În Monitorul Oficial nr. 533 din 17 iulie a.c. a fost publicată Hotărârea nr. 862/2014 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii.
Descoperă Raftul Legalis® – cea mai flexibilă soluție de doctrină online
În extras
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1
(1) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii, denumit în continuare personal asimilat, este supus unei evaluări privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specializare. În cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor numit în funcţii de conducere, evaluarea se face şi asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor manageriale.
(2) Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător şi personalului asimilat detaşat la Consiliul Superior al Magistraturii şi la Institutul Naţional al Magistraturii.
(3) Prezentul regulament nu se aplică judecătorilor şi procurorilor detaşaţi în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ori al Institutului Naţional al Magistraturii pe posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.
Art. 2
(1) Evaluarea personalului asimilat din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii are ca obiectiv stabilirea nivelului de competenţă profesională, creşterea eficienţei şi calităţii activităţii profesionale, precum şi îmbunătăţirea performanţelor profesionale.
(2) Procesul de evaluare a personalului asimilat implică parcurgerea următoarelor etape: analiza documentelor care conţin rezultate ale activităţii profesionale a persoanei evaluate, autoanaliza şi autoaprecierea, interviul de evaluare, stabilirea de comun acord a unui plan individual de dezvoltare profesională şi acordarea calificativului.
(3) Aspectele relevate în urma autoanalizării şi autoaprecierii vor fi avute în vedere la interviu, în scopul elaborării, de comun acord între evaluator şi evaluat, a planului de dezvoltare profesională.
Art. 3
Rezultatele evaluării sunt avute în vedere la promovarea în funcţii de execuţie, la ocuparea funcţiilor de conducere şi la identificarea necesităţilor de instruire a personalului asimilat din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii, în scopul îmbunătăţirii performanţelor profesionale.
Art. 4
(1) Prima evaluare a personalului asimilat se face după 2 ani de la numirea în funcţie, iar următoarele evaluări se fac la fiecare 3 ani, de regulă în luna februarie.
(2) Evaluarea poate fi realizată şi în altă perioadă calendaristică, la cerere, în măsura în care este necesară pentru promovarea în funcţii de execuţie ori numirea în funcţii de conducere, însă numai după împlinirea intervalului de 2 sau 3 ani prevăzut de lege pentru efectuarea evaluării.
(3) În cazul personalului asimilat care pe parcursul perioadei de 2 ani, respectiv 3 ani îşi desfăşoară activitatea la instituţii diferite, ca urmare a detaşării sau transferului, comisia de evaluare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sau al Institutului Naţional al Magistraturii va obţine datele şi informaţiile necesare pentru evaluare de la comisiile de evaluare constituite la instituţia la care acesta şi-a desfăşurat activitatea anterior detaşării ori transferului.
(4) Efectuarea evaluării activităţii profesionale a personalului asimilat care în cursul perioadei supuse evaluării s-a aflat în concediu pentru creşterea copilului se realizează doar după încetarea perioadei respective, la împlinirea a 2 ani, în cazul primei evaluări de la numirea în funcţie, iar în cazul celorlalte evaluări, la împlinirea a 3 ani de activitate efectivă ca personal asimilat, prin cumularea perioadei anterioare concediului cu perioada ulterioară acestuia.
(5) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care personalul asimilat s-a aflat în alte concedii, cu excepţia concediului de odihnă, care, cumulat, au o perioadă mai mare de 6 luni în perioada supusă evaluării.
Art. 5
(1) Evaluarea personalului asimilat care ocupă funcţii de execuţie în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se face de o comisie formată din directorul direcţiei şi şeful serviciului sau, după caz, şeful biroului în care persoana evaluată îşi desfăşoară activitatea. În cazul personalului asimilat care ocupă funcţii de execuţie în cadrul unor servicii care nu fac parte dintr-o direcţie, evaluarea se face de şeful serviciului şi de şeful biroului.
(2) În cazul personalului asimilat care ocupă funcţii de execuţie în cadrul unor compartimente aflate în subordinea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, evaluarea se face de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Evaluarea personalului asimilat din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii care îndeplineşte funcţiile de conducere de director, director adjunct şi şef serviciu, care nu se află în cadrul unei direcţii, cu excepţia celor subordonate direct preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, se face de o comisie formată din secretarul general şi secretarul general adjunct.
(4) Evaluarea personalului asimilat care îndeplineşte funcţia de conducere de şef serviciu ori şef birou în cadrul unei direcţii sau serviciu se face de o comisie formată din secretarul general şi, după caz, directorul direcţiei sau şeful serviciului.
(5) Evaluarea personalului asimilat care îndeplineşte funcţia de conducere de şef birou în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care este subordonat direct preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, se face de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
(6) Evaluarea personalului asimilat detaşat în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se face de comisiile sau persoana prevăzute la alin. (1)–(5).
(7) Evaluarea personalului asimilat care ocupă funcţii de execuţie în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii se face de o comisie formată din directorul adjunct responsabil cu activitatea departamentului în care persoana evaluată îşi desfăşoară activitatea şi din conducătorul departamentului respectiv.
(8) Evaluarea personalului asimilat care ocupă funcţii de conducere a departamentelor din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii se face de o comisie formată din directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi directorul adjunct responsabil cu activitatea departamentului în care persoana evaluată îşi desfăşoară activitatea.
(9) Evaluarea personalului asimilat detaşat în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii se face de comisiile prevăzute la alin. (7) şi (8).
(10) În situaţia imposibilităţii constituirii comisiilor de evaluare prevăzute la alin. (1), (4) şi (7), din cauza vacanţei funcţiei de conducere şi a inexistenţei unei persoane care exercită atribuţiile aferente funcţiei respective, persoana care va face parte din comisia de evaluare va fi desemnată de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii sau directorul Institutului Naţional al Magistraturii, după caz, din rândul personalului asimilat din cadrul instituţiei.