În Monitorul Oficial nr. 407 din 2 iunie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 826/2014 al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestărilor de servicii efectuate în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE si CEDO | Drept Public


În extras

Art. 1

(1) Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, efectuează prestări de servicii în domeniul relaţiilor de muncă la cererea persoanelor fizice, juridice, persoanelor fizice autorizate şi a altor entităţi constituite în condiţiile legii.

(2) Contravaloarea prestărilor de servicii efectuate în condiţiile prevăzute de prezentul normativ se suportă de către beneficiarii acestora şi se virează în contul de trezorerie sau la casieria inspectoratului teritorial de muncă ce efectuează prestarea serviciului.

Art. 2

(1) Prestările de servicii prevăzute în prezentul normativ se efectuează numai după confirmarea achitării tarifului.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în condiţiile în care prin lege se precizează că prestările de servicii trebuie efectuate de îndată ce au fost solicitate de beneficiarii legali, achitarea tarifului poate fi ulterioară realizării acestora.

Art. 3

Tariful care se percepe de la persoanele fizice, juridice, de la persoanele fizice autorizate şi de la alte entităţi constituite în condiţiile legii pentru categoria de servicii prestate este de 20 lei/document, pentru fiecare dintre serviciile care pot fi prestate de inspectoratele teritoriale de muncă, respectiv:

– eliberarea de certificate/adeverinţe/duplicate de adeverinţe în baza documentelor existente în arhivele inspectoratelor teritoriale de muncă, la cererea persoanelor fizice, juridice sau a oricăror entităţi care au dreptul legal de a solicita şi de a obţine aceste informaţii, conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, şi Ordonanţei Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 223/2002;

– eliberarea de certificate cu informaţii extrase din baza de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii cu registrele generale de evidenţă a salariaţilor transmise de angajatori;

– furnizarea datelor din Registrul general de evidenţă a salariaţilor pentru refacerea conţinutului său la angajator, prin eliberarea unor extrase pe suport hârtie din baza de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările ulterioare.