În Monitorul Oficial nr. 288 din 22 mai 2013 a fost publicată Hotărârea CEDO din data de 17 iunie 2008 în Cauza Irimia împotriva României.

Circumstanţele cauzei

 Reclamantul s-a născut în 1936 şi locuieşte în Paşcani. La 24 martie 1992, Judecătoria Paşcani a admis acţiunea reclamantului şi i-a recunoscut dreptul de proprietate, împreună cu fraţii săi, pentru un teren de 8,64 ha situat în comuna Stolniceni-Prăjescu. Hotărârea respectivă a rămas definitivă.

Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie

La 17 martie 1993, autoritatea administrativă judeţeană a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului şi a dispus autorităţilor locale să îi permită să intre în posesia a 8,64 ha de teren agricol. Autorităţile locale nu şi-au îndeplinit sarcina şi, în consecinţă, reclamantul a introdus o acţiune în contencios administrativ.

La 18 noiembrie 1994, Curtea de Apel Iaşi, prin decizie definitivă, a dispus autorităţilor locale să dea în posesia reclamantului şi a fraţilor săi un teren de 8,64 ha în comuna Stolniceni-Prăjescu.

La 10 noiembrie 1998, reclamantul şi cei 2 fraţi ai săi au primit în posesie 5 ha de teren în comuna Stolniceni-Prăjescu, şi anume 0,9 ha intra muros şi 4,1 ha extra muros. Cu toate acestea, la 4 iunie 2001, autorităţile locale au anulat punerile în posesie amintite, pe motiv că au fost ilegale şi că terenurile au fost deja atribuite unor terţe persoane.

La 27 octombrie 2000, autoritatea administrativă judeţeană a recunoscut din nou dreptul de proprietate al reclamantului.

La 5 februarie şi la 19 martie 2007, Consiliul local din Stolniceni-Prăjescu a informat atât autorităţile judeţene, cât şi pe cele centrale că trebuie să repartizeze terenuri mai multor persoane, inclusiv reclamantului. Întrucât terenul în cauză era în posesia unei companii locale, consiliul local a solicitat transferarea acestui teren pe numele său, în vederea alocării ulterioare către persoanele îndreptăţite.

Hotărârea din 18 noiembrie 1994 nu a fost pusă în executare.

Cu privire la pretinsele încălcări ale art. 6 §1 din Convenţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie

Reclamantul s-a plâns că neexecutarea hotărârii pronunţate în favoarea sa i-a încălcat drepturile garantate la art. 6 §1 din Convenţie şi la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie

Cu privire la admisibilitate

Curtea constată că prezenta cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 §3 din Convenţie. În continuare, constată că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

Prejudiciu

Reclamantul a solicitat 25.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi 100.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Acesta a prezentat un raport de expertiză prin care era evaluată lipsa de folosinţă pentru 5,10 ha, între 2001 şi 2007, în sumă de 59.135 lei noi româneşti (RON), şi se considera că valoarea a 8,64 ha este de 100.144 RON.

Curtea reaminteşte că, atunci când se constată o încălcare a Convenţiei într-o hotărâre, statul pârât are obligaţia legală de a pune capăt respectivei încălcări şi de a-i repara consecinţele, astfel încât să restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare

[a se vedea latridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI].

Curtea consideră, date fiind circumstanţele speţei, că executarea ad litteram a Hotărârii din 18 noiembrie 1994 ar plasa reclamantul, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă cu aceea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost încălcat art. 6 §1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Cheltuieli de judecată

Reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, nu există niciun capăt de cerere pentru a se acorda o despăgubire cu acest titlu.

Curtea:

  • declară cererea admisibilă;
  • hotărăşte că au fost încălcate art. 6 §1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
  • hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 §2 din Convenţie, executarea Hotărârii din 18 noiembrie 1994 a Curţii de Apel Iaşi;

b) că, dacă nu este executată această hotărâre, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, sumă de 20.000 EUR (douăzeci de mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material;

c) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;

d) că sumele de mai sus trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;

e) că, de la expirarea termenului menţionat de 3 luni şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;

  • respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.