În Monitorul Oficial nr. 115 din 17 februarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 3111/2014 al Ministerului Educaţiei Naţionale privind aprobarea Calendarului şi a Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014–2015.
În extras
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1
În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, învăţământul primar cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I–IV.
Art. 2
(1) Conform legii, învăţământul primar este învăţământ obligatoriu.
(2) Numărul de locuri care se alocă, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare, în învăţământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurând astfel fiecărui copil un loc.
(3) Inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea la clasa pregătitoare în interesul educaţional al elevului şi în limitele legii.
Art. 3
(1) Înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014–2015 se face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(2) În sensul prezentei metodologii, prin părinţi se înţelege inclusiv tutori legal instituiţi sau reprezentanţi legali.
(3) În sensul prezentei metodologii, prin domiciliu se înţelege inclusiv reşedinţă.
Art. 4
(1) Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ aflate în proximitatea sa, denumită în continuare şcoala de circumscripţie. Totalitatea străzilor arondate unităţii de învăţământ formează circumscripţia şcolară a unităţii de învăţământ respective.
(2) În vederea înscrierii în clasa pregătitoare a tuturor copiilor care au vârsta corespunzătoare, inspectoratele şcolare judeţene (ISJ) şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) iau în considerare propunerile conducerilor unităţilor de învăţământ referitoare la numărul de clase pregătitoare rezultate în urma recensământului copiilor realizat, pentru fiecare circumscripţie şcolară, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale.
(3) Numărul de clase pregătitoare cuprins în planul de şcolarizare alocat de ISJ/ISMB fiecărei unităţi de învăţământ ţine cont de capacitatea de cuprindere a acesteia, determinată de numărul sălilor de clasă în care poate fi organizat, în mod corespunzător, procesul de învăţământ la clasa pregătitoare, dar şi la celelalte clase ale şcolii, şi de obligativitatea cuprinderii în şcoală a tuturor copiilor din circumscripţia şcolară. La alocarea numărului de clase pregătitoare se ţine cont de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, de arondarea străzilor la unităţile de învăţământ sau de cea mai bună oportunitate educaţională identificată.
(4) În situaţia în care capacitatea unei unităţi de învăţământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripţia şcolară stabilită în anul şcolar anterior, precum şi în alte situaţii justificate, ISJ şi ISMB pot decide reconfigurarea circumscripţiilor şcolare astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare.
(5) Circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, sunt afişate la fiecare unitate de învăţământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar, conform Calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014–2015, prevăzut în anexa nr. 1 la ordin (calendarul înscrierii), pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat.
(6) Pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat şi pentru a permite părinţilor luarea unor decizii în cunoştinţă de cauză privitoare la opţiunea pentru o unitate de învăţământ sau alta, fiecare unitate de învăţământ va pune la dispoziţie şi informaţii referitoare la locul de desfăşurare a activităţii corespunzătoare clasei pregătitoare (în spaţiul şcolii sau al unei grădiniţe), la posibilitatea organizării programului „Şcoala după şcoală“, la organizarea şi dotarea spaţiului şcolar etc.
CAPITOLUL II
Condiţii de înscriere în învăţământul primar
Art. 5
(1) Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2014 inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii şi ale prezentei metodologii.(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru anul şcolar 2014–2015, părinţii ai căror copii nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2013–2014 şi împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2014 inclusiv pot înscrie, la cerere, copiii în învăţământul primar, în clasa I, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.(3) Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au obligaţia de a asigura permanent informarea şi consilierea părinţilor referitor la prevederile legii şi ale prezentei metodologii în ceea ce priveşte înscrierea copiilor în învăţământul primar. Persoanele care răspund la întrebările/solicitările părinţilor au obligaţia de a cunoaşte aceste prevederi, precum şi opţiunile pe care le au părinţii privind alegerea nivelului de clasă sau a unităţii de învăţământ în care îşi pot înscrie copiii şi trebuie să poată oferi detalii referitoare la conţinutul activităţilor educaţionale care se desfăşoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului şcolar etc. Consilierea se face având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.