În Monitorul Oficial nr. 744 din 2 decembrie a.c. a fost publicată Legea nr. 321/2013 pentru modificarea alin. (7) al art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


Textul legii:

Articol unic

Alineatul (7) al articolului 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iulie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(7) Beneficiază, pe toată durata mandatului, de drepturile de transport prevăzute la alin. (1), (4), (6) şi deputaţii şi senatorii care efectuează deplasări în ţară, ca urmare a hotărârilor birourilor permanente ale celor două Camere, deciziei preşedintelui Camerei Deputaţilor şi, respectiv, Senatului, a liderilor de grup şi a preşedinţilor comisiilor parlamentare, pentru activităţi legate de exercitarea mandatului.“