În Monitorul Oficial nr. 129 din 21 februarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 192/2014 al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


În extras

CAPITOLUL I

Prevederi generale

Prezenta metodologie stabileşte modul de calcul al contribuţiilor şi taxelor pe care contribuabilii trebuie să le declare şi să le plătească la Fondul pentru mediu.

Prezenta metodologie se aplică de către contribuabilii, persoane fizice şi persoane juridice, care datorează sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)—f), i), j), p), q), s) şi v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Semnificaţia termenilor şi expresiilor utilizate în text este cea prevăzută în anexă.

CAPITOLUL II

Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare

Sunt obligaţi la plata contribuţiei de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, generatorii deşeurilor, respectiv deţinătorii bunurilor destinate dezmembrării, persoane fizice sau juridice, care nu au calitatea de colector şi/sau de valorificator autorizat în condiţiile legii.

Obligaţia de a calcula, de a reţine, de a declara şi de a vira la Fondul pentru mediu contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea de deşeuri metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, revine operatorilor economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor,

Contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, se reţine prin stopaj la sursă de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu în termenul legal pentru virarea impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă.

Vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, de către generatorii deşeurilor, respectiv de către deţinătorii bunurilor destinate dezmembrării, persoane juridice, către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor se face pe bază de factură, cu evidenţierea distinctă a contribuţiei de 3% si cu reţinerea acesteia.

Vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, de către generatorii deşeurilor, respectiv de către deţinătorii bunurilor destinate dezmembrării, persoane fizice, către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor se face pe bază de factură/adeverinţă de primire şi plată, cu reţinerea contribuţiei de 3% la achitarea sumei cuvenite vânzătorului de deşeuri.

Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 3% reprezintă valoarea de vânzare a deşeurilor metalice feroase şi neferoase şi a bunurilor destinate dezmembrării, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

(1) În cazul în care operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor devin deţinători de deşeuri metalice feroase şi neferoase, prin activitatea de dezmembrare şi/sau casare de bunuri, mijloace fixe ori obiecte de inventar proprii sau devenite proprii prin achiziţie, au obligaţia de a plăti contribuţia de 3% la Fondul pentru mediu în cazul vânzării acestora.

(2) Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 3% reprezintă preţul mediu de achiziţie al deşeurilor metalice feroase şi neferoase din luna precedentă dezmembrării şi/sau casării bunurilor, mijloacelor fixe ori obiectelor de inventar, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, înmulţit cu cantitatea de deşeuri metalice feroase şi neferoase rezultată din activitatea de dezmembrare şi/sau casare de bunuri, mijloace fixe ori obiecte de inventar proprii sau devenite proprii prin achiziţie.

(3) În cazul în care operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor nu pot stabili preţul mediu de achiziţie al deşeurilor metalice feroase şi neferoase pentru luna precedentă dezmembrării şi/sau casării bunurilor, mijloacelor fixe ori obiectelor de inventar, acesta este cel de la data dezmembrării şi/sau a casării bunurilor, mijloacelor fixe ori obiectelor de inventar,

Contribuţia la Fondul pentru mediu prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se declară şi se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.

În aplicarea prevederilor prezentului capitol, semnificaţia termenilor utilizaţi este prevăzută la pct. 7 şi 18 din anexă.

CAPITOLUL III

Modul de calcul al taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare

(1) Operatorii economici deţinători de surse staţionare care generează emisii de poluanţi în atmosferă sunt obligaţi la plata taxelor la Fondul pentru mediu, în cuantumul şi pentru substanţele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În cazul operatorilor economici deţinători de surse staţionare generatoare de emisii de poluanţi în atmosferă, care asigură automonitorizarea emisiilor de poluanţi în atmosferă şi au înregistrări ale măsurătorilor efectuate recunoscute de agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, taxele datorate la Fondul pentru mediu, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se calculează după următoarea formulă:

T = Q x V,

unde:

T — suma datorată la Fondul pentru mediu;

Q — cantitatea de poluant emisă în atmosferă, rezultată din măsurători, exprimată în kilograme;

V— valoarea taxei de încasat pentru fiecare tip de poluant, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(1) Pentru operatorii economici deţinători de surse staţionare generatoare de emisii de poluanţi în atmosferă, care nu au sisteme de automonitorizare a emisiilor de poluanţi în atmosferă, taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă datorate la Fondul pentru mediu, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se calculează după următoarea formulă:

T = Q x Val,

unde:

T — suma datorată la Fondul pentru mediu;

Q — cantitatea de poluant emisă în atmosferă, pe tip de poluant calculată conform formulei prevăzute la alin. (2);

Val—valoarea taxei de încasat pentru fiecare tip de poluant, conform anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Cantităţile de poluanţi emişi în atmosferă de surse staţionare se calculează după următoarea formulă:

Q = f x A,

unde:

Q — cantitatea de poluant emisă în atmosferă, exprimată în kilograme;

f—factorul de emisie pentru fiecare tip de poluant, în funcţie de proces;

A — cantitatea de combustibil, materii prime şi materiale utilizate sau cantitatea de produs finit, în funcţie de tipul de proces.

(3) Factorul de emisie „f” este stabilit în scris de operatorul economic, de comun acord cu agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, în baza metodologiilor existente EEA/EMEP/CORINAIR, US EPA/AP-42 sau a altor metodologii disponibile la nivel de sector industrial.

(4) Factorul de emisie „f stabilit de comun acord cu agenţia judeţeană pentru protecţia mediului poate fi revizuit în funcţie de intervenţiile asupra instalaţiei şi/sau tehnologiei, dar nu mai devreme de 6 luni de la momentul la care a fost stabilit.

(5) În cazul existenţei unor diferende între operatorul economic şi agenţia judeţeană pentru protecţia mediului referitor la factorul de emisie ,,f”, acesta se validează de către o terţă parte, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului sau un alt institut cu competenţă în acest domeniu, pe cheltuiala operatorului economic.

Taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă provenite de la sursele staţionare, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se declară şi se plătesc lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.

În aplicarea prevederilor prezentului capitol, semnificaţiile termenilor utilizaţi sunt prevăzute la pct. 10, 17 şi 22 din anexă.