Novaţia prin schimbare de debitor are loc atunci când un terţ se angajează faţă de creditor să plătească datoria, intenţia de a nova trebuind să rezulte expres din convenţia părţilor.

Astfel, faptul că după rezilierea unui contract de leasing financiar o terţă persoană achită pentru utilizatorul iniţial câteva rate restante – cu acceptarea de către finanţator a acestor plăţi – nu poate fi considerat o novaţie, întrucât voinţa creditorului de a libera pe debitorul iniţial trebuie să fie clar exprimată.

Legislaţie incidentă:

– art. 1130,

– art. 1131 C.civ.

Index tematic:

– Drept comercial

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1752 din 28 martie 2012

Notă: În decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod civil.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta SC E.L. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC TBIL SA, solicitând instanţei să constate acordul expres de voinţă al societăţii finanţatoare SC TBIL SA în substituirea societăţii utilizatoare cu societatea SC E.L. SRL, ca debitoare, în cele două contracte de leasing ale SC M.A. SRL, aflată în imposibilitatea de a îndeplini obligaţiile de plată asumate faţă de finanţator;

– efectuarea plăţilor succesive de către societatea reclamantă SC E.L. SRL la nivelul sumei de 225.000 lei ce reprezintă aproape întreaga valoare a contractelor de leasing financiar nr. 9027 din 6 februarie 2006 şi nr. 9275 din 23 februarie 2006, incluzând şi valoarea reziduală, plată acceptată şi dedusă din întreaga sumă datorată către pârâta SC TBIL SA;

– refuzul nejustificat al pârâtei SC TBIL SA de a încheia noile contracte de leasing cu societatea reclamantă ca urmare a substituirii acestei societăţi în drepturile SC M.A. SRL.

În consecinţă, se solicită:

– obligarea pârâtei SC TBIL SA la încheierea noilor contracte de leasing financiar cu societatea reclamantă, ca urmare a acordului acestei societăţi finanţatoare ca reclamanta să efectueze toate plăţile ce reprezentau obligaţiile asumate de către societatea utilizatoare SC M.A. SRL pentru cele două contracte de leasing financiar nr. 9027 din 6 februarie 2006, respectiv nr. 9275 din 23 februarie 2006 şi a asumării de către pârâtă a obligaţiei de a realiza novaţiunea prin schimbarea debitoarei cu societatea reclamantă;

– obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obligaţiei de a încheia contractele de leasing financiar pentru bunurile al căror utilizator a fost SC M.A. SRL, începând cu data pronunţării hotărârii de către instanţa de fond şi data realizării efective a novaţiei.

Prin sentinţa nr. 105/2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. xx902/63/2008, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 572/2009, a admis recursul promovat împotriva sentinţei nr.105/2009 a Tribunalului Dolj, sentinţa a fost modificată, în sensul că a fost respinsă excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dolj, cauza fiind trimisă la Tribunalul Dolj.

Prin sentinţa nr. 133 din 9 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. xx541/63/2009, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC E.L. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC TBIL SA.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 228 din 15 noiembrie 2010, a respins apelul formulat de reclamanta SC E.L. SRL împotriva sentinţei nr. 133 din 9 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimata SC TBIL SA.

În motivarea deciziei, instanţa de apel a avut în vedere clauzele contractelor încheiate de finanţator şi utilizator. Astfel, conform art. 11.14 din contractul de leasing financiar nr. 9027 din 9 februarie 2006, finanţatorul şi-a rezervat dreptul de a declara scadente toate sumele datorate de utilizator la data constatării culpei, aşa cum este definită prin art. 11.4, 11.5 şi 11.6 din contract.

Conform art. 11.6, contractul de leasing financiar este reziliat de drept, fără a fi necesară o notificare prealabilă în cazul în care utilizatorul nu achită două luni consecutive redevenţa datorată finanţatorului sau oricare dintre cheltuielile contractuale datorate şi facturate de finanţator.

Manifestarea de voinţă a părţilor de a înceta necondiţionat efectele contractului reprezintă un pact comisoriu de gradul IV, iar cele două declaraţii de reziliere unilaterală din 17 noiembrie 2006, respectiv 23 noiembrie 2006 făcute de finanţator şi comunicate utilizatorului au constituit o manifestare de voinţă de a aplica sancţiunea neexecutării culpabile a contractului.

Raportându-se la obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a respins critica apelantei potrivit căreia utilizatorul datora finanţatorului doar sumele restante până la data de 16 noiembrie 2006, analizând condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a avea loc novaţia prin schimbare de debitor solicitată de reclamantă.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile novaţiei, respectiv existenţa unei obligaţii valabile şi intenţia finanţatorului de a nova, nefiind necesară analiza intenţiei de a nova a reclamantei, manifestată prin achitarea a 10 rate, ulterior datei de 16 noiembrie 2006.

Potrivit art. 1130 C.civ., novaţia nu se prezumă, voinţa de a nova trebuie să rezulte evident din act, iar în lipsa unei manifestări în acest sens condiţiile speciale ale novaţiei nu sunt îndeplinite.

Şi critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. final C.proc.civ. a fost înlăturată având în vedere că instanţa de fond nu a fost învestită cu o cerere a reclamantei de recuperare a sumelor plătite, analizarea aspectelor legate de continuarea raporturilor dintre părţi, ulterior rezilierii, însemnând încălcarea dispoziţiilor art. 126 pct. 6 C.proc.civ.

Împotriva deciziei comerciale nr. 228 din 15 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta SC E.L. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere, în vederea judecării cauzei de către instanţa competentă, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, admiterea apelului cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 9 C.proc.civ., recurenta a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. a) C.proc.civ. raportat la Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care competenţa de soluţionare a prezentului litigiu aparţine Judecătoriei Craiova, iar instanţa de apel a respins excepţia privind competenţa materială a Tribunalului Dolj, dar nu a motivat respingerea excepţiei încălcând astfel dispoziţiile art. 268 alin. (4) coroborat cu art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Instanţa de apel nu a analizat motivele de apel, nu a cercetat efectiv fondul cauzei şi nu a ţinut cont de faptul că ulterior declaraţiilor unilaterale de reziliere trimise de finanţator utilizatorului, raporturile juridice au continuat, utilizatorul efectuând plata ratelor acceptate de finanţator.

Nu au fost analizate motivele de apel vizând condiţia novaţiei, respectiv acordul creditorului; posibilitatea intervenirii novaţiei în contractele de leasing; nu a fost examinată critica vizând starea de fapt şi de drept în raporturile dintre părţi, cauza nefiind cercetată efectiv pe fond.

De asemenea, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticii vizând cheltuielile de judecată solicitate de intimată, cheltuieli exagerate în raport de complexitatea cauzei, valoarea pricinii şi demersurile concrete ale apărării.

În speţă a intervenit o novaţie cu schimbare de debitor, prin manifestarea voinţei părţilor de la data de 15 mai 2008 când au fost emise şi primite filele CEC de plată a obligaţiilor contractuale şi au fost preluate de la finanţator bunurile pentru folosinţă.

SC M.A. SRL a plătit în continuare, după adresele de reziliere, ratele de leasing pentru ambele contracte, achitând 10 rate ulterior datei de 16 noiembrie 2006, sume acceptate de către finanţator, care a permis utilizarea în continuare a bunurilor.

Novaţia a intervenit la data emiterii CEC-urilor de plată, acestea fiind acceptate şi încasate de finanţator, SC E.L. SRL nefiind un fideiusor în contractele de leasing, în cauză fiind îndeplinite condiţiile art. 1132 C.civ.

Prin acordul părţilor se poate înlocui debitorul şi atâta timp cât există acordul finanţatorului nu se pune problema unei nerespectări a caracterului intuitu personae al contractului de leasing.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, s-a constatat că recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C.proc.civ., este neîntemeiat, având în vedere obiectul acţiunii, respectiv novaţia prin schimbarea utilizatorului în contractele de leasing nr. 9027/2006 şi nr. 9275/2006, respectiv novaţia prin schimbare de debitor şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) teza a II-a C.proc.civ.

Între părţile litigante nu există un raport contractual direct, obiectul cererii constituindu-l stabilirea pe cale judecătorească a obligaţiei SC TBIL IFN SA de a încheia noi contracte de leasing financiar, situaţie în care nu se poate reţine critica recurentei vizând încălcarea normelor de competenţă materială. De altfel, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 1591alin. (2) C.proc.civ. care stabilesc termenul pentru invocarea excepţiei de necompetenţă materială.

Recurenta a invocat formal dispoziţiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ. fără a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei pronunţate în apel din perspectiva textului de lege evocat şi care sunt formele de procedură încălcate de instanţa de apel pentru a se putea dispune aplicarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2), context în care nu se poate reţine ca fiind incident motivul de recurs arătat.

Hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 261 alin. (5) C.proc.civ., dar hotărârea recurată respectă dispoziţiile art. 261 alin. (5) C.proc.civ., instanţa de apel demonstrând în scris de ce s-a oprit la soluţia dată şi de ce a înlăturat criticile apelantei, astfel că sancţiunea prevăzută de art. 105 alin. (2) C.proc.civ. nu poate fi aplicată.

Este adevărat că noţiunea de proces echitabil, în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, presupune ca instanţa să examineze în mod real problemele ce i-au fost supuse atenţiei şi să răspundă la argumentele invocate, dar instanţa de apel a analizat criticile formulate, argumentând care au fost motivele pentru care a apreciat că declaraţiile de reziliere unilaterală din datele de 17 noiembrie 2006 şi 23 noiembrie 2006 constituie o manifestare de voinţă a utilizatorului de a denunţa contractele de leasing pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către utilizator ţinând cont şi de dispoziţiile art. 11.6 din contractele încheiate de intimata-pârâtă cu SC M.A. SRL.

De asemenea, instanţa a arătat pe larg motivele pentru care nu a putut reţine că în cauză a intervenit novaţia prin schimbare de debitor (utilizator), în cauză nefiind îndeplinite condiţiile speciale prevăzute de art. 1130-1131 C.civ., situaţie în care nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. nu poate fi reţinut, instanţa de apel dând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente.

Astfel, între intimata-pârâtă, în calitate de finanţator, şi SC M.A. SRL, în calitate de utilizator, au fost încheiate contractele de leasing financiar nr. 9026 din 6 februarie 2006 şi nr. 9275 din 23 februarie 2006, dar prin neachitarea la scadenţă a ratelor stabilite, cele două contracte au fost reziliate unilateral de către finanţator având în vedere pactul comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 11.6 din contractele arătate.

Faptul că după rezilierea contractelor reclamanta-recurentă a achitat 10 rate restante către finanţator nu poate duce la concluzia că în cauză a avut loc o novaţie prin schimbare de debitor, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1131 C.civ., aspect reţinut corect de instanţa de apel.

Novaţia prin schimbare de debitor are loc atunci când un terţ se angajează faţă de creditor să plătească datoria. Fiind un contract, novaţia este supusă tuturor condiţiilor de valabilitate ale contractelor şi în acelaşi timp trebuie să îndeplinească şi alte condiţii speciale.

În condiţiile în care cele două contracte de leasing financiar, încheiate de intimata-pârâtă în calitate de finanţator şi SC M.A. SRL în calitate de utilizator au fost reziliate în raport de clauzele contractuale nu se poate reţine ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unor obligaţii valabile care urmează a se stinge prin novaţie.

De asemenea, lipseşte şi animus novandi din partea intimatei-pârâte, întrucât voinţa părţilor de a nova trebuie să fie clar exprimată în raport de dispoziţiile art. 1130 C.civ. Intenţia de a nova trebuie să rezulte expres din convenţia părţilor, iar plăţile făcute de recurenta-reclamantă pentru utilizatorul iniţial şi acceptarea acestei plăţi de către finanţator nu pot fi considerate o novaţie, întrucât voinţa creditorului de a libera pe debitorul iniţial trebuie să fie clar exprimată.

Ca urmare, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 969-970 C.civ., precum şi dispoziţiile art. 1130-1131 C.civ. privind novaţia, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. nefiind incidente.

Criticile invocate cu referire la greşita stabilire a situaţiei de fapt, a probatoriului administrat şi a cheltuielilor de judecată vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi valorificate pe calea recursului având în vedere că dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C.proc.civ. au fost abrogate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC E.L. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 228 din 15 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia comercială.

 

Alte spete din acelasi index tematic, in sectiunea Jurisprudenta a Bibliotecii pentru informare juridica online Legalis 2.0:

Buletinul Curţilor de Apel – Supliment nr. 1/2012