În Monitorul Oficial nr. 570 din 6 septembrie a.c. a fost publicat Ordinul  nr. 1041/2013 al Ministerului Sănătății pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.093/2004 privind abilitarea laboratoarelor de toxicologie pentru efectuarea determinărilor de noxe profesionale.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Nou! Din 2 septembrie, clientii Legalis 2.0 pot accesa noul modul Dreptul UE si CEDO


Extras:

Art. I

Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.093/2004 privind abilitarea laboratoarelor de toxicologie pentru efectuarea determinărilor de noxe profesionale, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7

În vederea obţinerii abilitării, reprezentantul legal al laboratorului de toxicologie se va adresa uneia dintre structurile de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, Centrul Regional de Sănătate Publică Bucureşti, Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj, Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi, Centrul Regional de Sănătate Publică Timişoara, Centrul Regional de Sănătate Publică Târgu Mureş) unde va depune un dosar ce conţine:

a) cerere adresată uneia dintre structurile de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică mai sus menţionate, care să cuprindă antetul solicitantului, adresa, numărul de telefon, contul bancar;

b) autorizaţia sanitară de funcţionare (copie);

c) informaţii privind personalul:

– lista personalului cu pregătire superioară: chimişti, farmacişti, medici, biochimişti, biologi, ingineri, fizicieni;

– copii xerox de pe diplome de studii, certificate de instruire;

– lista personalului cu pregătire medie: asistenţi medicali, laboranţi etc. – opţional;

d) memoriu tehnic care va cuprinde date de identificare precum adresă, telefon, fax, detalii de amenajare, amplasament, spaţii, sursă de apă, aparatură şi analizele pentru care se solicită abilitarea, verificarea metrologică a aparaturii utilizate;

e) dotarea tehnică corespunzătoare determinărilor pentru care se solicită abilitarea.“