În Monitorul Oficial nr. 330 din 7 mai a.c. a fost publicat Ordinul nr. 64/2014 al Ministerului Afacerilor Interne privind aprobarea Regulamentului onorurilor şi ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE si CEDO | Drept Public


În extras

Scopul Regulamentului onorurilor şi ceremoniilor militare

Art. 1

Prezentul regulament reglementează modul de organizare a activităţilor specifice pentru acordarea onorurilor şi desfăşurarea ceremoniilor militare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, atât la nivel central, cât şi la nivel local.

SECŢIUNEA a 2-a

Onorul militar

Art. 2

Onorul militar, denumit în continuare onor, constituie forma supremă de manifestare a stimei, preţuirii şi respectului faţă de:

a) imnul naţional al României sau al altor state;

b) drapelul României;

c) personalităţile militare şi civile române sau străine;

d) drapelul de luptă;

e) evenimentele aniversare;

f) monumentele sau însemnele comemorative declarate şi recunoscute oficial de statul român;

g) persoanele decedate, cărora li se organizează funeralii cu onoruri.

Art. 3

(1) Onorul se prezintă în cadrul unei ceremonii sau separat, de regulă cu un detaşament de onoare.

(2) Pentru prezentarea onorului în cadrul unei ceremonii în spaţiul public se asigură gardă la monumentul, memorialul, opera sau însemnul comemorativ ori de importanţă naţională.

SECŢIUNEA a 3-a

Ceremonia militară

Art. 4

(1) Ceremonia militară, denumită în continuare ceremonia, constituie ansamblul activităţilor desfăşurate în cadrul unor solemnităţi sau festivităţi organizate şi conduse la nivel central sau la nivel de zonă de responsabilitate, de structurile Ministerului Afacerilor Interne, în spiritul tradiţiilor naţionale şi conform regulilor protocolare.

(2) În timpul ceremoniilor se desfăşoară, de regulă, următoarele activităţi:

a) arborarea drapelului României şi a drapelului altui stat ori al unei organizaţii internaţionale recunoscute oficial;

b) prezentarea onorului şi a raportului;

c) intonarea imnului naţional al României şi, după caz, a imnului naţional al altui stat ori organizaţie internaţională;

d) salutul drapelului de luptă/drapelului structurii şi al gărzii de onoare;

e) oficierea serviciului religios;

f) dezvelirea de monumente sau însemne comemorative;

g) evocări, alocuţiuni sau mesaje prezentate de personalităţile civile şi militare participante;

h) depunerea de coroane, jerbe şi buchete de flori;

i) executarea focurilor de salvă;

j) exerciţii demonstrative de mânuire a armamentului din dotare;

k) acordarea de interviuri şi declaraţii de presă reprezentanţilor mass-media.

Art. 5

(1) Ceremoniile se organizează şi se desfăşoară în următoarele situaţii:

a) la sosirea/plecarea personalităţilor prevăzute la art. 7, precum şi a oficialităţilor militare şi/sau civile, române şi/sau străine, la/de la sediul Ministerul Afacerilor Interne sau al structurilor subordonate sau aflate în coordonare;

b) cu ocazia sărbătorilor naţionale şi a celor stabilite prin lege;

c) la învestirea în funcţie a ministrului afacerilor interne;

d) la învestirea în funcţie a secretarilor de stat din Ministerul Afacerilor Interne;

e) la învestirea în funcţie a inspectorilor generali ai structurilor din compunerea Ministerului Afacerilor Interne;

f) la plecarea/sosirea contingentelor/detaşamentelor/unităţilor Ministerului Afacerilor Interne în/din misiuni internaţionale;

g) cu ocazia zilelor structurilor Ministerului Afacerilor Interne;

h) la dezvelirea unui monument sau însemn comemorativ ori de importanţă istorică naţională;

i) la funeraliile cu onoruri;

j) la înmânarea drapelului de luptă/drapelului structurii;

k) la decorarea drapelului de luptă/drapelului structurii;

l) cu ocazia depunerii Jurământului militar/Jurământului de credinţă;

m) la absolvirea instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

(2) Ministerul Afacerilor Interne participă la festivităţile organizate de Guvernul României, autorităţile publice sau alte instituţii ale statului, cu ocazia sărbătoririi următoarelor zile:

a) Ziua Naţională a României;

b) Ziua Eroilor;

c) Ziua drapelului naţional;

d) Ziua imnului naţional al României;

e) Ziua Independenţei de Stat a României;

f) Ziua Europei;

g) Ziua Unirii.

(3) Ministerul Afacerilor Interne organizează festivităţi cu ocazia sărbătoririi următoarelor zile:

a) Ziua veteranilor de război din Ministerul Afacerilor Interne;

b) Ziua drapelului naţional;

c) Ziua imnului naţional al României;

d) Ziua NATO.

(4) În cadrul festivităţilor, ceremoniile sunt organizate şi desfăşurate de Ministerul Afacerilor Interne numai în situaţia în care manifestările au loc în sediile structurilor Ministerului Afacerilor Interne.