În Monitorul Oficial nr. 322 din 5 mai a.c. a fost publicată Legea nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi pentru completarea anexei la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.
În extras
Art. I
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după litera o) se introduc două noi litere, literele p) şi q), cu următorul cuprins:
„p)program naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri – instrument de planificare strategică şi financiară a politicilor publice antidrog, reprezentând ansamblul de acţiuni multianuale care au ca scop dezvoltarea şi consolidarea sistemului naţional integrat de prevenire a consumului de droguri şi serviciilor de asistenţă pentru consumatorii de droguri, implementate de către Agenţia Naţională Antidrog;
q)program de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri – instrument de planificare strategică şi financiară a politicilor publice antidrog, reprezentând ansamblul de acţiuni multianuale care răspund priorităţilor naţionale în domeniu prin asigurarea complementarităţii proiectelor de prevenire a consumului de droguri şi serviciilor de asistenţă pentru consumatorii de droguri, implementate de către societatea civilă.“
2. La articolul 23, după alineatul (1) se introduc cinci noi alineate, alineatele (11)–(15), cu următorul cuprins:
„(11) Programele naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi programele de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri se elaborează de către Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu alte instituţii, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, şi se aprobă de către Guvern.
(12) Programele naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri se implementează, se monitorizează şi se evaluează de către Agenţia Naţională Antidrog, în calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniu.
(13) Programele de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri se implementează de către entităţi aparţinând societăţii civile cu responsabilităţi în domeniul antidrog, monitorizate şi evaluate de către Agenţia Naţională Antidrog.
(14) Normele tehnice şi metodologice de realizare a programelor de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(15) Programele naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi programele de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne, în limita fondurilor bugetare aprobate Agenţiei Naţionale Antidrog.“
3.În tabelul nr. I, substanţa „Oxycodone = 14-hydroxydihydrocodeinone“ se radiază.
4. În tabelul nr. I, după substanţa „JWH-073 = naftalen-1-il-(1-butilindol-3-il) metanonă“ se introduc următoarele substanţe:
„JWH-019 = 1-hexyl-3-(naphthalen-1-oyl) indole
JWH-081 = 4-methoxynaphthalen-1-yl-(1-pentylindol-3-yl) methanone
JWH-203 = 2-(2-chlorophenyl)-1-(1-pentylindol-3-yl) ethanone
JWH-210 = 4-ethylnaphthalen-1-yl(1-pentylindol-3-yl) methanone
JWH-122 = (4-methyl-1-naphthyl)-(1-pentylindol-3-yl) methanone
JWH-022 = naphtalen-1-yl
[1-(pent-4-en-1-yl)-1H-indol-3-yl]methanoneJWH-200 = (1-(2-morpholin-4-ylethyl) indol-3-yl])-(naphtalen-1-yl) methanone
JWH-251 = 2-(2-methylphenyl)-1(1-pentyl-1H-indol-3-yl) ethanone
AM-2201 = 1-[(5-fluoropentyl)-1H-indol-3-yl]-(naphtalen-1-yl) methanone
MAM-2201 = 1-[(5-fluoropentyl)-1H-indol-3-yl]-(4-methylnaphtalenyl) methanone
UR-144 = (1-pentilydol-3-yl)-(2,2,3,3,-tetremethylcyclopropyl) methanone
XLR-11 = 1-(5-fluoropentyl)-1h-indol-3-yl)–(2,2,3,3,-tetramethylcyclopropyl) methanone
CB-13 = naphthalen-1-yl-(4-pentyloxynaphthalen-1-yl) methanone
RCS-4 = (4-methoxyphenyl)-(1-pentyl-1H-indol-3-yl) methanone
RCS-4 ortho isomer = (2-(4-methoxyphenyl)-(1-pentyl-1H-indol-3-yl) methanone
RCS-4-C4 = (4-methoxyphenyl)-(1-butyl-1H-indol-3-yl) methanone
RCS-4-C4-ortho isomer = (2-(4-methoxyphenyl)-(1-butyl-1H-indol-3-yl) methanone
STS-135 = 1-(5-fluoropenthyl)-N-tricyclo[3.3.1.13,7]dec-1-yl-1H-indole-3-carboxamide
AKB48 = 1-pentyl-N-tricyclo[3.3.1.13,7]dec-1-yl-1H-indazole-3-carboxiamide
NEB = 2-(ethylamino)-1-phenyl-1-butanone
4-MEC(4-methylethcathinone) = 2-ethylamino-1-(4-methylphenyl)-1-propanone
4-EMC(4-ethylmethcathinone) = 1-(4-ethylmethcathinone) = 1-(4-ethylphenyl)-2-(methylamino)-1-propanone
MABP (Buphedrone) = 2-(methylamino)-1-phenyl-1-butanone
Pentedrone = 2-(methylamino)-1-phenyl-1-pentanone
5-IT (5-2-Aminopropyl)indole) = 2-(1H-indol-5-yl)-1-methyl-ethylamine
5-MeO-DALT(N,N-diallyl-5-methoxytryptamine) = N-allyl-N-[2-(5-methoxy-1H-indol-3-yl)ethyl] prop-2-en-1-amine
Ethcathinone = 2-ethylamino-1-phenyl-1-propanone
MBZP = 1-benzyl-4-methylpiperazine“.
5.În tabelul nr. II, substanţa „Acetylmethadol = 3-acetoxy-6-dimethylamino-4,4-diphenylheptane“ se radiază.