Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 288 din 18 aprilie a.c. în temeiul art. 107 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
În extras:
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta lege reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare şi care au un rol determinant în descoperirea infractorilor şi în soluţionarea unor cauze.
Art. 2
În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
1. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni;
2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză;
3. se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate şi, prin informaţiile şi datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni;
b) starea de pericol este situaţia în care se află martorul, în sensul prevăzut la lit. a), membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia, a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată, ca urmare a informaţiilor şi datelor furnizate ori pe care a fost de acord să le furnizeze organelor judiciare sau a declaraţiilor sale;
c) martorul protejat este martorul, membrii familiei sale şi persoanele apropiate acestuia incluse în Programul de protecţie a martorilor, conform prevederilor prezentei legi;
d) membrii de familie ai martorului protejat sunt soţul sau soţia, părinţii şi copiii acestuia;
e) persoana apropiată martorului protejat este persoana de care respectivul martor este legat prin puternice legături afective;
f) Programul de protecţie a martorilor, denumit în continuare Program, reprezintă activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor prevăzut la art. 3, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi, în condiţiile prevăzute de prezenta lege;
g) măsurile urgente sunt activităţile specifice temporare care pot fi desfăşurate de unitatea de poliţie care cercetează cauza sau, după caz, de organul care administrează locul de deţinere, de îndată ce constată starea de pericol la care este expus martorul;
h) infracţiunea gravă este infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid şi infracţiuni contra umanităţii şi infracţiuni de război, infracţiunile contra securităţii naţionale, terorism, omor, infracţiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 10 ani;
i) Protocolul de protecţie reprezintă înţelegerea confidenţială între Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor şi martorul protejat privind protecţia şi asistenţa care trebuie acordate martorului protejat, obligaţiile acestora, precum şi situaţiile în care protecţia şi asistenţa încetează;
j) schema de sprijin cuprinde ansamblul măsurilor de protecţie şi asistenţă luate cu privire la fiecare martor protejat;
k) prejudiciul deosebit este orice prejudiciu cauzat prin infracţiune, care depăşeşte echivalentul în lei a 50.000 euro.
CAPITOLUL II
Programul de protecţie a martorilor
Art. 3
(1) În cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române se înfiinţează Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, denumit în continuare O.N.P.M., la nivel de direcţie.
(2) O.N.P.M. are următoarele atribuţii:
a) primeşte propunerile de includere în Program şi ordonanţa, respectiv încheierea, prevăzute la art. 8, după caz;
b) ia toate măsurile necesare în vederea includerii Programului şi urmăreşte realizarea acestuia în cele mai bune condiţii;
c) desemnează o persoană de legătură între martorul protejat şi O.N.P.M., precum şi o altă persoană nominalizată în Protocolul de protecţie, care să asigure această legătură în situaţii critice;
d) încheie Protocolul de protecţie cu fiecare martor protejat şi întocmeşte şi include schema de sprijin a acestuia;
e) organizează o bază de date proprie, în care include, stochează şi prelucrează propunerile de includere în Program;
f) asigură confidenţialitatea deplină a informaţiilor şi datelor gestionate;
g) gestionează, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, fondurile băneşti necesare includerii Programului, primite de la bugetul de stat, precum şi din programele de finanţare externă.
(3) Fondurile băneşti necesare pentru derularea Programului vor fi incluse în capitolul 55.01 „Ordine publică şi siguranţă naţională”, titlul II „Cheltuieli materiale şi servicii”.
Art. 4
(1) Includerea unei persoane în Program se poate realiza numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) persoana are calitatea prevăzută la art. 2 lit. a), d) sau e);
b) persoana se află în stare de pericol, în sensul art. 2 lit. b);
c) există o propunere motivată din partea organelor abilitate.
(2) Poate fi inclusă în Program o persoană care are, într-o altă cauză, calitatea de:
a) organizator ori conducător de grup infracţional organizat sau organizaţie criminală;
b) instigator ori autor al infracţiunii de omor sau omor calificat.
Art. 5
Organul de cercetare penală, în faza urmăririi penale, poate solicita procurorului, iar procurorul, în procedura de cameră preliminară sau în faza judecăţii, poate solicita judecătorului de cameră preliminară, respectiv instanţei, includerea în Program a unui martor, a unui membru de familie al acestuia sau a unei persoane apropiate, după caz, formulând propuneri motivate în acest sens.
Art. 6
(1) Propunerea de includere în Program trebuie să cuprindă:
a) informaţiile referitoare la cauza penală respectivă;
b) datele personale ale martorului;
c) datele şi informaţiile furnizate de martor, precum şi caracterul determinant al acestora în aflarea adevărului;
d) circumstanţele în care martorul a intrat în posesia datelor şi a informaţiilor furnizate sau pe care le va furniza;
e) orice elemente care pot evidenţia starea de pericol în care se află martorul;
f) estimarea posibilităţilor de recuperare a prejudiciului cauzat prin infracţiune;
g) persoanele care au cunoştinţă despre datele şi informaţiile deţinute de martor şi despre faptul că acesta le-a furnizat organelor judiciare sau că are intenţia de a le furniza;
h) o evaluare a profilului psihologic al martorului şi al celorlalte persoane propuse a fi incluse în Program;
i) riscul pe care martorul şi celelalte persoane pentru care se solicită includerea în Program îl prezintă pentru comunitatea în care urmează să fie relocaţi;
j) date referitoare la situaţia financiară a martorului;
k) orice alte date care prezintă relevanţă pentru evaluarea situaţiei martorului şi pentru includerea acestuia în Program.
(2) Propunerea de includere în Program trebuie să fie însoţită de acordul scris al persoanei pentru care se cere includerea în Program, precum şi de o evaluare realizată de O.N.P.M. cu privire la posibilitatea includerii în Program a persoanei în cauză.
Art. 7
Procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa, după caz, se va pronunţa în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 5 zile de la primirea propunerii, prin ordonanţă, respectiv încheiere, asupra propunerii de includere în Program.
Art. 8
(1) În cazul în care este de acord cu propunerea, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa va comunica O.N.P.M. ordonanţa, respectiv încheierea de includere a persoanei respective în Program, iar O.N.P.M. va lua toate măsurile necesare în vederea elaborării şi implementării schemei de sprijin.
(2) Dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii au intervenit elemente noi faţă de cele cuprinse în propunerea iniţială, se poate formula o nouă propunere de includere în Program.