În Monitorul Oficial nr. 327 din 6 mai a.c. a fost publicată Legea nr. 61/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă.
Text integral
Articol unic.
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84 din 4 septembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 11 septembrie 2013, cu următoarea modificare:
— La articolul I punctul 9, alineatul (2) al articolului 175 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) După efectuarea verificărilor cererii de plată, autoritatea de management virează beneficiarului valoarea cheltuielilor rambursabile şi contravaloarea taxei pe valoarea adăugată considerate neeligibilă, aferentă cheltuielilor eligibile, în termen de 5 zile lucrătoare de la momentul la care aceasta dispune de resurse în conturile sale, într-un cont distinct de disponibil deschis pe numele beneficiarilor prevăzuţi la art. 174– alin. (2) la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului.”