DCC nr. 176/2014 – prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt neconstituţionale

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Victor Văduva în Dosarul nr. 3.718/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 33D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 martie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 25 martie 2014, când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului, a amânat pronunţarea pentru data de 26 martie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin Încheierea din data de 14 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.718/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Victor Văduva cu ocazia soluţionării unei contestaţii formulate împotriva Hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a respins propunerea de delegare a autorului excepţiei în funcţia de preşedinte al Secţiei pentru cauze penale din cadrul Judecătoriei Constanţa.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul criticat este neconstituţional, întrucât face posibilă promovarea în funcţii de conducere, în condiţii mai facile, a magistraţilor foşti avocaţi, faţă de magistraţii care au avut alte profesii dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 înainte de a accede în magistratură. În continuare face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 785/2009, considerând că argumentele ce au dus la admiterea excepţiei în acea speţă se aplică mutatis mutandis şi speţei actuale.

5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, fundamentându-şi opinia pe motivele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 785/2009, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Dispoziţiile criticate constituie o încălcare a principiului egalităţii şi nediscriminării, prin instituirea unui tratament diferenţiat unor cazuri egale, în lipsa unei justificări obiective şi rezonabile, şi contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Avocatul Poporului arată că legiuitorul nu are constrângeri de rang constituţional în stabilirea soluţiei legislative privind numirea judecătorilor sau procurorilor în funcţiile de conducere. Astfel, acesta este în drept să stabilească o serie de condiţii necesare pentru numirea într-o funcţie de conducere, în condiţiile în care exercitarea unei funcţii de conducere nu este un drept fundamental. Intenţia legiuitorului a fost aceea de a realiza o distincţie între momentul admiterii în magistratura şi cel al numirii într-o funcţie de conducere. Apreciază că, în realitate, autorul excepţiei urmăreşte completarea dispoziţiei criticate din Legea nr. 303/2004, prin recunoaşterea la calculul vechimii necesare pentru numirea în funcţii de conducere a tuturor profesiilor avute în vedere la calculul vechimii necesare pentru admiterea în magistratură, ceea ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, este inadmisibil, întrucât Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, neputându-le modifica sau completa.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu următorul conţinut: „La calcularea vechimii prevăzute la alin. (1) se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau procurorul a fost avocat.“

11. În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că atât autorul acesteia, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal îşi fundamentează opiniile, în sensul neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, pe motivele reţinute de instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 785 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Astfel, Curtea apreciază că este necesară o analiză comparativă a celor două situaţii pentru a stabili dacă cele reţinute în decizia menţionată se aplică mutatis mutandis şi în cauza dedusă controlului de constituţionalitate.

13. Curtea remarcă că dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 303/2004 reglementează condiţiile de participare la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare, stabilind vechimea necesară în funcţia de judecător sau procuror pe care candidatul trebuie să o aibă pentru a putea participa la concurs.

14. Totodată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 303/2004, criticate în cauza de faţă, Curtea reţine că acestea reglementează condiţiile pentru numirea în funcţii de conducere, stabilind vechimea necesară în funcţia de judecător sau procuror pe care candidatul trebuie să o aibă pentru a putea fi numit.

15. Curtea observă că pentru ambele situaţii se prevede că la calculul vechimii necesare se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau procurorul a fost avocat, textul de referinţă în ceea ce priveşte concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare – art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 – fiind declarat neconstituţional.

16. Curtea constată că cele două situaţii sunt similare, considerentele reţinute de Curtea Constituţională în decizia anterior menţionată aplicându-se mutatis mutandis şi în cauza de faţă.

17. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a accede la funcţia de judecător sau procuror la instanţele sau parchetele superioare se instituie un privilegiu în favoarea celor care au fost avocaţi, în detrimentul tuturor celorlalţi.

18. Ţinând cont de faptul că, la momentul înscrierii la concursul de admitere în magistratură, toţi candidaţii au fost consideraţi egali sub aspectul profesiei şi al vechimii necesare potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, este inechitabilă oferirea unui asemenea tratament privilegiat la un moment ulterior unei anumite categorii de magistraţi.

19. Nimic nu justifică apariţia unei diferenţieri între cele două momente din cariera unui magistrat, respectiv momentul admiterii în magistratură şi cel al promovării. De vreme ce au fost declaraţi admişi la concursul de admitere în magistratură, nu se poate presupune decât că toţi magistraţii, indiferent de funcţia în domeniul juridic pe care au avut-o anterior, au evoluat şi s-au perfecţionat în cadrul unor repere profesionale similare, neexistând niciun motiv pentru conferirea unei mai mari îndreptăţiri la promovarea la instanţele sau parchetele superioare unei anumite categorii, între magistraţi, pe parcursul dezvoltării profesionale, nu pot exista decât eventuale discrepanţe generate de gradul individual de pregătire, nicidecum de împrejurări particulare, anterioare admiterii în magistratură.

20. Diferenţierea nu se poate justifica nici pe considerentul că activitatea pe care o desfăşoară avocaţii este mai apropiată de cea pe care o desfăşoară judecătorii şi procurorii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre alte categorii de jurişti, printre cele mai sugestive exemple în acest sens fiind asistenţii judiciari (care participă alături de judecători în completele care soluţionează litigii de muncă), grefierii cu studii superioare juridice (care sunt auxiliari ai justiţiei, fiind îndeaproape implicaţi în partea procedurală a activităţii jurisdicţionale) ori magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (care au un statut foarte asemănător judecătorilor, condiţiile generale de numire a lor fiind cele prevăzute pentru funcţia de judecător şi procuror, iar dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind incompatibilităţile şi interdicţiile, formarea profesională continuă şi evaluarea periodică, drepturile şi îndatoririle, precum şi răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor aplicându-se în mod corespunzător şi acestora).

21. Este de asemenea adevărat că tipul de activitate desfăşurată anterior admiterii în magistratură de alte categorii de jurişti, cum ar fi, spre exemplu, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului ori al Administraţiei Prezidenţiale, este greu să fie asimilat cu activitatea jurisdicţională şi, implicit, vechimea în astfel de funcţii să fie asimilată vechimii în magistratură necesară pentru înscrierea la concursul de promovare la instanţele sau parchetele superioare.

22. Tocmai de aceea soluţia pentru îndepărtarea stării de neconstituţionalitate rezultată din condiţiile diferenţiate pe criteriul funcţiei anterior deţinute, prevăzute de textul de lege criticat, nu poate fi decât constatarea existenţei unei inegalităţi, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

23. Având în vedere că cele statuate prin Decizia nr. 785 din 12 mai 2009 se aplică mutatis mutandis şi în cauza dedusă controlului de constituţionalitate, pentru aceleaşi considerente, Curtea urmează să admită excepţia şi să constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

24. Distinct de cele reţinute în decizia menţionată, Curtea constată că art. 50 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 enunţă principiul potrivit căruia pentru numirea într-o funcţie de conducere persoana interesată trebuie să fi îndeplinit funcţia de judecător sau procuror pentru o anumită perioadă, aceasta fiind echivalentul vechimii efective în magistratură. Curtea observă că, deşi vocaţia pentru accederea într-o funcţie de conducere este condiţionată de calitatea efectivă de judecător sau procuror pe care persoana interesată trebuie să o fi avut în perioadele stabilite de lege, alin. (2) al art. 50 din Legea nr. 303/2004 derogă de la această regulă, incluzând în calculul vechimii necesare şi perioada în care judecătorul sau procurorul a fost avocat.

25. În continuare, Curtea observă că, din perspectiva vechimii necesare pentru numirea într-o funcţie de conducere, situaţia persoanelor care au dobândit vechime într-o funcţie de magistrat – judecător sau procuror – este diferită faţă de cea a celor care au realizat vechime în alte funcţii cu profil juridic şi care, la data concursului, nu au realizat încă vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror.

26. Curtea constată că în jurisprudenţa sa a stabilit, de principiu, că legiuitorul este liber să instituie condiţii pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii (a se vedea Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005). Însă, din momentul în care legiuitorul înţelege să introducă o excepţie de la aceste condiţii, fără respectarea exigenţelor constituţionale, se creează premisele discriminării între persoanele care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

27. Din această perspectivă, Curtea observă că, în cazul de faţă, discriminarea rezultă doar din instituirea unui privilegiu în favoarea celor care au fost avocaţi, prin luarea în considerare a vechimii în această funcţie, excluzând alte funcţii care, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, au fost luate în considerare pentru admiterea în magistratură.

28. Având în vedere cele expuse, Curtea apreciază că legiuitorul are, potrivit art. 61 alin. (1) şi art. 147 alin. (1) din Constituţie, atât dreptul, cât şi obligaţia de a edicta reglementările necesare remedierii situaţiei discriminatorii create de textul criticat.