său principal era contrar statului de drept; rolul preventiv al măsurii în litigiu a avut un caracter fundamental în cauza de faţă, orice sancţiune ulterioară înscrierii fiind tardivă, având în vedere necesitatea apărării prestigiului şi calităţii procesului judiciar.

2. Motivarea Curţii

(a) Stabilirea existenţei unei Ingerinţe

20. Curtea observă că părţile sunt de acord că a existat o ingerinţă în exercitarea drepturilor reclamanţilor la libertatea de asociere şi nu are motive să adopte o poziţie diferită.

(b) Stabilirea Justificării Ingerinţei

21. Curtea reiterează că o astfel de ingerinţă contravine art. 11 din Convenţie, cu excepţia cazului în care este „prevăzută de lege”, urmăreşte unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevăzute la paragraful 2 al acestui articol şi este „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestor scopuri.

(i) Prevăzută de lege

22. Curtea este convinsă că ingerinţa în litigiu a fost prevăzută de lege, respectiv prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 şi de art. 40 alin. (2) din Constituţie.

(ii) Scop legitim

23. În opinia Curţii, ingerinţa contestată a urmărit mai multe scopuri legitime, printre care apărarea ordinii publice şi a drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

(iii) Măsură necesară într-o societate democratică

24. Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa relevantă în materia libertăţii de asociere că dreptul consacrat prin art. 11 din Convenţie include şi dreptul de a constitui o asociaţie pentru a acţiona în mod colectiv într-un domeniu de interes reciproc [a se vedea Gorzelik si alţii împotriva Poloniei (MC), nr. 44.158/98, pct. 88—93, CEDO 2004—I, şi Sidiropoulos şi alţii împotriva Greciei, 10 iulie 1998, pct. 40, Culegere de hotărâri şi decizii 1998—IV].

25. În continuare, Curtea reaminteşte că modul în care legislaţia naţională consfinţeşte această libertate şi aplicarea sa practică de către autorităţi arată starea democraţiei în statul în cauză. Curtea a s-a referit în mod repetat la relaţia directă dintre democraţie, pluralism şi libertatea de asociere şi a stabilit principiul potrivit căruia doar motive întemeiate şi obligatorii pot justifica restricţii aduse libertăţii de asociere. Astfel de restricţii sunt toate subiectul unei supravegheri riguroase [a se vedea, printre altele, Refah Partisi (the Welfare Party) si alţii împotriva Turciei (MC), nr. 41.340/98, 41.342/98, 41.343/98 si 41.344/98, pct. 86—89, CEDO 2003-II].

în consecinţă, pentru a determina dacă există o necesitate în sensul art. 11 § 2 din Convenţie, statele deţin doar o marjă limitată de apreciere, care este dublată de un control european riguros privind, în acelaşi timp, legislaţia şi deciziile prin care este aplicată, chiar şi pe cele pronunţate de instanţe independente (a se vedea Eơitim ve Bilim Emekçileri Sendikasý împotriva Turciei, nr. 20.641/05, pct. 49, CEDO 2012).

26. În examinarea pe care o realizează, sarcina Curţii nu este de a substitui viziunea sa celei a autorităţilor naţionale relevante, Ci, mai degrabă, de a verifica, din perspectiva art. 11 din Convenţie, deciziile pronunţate în exercitarea atribuţiilor lor; prin urmare, trebuie să analizeze ingerinţa incriminată în lumina cauzei în ansamblu şi să stabilească dacă a fost „proporţională cu scopul legitim urmărit” şi dacă motivele prezentate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt „relevante şi suficiente”. Astfel, Curtea trebuie să se convingă că autorităţile naţionale au aplicat standarde conforme principiilor prevăzute la art. 11 din Convenţie şi, în plus, că şi-au fundamentat deciziile pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante [a se vedea Sidiropoulos şi alţii, citată anterior, pct. 40 şi Partidul comuniştilor (nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României, nr. 46.626/99, pct. 49, CEDO 2005-I].

27. În prezenta speţă, Curtea trebuie să examineze dacă ingerinţa în cauză, respectiv refuzul instanţelor interne de a înscrie asociaţia, corespunde unei „nevoi sociale stringente” şi a fost „proporţională cu scopul legitim urmărit”.

28. Curtea remarcă, în primul rând, ţinând seama de faptul că asociaţia reclamantă a fost inactivă înainte de solicitarea înscrierii, instanţele naţionale şi-au întemeiat refuzul referitor la cererea reclamantei exclusiv pe evaluarea conformităţii actului constitutiv şi a statutului acesteia cu dispoziţiile generale ale art. 40 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, Curtea va reţine doar aceste acte ca bază de evaluare pentru a stabili dacă ingerinţa în cauză a fost necesară [a se vedea, printre altele, Refah Partisi (the Welfare Party) şi alţii, citată anterior, pct. 116, şi Colegiul consilierilor juridici Argeş, citată anterior, pct. 37].

29. Curtea observă că instanţele interne s-au referit în mod repetat, în motivarea acestora, la scopurile asociaţiei ca fiind, în principal, neconstituţionale şi nelegale (supra, pct. 6—8).

În continuare, instanţele naţionale nu au considerat necesar să îi ofere asociaţiei reclamante posibilitatea de a-şi modifica statutul său; în opinia acestora, orice modificare ar fi alterat chiar esenţa asociaţiei, care era aceea de a încuraja nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive, de a eroda imaginea sistemului judiciar, pe scurt, de a se opune sistemului judiciar, în paralel cu arogarea unor competenţe care aparţin în mod exclusiv autorităţilor naţionale (supra, pct. 6).

30. Deşi este de acord că încrederea publică în sistemul judiciar reprezintă un aspect extrem de important, Curtea nu este totuşi convinsă de calificarea oferită prin hotărârile naţionale scopurilor emanând din statutul potenţialei asociaţii; mai mult, Curtea consideră că motivările instanţelor interne s-au întemeiat pe bănuieli privind adevăratele intenţii ale membrilor fondatori ai asociaţiei şi activităţile în care aceştia ar putea fi implicaţi după începerea funcţionării (a se vedea, mutatis mutandis, Sidiropoulos şi alţii, citată anterior, pct. 46, şi Bozgan, citată anterior, pct. 23).

31. Circumstanţele de fapt în prezenta cauză sunt diferite de cele din Cauza Bota împotriva României [(dec.), nr. 24.057/03, 12 octombrie 2004], în care Curtea a considerat proporţională dizolvarea unei asociaţii care includea, printre scopurile sale statutare, „înfiinţarea de barouri” şi ai cărei membri au desfăşurat în mod efectiv activităţi care ţineau de competenţa exclusivă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

În prezenta cauză nu reiese că dispoziţiile statutare ale asociaţiei reclamante conţineau vreun indiciu că scopul acesteia era de a înfiinţa astfel de organizaţii sau structuri paralele care puteau aduce atingere instituţiilor statului. Dimpotrivă, clauzele relevante se referă la promovarea cooperării între membrii asociaţiei şi „organizaţii sau persoane fizice recunoscute de lege care protejează drepturile şi interesele acestora” sau cu „organismele legislative” (supra, pet. 8).

32. În plus, Curtea reţine că legislaţia naţională prevede posibilitatea dizolvării unei asociaţii în cazul în care se dovedeşte că scopurile sale sunt contrare ordinii publice sau că aceasta funcţionează contrar dispoziţiilor sale statutare (a se vedea, mutatis mutandis, Bozgan, citată anterior, pct. 36).

33. În ceea ce priveşte motivarea tribunalului privind modul cum era stipulată în statut destinaţia bunurilor, Curtea reţine, pe de o parte, că acest aspect a fost invocat pentru prima dată în recurs, iar, pe de altă parte, nu a fost acordat un termen asociaţiei reclamante pentru remedierea neregularităţilor, astfel cum prevede art. 9 din ordonanţa Guvernului (idem, pct. 28).

34. Ţinând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că motivele invocate de autorităţi pentru a refuza înscrierea asociaţiei reclamante nu erau nici întemeiate şi obligatorii şi nici determinate de „nevoi sociale stringente”. În plus, o astfel de măsură severă, precum respingerea cererii de înscriere, luată chiar înainte de începerea funcţionării asociaţiei, apare disproporţionată în raport cu scopul urmărit (a se vedea Koretskyy şi alţii împotriva Ucrainei, nr. 40.269/02, pct. 54—55, 3 aprilie 2008).

Prin urmare, ingerinţa nu poate fi considerată necesară într-o societate democratică.

35. În consecinţă, a fost încălcat art. 11 din Convenţie.

II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei

36. În cele din urmă, reclamanţii s-au plâns, în temeiul art. 6 şi art. 14 din Convenţie, că procesul împotriva lor nu a fost echitabil în măsura în care instanţele interne au fost părtinitoare şi i-au discriminat în comparaţie cu alte asociaţii cărora li s-a permis înscrierea.

37. După examinarea acestor capete de cerere, Curtea consideră că, în lumina tuturor elementelor de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor şi a libertăţilor stabilite în Convenţie sau în protocoalele sale.

38. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse în temeiul art. 35 § 3 lit. (a) şi § 4 din Convenţie.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

39. Art. 41 din Convenţie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.

A. Prejudiciu

40. Reclamanţii au solicitat 6 000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material şi 1 000 EUR pentru fiecare an de întârziere de înscriere a asociaţiei. De asemenea, au solicitat 3 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral ţinând seama de umilirea şi frustrarea suferite ca urmare a imposibilităţii de atingere a scopurilor propuse prin constituirea asociaţiei.

41. Guvernul susţine că suma solicitată cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material este speculativă şi solicită respingerea acestei pretenţii. Guvernul consideră, în continuare, că simpla constatare a încălcării ar constitui o reparaţie echitabilă suficientă pentru toţi reclamanţii.

42. Curtea reiterează că trebuie să existe o legătură clară de cauzalitate între prejudiciul pretins de reclamanţi şi încălcarea Convenţiei constatată. Curtea nu consideră pretinsul prejudiciu material ca fiind justificat în totalitate, dar nu consideră nerezonabilă supoziţia că reclamanţii au suportat în mod cert cheltuieli cauzate în mod direct de încălcarea constatată. De asemenea, consideră că, drept urmare a încălcării constatate, reclamanţii au suferit în mod cert un prejudiciu moral care nu poate fi reparat doar prin constatarea încălcării.

În consecinţă, ţinând seama de circumstanţele speţei în ansamblu şi pronunţându-se în echitate, Curtea acordă în comun reclamanţilor 2 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciile materiale şi morale, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.

B. Cheltuieli de judecată

43. Reclamanţii nu au depus nicio cerere pentru cheltuielile de judecată.

C. Dobânzi moratorii

44. Curtea consideră necesar ca rata dobânzii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.