În Monitorul Oficial nr. 303 din 24 aprilie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 183/2004 al Ministerului Educaţiei Naţionale privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE si CEDO | Drept Public


În extras

CAPITOLUL I

Organizarea şi desfăşurarea examenului de licenţă/diplomă

Art. 1

Programele de studii universitare de licenţă organizate în baza Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, se finalizează cu examen de licenţă pentru ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă pentru învăţământul universitar de licenţă din domeniul ştiinţelor inginereşti, denumit în continuare examen de licenţă/diplomă.

Art. 2

(1) Programele de studii universitare organizate în baza Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru absolvenţii care au beneficiat de prelungire de studii, se finalizează:

a) cu examen de licenţă/diplomă, pentru studiile în învăţământul universitar de lungă durată;

b) cu examen de absolvire, pentru studiile în învăţământul universitar de scurtă durată.

(2) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examene de finalizare a studiilor organizate în baza Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea acestor examene, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 3

(1) În situaţiile prevăzute de Legea nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate, susţinerea examenului de licenţă/diplomă este condiţionată de promovarea de către absolvenţi a unui examen de selecţie.

(2) Examenul de selecţie se organizează şi se desfăşoară în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate în care se va susţine ulterior şi examenul de licenţă/diplomă.

(3) Examenul de selecţie promovat este recunoscut în toate sesiunile ulterioare de examene de licenţă/diplomă, dar numai în cadrul instituţiei la care a fost susţinut şi promovat.

(4) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examen de selecţie prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea examenului de selecţie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(5) Pentru situaţiile prevăzute la art. 361 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.952/2012 pentru reglementarea unor măsuri privind finalizarea studiilor în învăţământul superior pentru situaţiile prevăzute la art. 361 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Art. 4

Pot susţine examen de licenţă/diplomă:

a) absolvenţii de învăţământ superior ai programelor de studii/specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu existente, lichidate sau intrate în lichidare;

b) absolvenţii care au promovat examenul de selecţie, potrivit prevederilor art. 3.

Art. 5

(1) Instituţiile de învăţământ superior acreditate organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă la:

a) programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate în condiţiile legii;

b) programe de studii universitare de licenţă/specializări autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru care au, în acelaşi domeniu de licenţă, programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate.

(2) În situaţia în care, la nivel naţional, într-un domeniu de licenţă există numai programe de studii universitare de licenţă/specializări autorizate să funcţioneze provizoriu, absolvenţii acestor programe susţin examenul de licenţă/diplomă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate similare, stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior.

(3) În situaţii excepţionale, temeinic argumentate, o instituţie de învăţământ superior acreditată poate organiza examene de finalizare a studiilor universitare la specializări autorizate să funcţioneze provizoriu unice în domeniul de licenţă din cadrul instituţiei respective, cu avizul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior.

Art. 6

(1) O instituţie de învăţământ superior acreditată organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii proprii.

(2) O instituţie de învăţământ superior acreditată poate organiza examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu la programe de studii universitare de licenţă care există în structura instituţiei organizatoare, în condiţiile prevăzute de regulamentul propriu, cu respectarea prevederilor legale.

(3) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea acestor examene, inclusiv precizarea modalităţii acoperirii cheltuielilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 7

Absolvenţii programelor de studii/specializărilor autorizate provizoriu sau acreditate lichidate, care nu mai funcţionează la nivel naţional, şi care nu au susţinut sau nu au promovat examenele de finalizare a studiilor pot susţine examenul de licenţă/diplomă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate similare, stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior.