În Monitorul Oficial nr. 336 din 8 mai a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE si CEDO | Drept Public


În extras

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1

Scopul prezentei hotărâri îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat, denumită în continuare schemă, având ca obiectiv dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii care determină crearea de locuri de muncă în toate sectoarele, cu excepţia celor prevăzute la art. 13 şi în Lista sectoarelor de activitate pentru care nu se acordă ajutoare de stat, prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2

(1) Acordarea ajutoarelor de stat regionale pentru investiţii în cadrul schemei se face cu respectarea prevederilor privind ajutorul de stat regional din Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea art. 87 şi 88 din tratat (Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 214 din 9 august 2008, denumit în continuare Regulament, şi este exceptată de la obligaţia notificării către Comisia Europeană.

(2) Comisia Europeană este informată în termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit prevederilor Regulamentului.

CAPITOLUL II

Durata, bugetul schemei şi numărul estimat de beneficiari

Art. 3

(1) Se pot emite acorduri pentru finanţare în baza prezentei scheme până la data de 31 decembrie 2020, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.

(2) Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2015–2025, în baza acordurilor pentru finanţare emise, în limita bugetului anual alocat schemei.

Art. 4

(1) Prezenta schemă este inclusă în Programul „Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii“ din cadrul bugetului Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale. Acordarea ajutoarelor de stat instituite prin schemă se realizează cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru acest program.

(2) Bugetul maxim al schemei este de 2.700 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, astfel:

a) credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2014–2020;

b) credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2015–2025.

(3) Bugetul anual maxim al schemei este de 450 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 100 milioane euro.

Art. 5

Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 1.500.

CAPITOLUL III

Cheltuieli eligibile

Art. 6

(1) Sunt considerate cheltuieli eligibile costurile salariale, astfel cum sunt definite la art. 1 lit. d) din Procedura privind acordarea ajutoarelor de stat, prevăzută în anexa nr. 2, înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de locuri de muncă.

(2) Ajutorul de stat aferent cheltuielilor eligibile se acordă cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) locurile de muncă sunt create direct de un proiect de investiţii;

b) locurile de muncă sunt create după data primirii acordului pentru finanţare, dar nu mai târziu de 3 ani de la data finalizării investiţiei.

(3) Se iau în considerare locurile de muncă nou-create în cazul în care între angajaţi şi angajator sau întreprinderi asociate acestuia nu există raporturi de muncă în ultimele 12 luni anterior datei înregistrării cererii de acord pentru finanţare.

(4) Locurile de muncă create se păstrează pentru o perioadă minimă de 5 ani în cazul întreprinderilor mari şi de 3 ani în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Art. 7

Ajutorul de stat se acordă întreprinderilor, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri şi a Regulamentului, prin alocări de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale, sub formă de sume nerambursabile, în raport cu cheltuielile eligibile şi în limita intensităţii maxim admisibile.

CAPITOLUL IV

Intensitatea şi cumulul ajutoarelor de stat

Art. 8

(1) Nivelul maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere, în cadrul schemei, în raport cu cheltuielile eligibile şi cu respectarea prevederilor art. 10, este următorul:

Regiunea Nivelul maxim al ajutorului de stat
2014–2017 2018–2020
Regiunea Bucureşti echivalentul în lei a 11,25 milioane euro echivalentul în lei a 7,5 milioane euro
Regiunile Vest şi Ilfov echivalentul în lei a 26,25 milioane euro
Regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia echivalentul în lei a 37,5 milioane euro

(2) Pentru verificarea încadrării în nivelul maxim al ajutorului de stat exprimat în euro se utilizează cursul de schimb stabilit de Banca Naţională a României, valabil la data elaborării acordului pentru finanţare.