În Monitorul Oficial nr. 4 din 6 ianuarie a.c. a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 1087/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


În extras

Art. I

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 27 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La capitolul II, titlul secţiunii 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

SECŢIUNEA 1

Paşaportul diplomatic electronic şi paşaportul de serviciu electronic“

2.Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3

(1) Paşaportul diplomatic electronic şi paşaportul de serviciu electronic sunt documentele de călătorie care se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, prin Centrul Naţional de Paşapoarte Diplomatice şi de Serviciu, la solicitarea instituţiilor sau a autorităţilor publice interesate ori, după caz, a organismelor interesate, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Solicitările privind eliberarea paşapoartelor diplomatice electronice sau a paşapoartelor de serviciu electronice trebuie să fie însoţite de documente justificative în care se precizează scopul şi calitatea în care titularii urmează să se deplaseze în străinătate, întocmite de instituţiile sau autorităţile ori, după caz, de organismele interesate.

(3) Procedurile de eliberare şi de anulare, documentele necesare şi termenele de emitere a paşapoartelor diplomatice electronice şi a paşapoartelor de serviciu electronice se stabilesc prin instrucţiuni ale Ministerului Afacerilor Externe, care se comunică instituţiilor, organismelor şi autorităţilor interesate.“

3. La capitolul II, titlul secţiunii a 2-a se modifică şi va avea următorul cuprins:

SECŢIUNEA a 2-a

Paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar“

4.Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 4

(1) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi a paşapoartelor simple temporare se depun de către solicitanţi, în ţară, la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple în a căror rază de competenţă au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, iar în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

(2) În situaţia în care sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (3) respectiv, art. 171alin. (4) din lege, cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice sau a paşapoartelor simple temporare pot fi depuse, în ţară, la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple.“

5.Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 5

(1) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice se depun personal de către solicitanţi, însoţite de următoarele documente:

a) cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie trebuie însoţită de certificatul de naştere, în original;

b) dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului, completate pe numele titularului, în original;

c) paşaportul anterior, dacă acesta există.

(2) În situaţia în care sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (4) din lege, cererile pentru eliberarea paşaportului simplu electronic trebuie însoţite de documentele prevăzute la alin. (1), precum şi de hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie, rămasă definitivă şi irevocabilă, ori hotărârea judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 însoţită, după caz, de actul de desemnare a reprezentantului legal.“

6.La articolul 6 alineatul (1) se abrogă.

7. La articolul 6 alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) La depunerea cererii pentru eliberarea paşaportului simplu electronic, solicitantului i se preiau impresiunile digitale şi imaginea facială.“