În Monitorul Oficial nr. 523 din 14 iulie a.c. a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 436 din 8 iulie a.c. referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Descoperă Raftul Legalis® – cea mai flexibilă soluție de doctrină online
Integral
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Silvia Tarna în Dosarul nr. 1.172/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 228D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicită judecata în lipsă.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii nu înseamnă uniformitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 11 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.172/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Silvia Tarna într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, în vederea participării la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se instituie pentru magistratul care şi-a depus candidatura condiţia să nu fi fost niciodată sancţionat disciplinar. O astfel de condiţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă şi rezonabilă care să impună un tratament discriminatoriu faţă de alţi magistraţi care participă la promovarea pe funcţii de execuţie ori de conducere la tribunale sau curţi de apel ori, după caz, la parchetele de pe lângă acestea. De exemplu, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, pot participa la concursul de promovare la instanţe sau parchete imediat superioare judecătorii şi procurorii care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani. Tot astfel, potrivit art. 48 alin. (2) din aceeaşi lege, pot participa la concursul pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare judecătorii care, între alte condiţii, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani. Cu toate acestea, încălcând principiul nediscriminării şi egalităţii în faţa legii, pentru promovarea în funcţia de judecător la instanţa supremă legiuitorul a prevăzut în aceeaşi lege condiţia ca magistratul în cauză să nu fi fost niciodată sancţionat disciplinar. O asemenea cerinţă diferită de promovare a judecătorilor şi procurorilor constituie, în opinia autorului, o încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
7. Totodată, această cerinţă de participare la examenul de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care se menţionează că respectivul magistrat să nu fi fost niciodată sancţionat disciplinar, creează un tratament discriminatoriu între magistraţii care candidează pentru acest examen şi magistraţii care sunt deja judecători la instanţa supremă, deoarece, teoretic, aceştia din urmă pot fi sancţionaţi disciplinar câtă vreme ocupă această funcţie. Dacă legiuitorul a avut în vedere la instituirea condiţiei contestate regula potrivit căreia judecătorii de la instanţa supremă să nu fie sancţionaţi disciplinar, atunci ar fi trebuit să instituie şi o prevedere legală corelativă a înlăturării din funcţie în urma sancţionării.
8. În sfârşit, autorul excepţiei mai arată că dispoziţiile legale criticate încalcă şi principiul neretroactivităţii legii civile, deoarece sunt aplicate situaţiilor ivite înainte de intrarea lor în vigoare, respectiv persoanelor sancţionate disciplinar înainte de apariţia Legii nr. 303/2004.
9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate instituie reguli pentru accederea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerarea specificului concursului de promovare la cea mai înaltă instanţă din sistemul judiciar, toţi candidaţii fiind supuşi aceluiaşi tratament juridic.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, deoarece condiţiile de participare la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se aplică doar pentru viitor, fără a avea efecte retroactive asupra promovărilor care au fost făcute anterior intrării în vigoare a prevederilor legale criticate.
12. De asemenea, stabilirea acestor criterii de participare la concursul de promovare este de competenţa legiuitorului, care, ţinând cont de particularităţile activităţii desfăşurate de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reglementează reguli specifice, fapt care nu constituie o discriminare. De altfel, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au beneficiat şi continuă să beneficieze de un statut aparte, justificat de natura activităţii desfăşurate. Or, principiul egalităţii, aşa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune uniformitate.
13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2012 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru modificarea art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2012, care au următorul conţinut: „Pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au îndeplinit efectiv cel puţin 3 ani funcţia de judecător la curtea de apel sau de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel ori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au obţinut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 15 ani.“
16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi şi art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile.
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în speţa dedusă judecăţii autorul excepţiei a fost sancţionat disciplinar în anul 2001, fiindu-i aplicată sancţiunea disciplinară a diminuării indemnizaţiei de încadrare lunară cu 15% pe o perioadă de 3 luni. Comisia de organizare a concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie organizat în perioada 7 ianuarie 2013–31 mai 2013 a respins cererea judecătorului în cauză de înscriere la concurs, deoarece nu a îndeplinit condiţia prevăzută de textul legal contestat referitoare la inexistenţa sancţiunilor disciplinare. Ulterior, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată împotriva hotărârii comisiei de organizare a concursului. Drept urmare, împotriva hotărârii dispuse de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a fost formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cadru procesual în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
18. Dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 dispun cu privire la condiţiile de participare la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, pe lângă calitatea de judecător sau procuror cu grad de curte de apel care a îndeplinit efectiv 3 ani în această funcţie, care are o vechime în magistratură de cel puţin 15 ani şi care a obţinut calificativul „foarte bine“ la ultimele 3 evaluări, prevederile contestate impun şi condiţia ca acesta să nu fi fost niciodată sancţionat disciplinar.
19. Autorul excepţiei susţine că această condiţie referitoare la inexistenţa sancţiunii disciplinare afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi şi art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile.
20. În ce priveşte critica fundamentată pe încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea constată că, din punct de vedere juridic, nu poate fi pus semnul egalităţii între judecătorii şi procurorii care promovează în funcţii de execuţie ori de conducere la nivelul tribunalelor/curţilor de apel şi, respectiv, cei care promovează în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dimpotrivă, situaţiile obiectiv diferite în care aceştia se află justifică şi chiar impun instituirea unui tratament diferenţiat. În caz contrar nu ar putea fi susţinute niciun fel de deosebiri ce ţin de condiţiile pe care legiuitorul le găseşte oportune în vederea promovării. De altfel, Curtea în jurisprudenţa sa, a statuat că „alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă nu poate fi interpretată în sensul că orice persoană, oricând poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea şi calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obţinut avizul, autorizaţia sau atestatul, în cazul în care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe lângă absolvirea studiilor ori calificarea necesară, şi acest lucru“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005).
21. Cu privire la semnificaţia principiului consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că „principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice“.
22. De asemenea, art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui“ (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002).
23. În lumina acestor considerente, Curtea constată că persoanele vizate de dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 se află într-o situaţie obiectiv distinctă de aceea în care se află persoanele care au vocaţia de a accede la o funcţie publică – de execuţie/conducere la nivelul instanţelor şi parchetelor până la nivel de curte de apel –, împrejurare ce justifică un tratament juridic deosebit. Antecedentele acestora sub aspectul conduitei profesionale dovedite în calitatea anterioară de judecători sau procurori reprezintă elementul obiectiv de diferenţiere în cadrul aceleiaşi categorii de persoane cu vocaţie generală de înscriere la un concurs pentru promovarea ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi constituie totodată un motiv suficient pentru legiuitor de a institui o condiţie suplimentară referitoare la inexistenţa sancţiunilor disciplinare. Astfel, introducerea acestei cerinţe este justificată de situarea instanţei supreme în vârful sistemului judiciar şi nu este de natură a înfrânge dispoziţiile constituţionale invocate.
24. În concluzie, Curtea constată că fundamentarea excepţiei de neconstituţionalitate din perspectiva afectării art. 16 din Constituţie este neîntemeiată.
25. În ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională reţine că, aşa cum a arătat mai sus, legiuitorul, în limitele marjei de apreciere de care se bucură, este liber să impună astfel de condiţii ce ţin de promovarea ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De aceea, raţiunile justificate de necesitatea constituirii unei instanţe supreme din judecători asupra cărora nu poate plana niciun fel de suspiciune cu privire la cariera lor profesională reprezintă un mijloc de consolidare a statului de drept. Cu toate acestea, criteriile avute în vedere de noua reglementare trebuie să se supună, asemeni oricărei legi, exigenţelor impuse de principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, „Legea dispune numai pentru viitor 26. La o primă analiză s-ar putea desprinde concluzia potrivit căreia problema supusă controlului vizează modul de interpretare şi aplicare a legii, atribut care, prin excelenţă, ţine de resortul instanţelor de drept comun, întrucât existenţa ori inexistenţa sancţiunii disciplinare reprezintă, de la data apariţiei Legii nr. 303/2004, un criteriu care poate fi cu uşurinţă identificat de autorităţile competente. Cu toate acestea, ţinând seama de faptul că principiul neretroactivităţii legii civile este indisolubil legat de procesul de interpretare şi de aplicare al legii, se poate constata că textul ce cuprinde condiţia „nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar“ creează, din perspectiva conflictului de legi în timp, respectiv Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 303/2004, neajunsuri care sunt de natură a afecta principiul constituţional al aplicării pentru viitor al legii civile. Aşa cum însăşi instanţa de contencios constituţional a statuat în jurisprudenţa sa, ea „va interveni numai atunci când cel chemat să spună dreptul este încătuşat de lege prin imposibilitatea de a respecta o normă constituţională“ (a se vedea Decizia nr. 148 din 18 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 11 aprilie 2014). 27. Că aşa stau lucrurile o dovedeşte şi evoluţia legislativă a normei criticate referitoare la condiţia impusă de legiuitor. Astfel, ea a fost introdusă de legiuitor în anul 2004 odată cu adoptarea Legii nr. 303/2004, sens în care, potrivit art. 51 alin. (1) din varianta existentă la acea dată, pentru a putea promova în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul ori procurorul interesat trebuia să nu fi fost sancţionat disciplinar. Condiţia a fost menţinută cu acelaşi conţinut şi de modificările aduse textului prin titlul XVII pct. 78 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Legea nr. 303/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, textul criticat regăsindu-se în art. 52 alin. (1). Ulterior, prin Legea nr. 300/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru modificarea art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, a fost modificat art. 52 din Legea nr. 303/2004, sens în care condiţia supusă controlului se regăseşte în alin. (3) al art. 52 şi, spre deosebire de forma iniţială, respectiv „nu au fost sancţionaţi disciplinar“, a fost adăugat adverbul de timp „niciodată“, condiţia legală având următorul conţinut, şi anume „nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar“. Diferenţa de nuanţă şi intensitate dintre cele două forme ale condiţiei nu a fost în niciun fel motivată în expunerea de motive a Legii nr. 300/2011, iniţiatorul făcând de la bun început adăugarea în forma iniţială a proiectului de lege. 28. Fără îndoială că, de la data apariţiei sale, Legea nr. 303/2004 se aplică tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul său. Altfel spus, împrejurarea că unui judecător sau unui procuror care a primit o sancţiune disciplinară pentru o abatere săvârşită după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 îi este înlăturată/interzisă materializarea, după acel moment, a oricărei intenţii de promovare ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este de natură a-i afecta vreun drept fundamental, întrucât simpla expectativă/vocaţie pe care acesta o are trebuie să se supună regulilor noi instituite, reguli care de altfel îi erau deplin cunoscute. 29. Alta este situaţia în care persoana interesată a fost sancţionată disciplinar anterior apariţiei normei criticate. Din această perspectivă aplicarea sancţiunii disciplinare reprezintă un act uno ictu ale cărei efecte s-au stins, s-au epuizat în momentul respectiv. Prin urmare, constituie un fapt complet realizat care nu mai poate produce alte consecinţe juridice în afara celor expres prevăzute la acea dată. Or, în absenţa unor astfel de norme, activarea ulterioară a unor efecte cu conţinut prohibitiv capătă semnificaţia încălcării principiului neretroactivităţii legii civile, întrucât, prin natura sa, o sancţiune disciplinară, odată aplicată, nu poate produce alte consecinţe şi efecte viitoare, cu excepţia celor prevăzute în momentul dispunerii ei. În caz contrar, conduita legiuitorului înfrânge şi cerinţa previzibilităţii normei juridice. 30. Aşa fiind, deşi legea nouă poate dispune cu privire la consecinţe şi efecte nerealizate susceptibile de executare continuă/succesivă, ea nu va putea reglementa cu privire la fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naştere sau, după caz, au modificat sau au stins o situaţie juridică, ori cu privire la efecte pe care acea situaţie juridică le-a produs înainte de aceeaşi dată. Prin urmare, abaterea disciplinară săvârşită anterior apariţiei Legii nr. 303/2004 reprezintă, din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, realizată în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi pentru care, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv. De aceea, dacă legea creează o situaţie juridică nouă, ea nu ar putea să prevadă că noua situaţie juridică s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare. 31. În consecinţă, având în vedere şi dispoziţiile art. 4 teza finală referitor la Derularea carierei, din Expunerea de motive a Cartei Europene privind Statutul Judecătorilor de la Strasbourg, 8–10 iulie 1998, potrivit căruia ceea ce este de temut este judecătorul blocat în mod ilegitim în promovare, Curtea urmează a admite prezenta excepţie de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor fundamentate pe încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece prevederile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar“ vizează numai abaterile disciplinare comise după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ridicată de Silvia Tarna în Dosarul nr. 1.172/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că sintagma „nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar“ este constituţională în măsura în care dispune numai cu privire la abaterile disciplinare săvârşite după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru