În Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013 a fost publicata Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
În cadrul actului normativ se arată:
Art. 1
(1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.
(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.
(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).
(4) Punctele prevăzute la alin. (2) şi (3) se valorifică potrivit prezentei legi.
Art. 2
Principiile care stau la baza acordării măsurilor prevăzute de prezenta lege sunt:
a) principiul prevalenţei restituirii în natură;
b) principiul echităţii;
c) principiul transparenţei procesului de stabilire a măsurilor reparatorii;
d) principiul menţinerii justului echilibru între interesul particular al foştilor proprietari şi interesul general al societăţii.
Art. 3
În înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.cereri – notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;
2.persoana care se consideră îndreptăţită – persoana care a formulat şi a depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi;
3.persoana îndreptăţită – persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii;
4.entitatea învestită de lege – următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:
a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit prezentei legi;
5.decizia entităţii învestite de lege – decizia/dispoziţia/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4;
6.restituirea în natură – restituirea imobilului preluat în mod abuziv; în ceea ce priveşte terenurile, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament;
7.grila notarială – ghidurile privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare utilizate de camerele notarilor publici, actualizate în condiţiile impuse de art. 771alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4
Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
CAPITOLUL II – Restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist
Art. 5
(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se constituie, prin ordin al prefectului, Comisia locală pentru inventarierea terenurilor.
(2) Comisia se compune din următoarele persoane:
a) un reprezentant al instituţiei prefectului, care are şi calitatea de preşedinte al Comisiei;
b) primarul comunei/oraşului/municipiului;
c) secretarul comunei/oraşului/municipiului;
d) un specialist în măsurători topografice şi în identificarea tarlalelor şi parcelelor din cadrul unităţii administrativ-teritoriale (specialist cadastru, inginer topograf, inginer agricol, subinginer agricol, referent agricol);
e) un reprezentant al oficiului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară.
(3) În funcţie de specificul localităţii, Comisia se completează cu următoarele persoane:
a) un reprezentant al Agenţiei Domeniilor Statului;
b) un reprezentant al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“;
c) un reprezentant al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva;
d) un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.
(4) Procedura de constituire, modul de funcţionare, atribuţiile Comisiei, precum şi normele privind întocmirea situaţiei prevăzute la art. 6 se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi, care vor fi adoptate în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
Art. 6
(1) În termen de 180 de zile de la data constituirii, comisia prevăzută la art. 5 întocmeşte, conform normelor de aplicare a prezentei legi, situaţia terenurilor agricole, cu sau fără investiţii, şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială.
(2) Situaţia prevăzută la alin. (1) va indica, prin determinare grafică pe ortofotoplan:
a) terenurile ce constituie rezerva comisiei locale de fond funciar;
b) terenurile aflate în proprietatea publică şi privată a statului, cu sau fără investiţii, aflate în administrarea unor autorităţi şi instituţii publice;
c) terenurile administrate de institute şi staţiuni de cercetare, cu sau fără investiţii;
d) terenurile ocupate de izlazuri;
e) alte terenuri identificate ca disponibile în vederea restituirii.
(3) Situaţia prevăzută la alin. (1) se vizează de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi se transmite comisiei judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti.
(4) Comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti centralizează situaţiile întocmite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în termen de 30 de zile de la primirea acestora. Rezultatul centralizării se transmite Agenţiei Domeniilor Statului şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
(5) În termen de 60 de zile de la data primirii situaţiilor centralizate pe fiecare judeţ, Agenţia Domeniilor Statului şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor demarează procedurile legale necesare în vederea schimbării regimului juridic al terenurilor ce fac obiectul situaţiei centralizatoare, aflate în proprietatea publică a statului, şi trecerii acestora, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului pentru a fi afectate restituirii în natură sau, după caz, valorificării punctelor acordate potrivit prezentei legi.
Art. 7
(1) Până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Art. 8
(1) În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, comisiile locale de fond funciar au obligaţia de a centraliza toate cererile de restituire nesoluţionate, în vederea stabilirii suprafeţei de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire.
(2) Pentru realizarea situaţiei prevăzute la alin. (1) se au în vedere:
a) cererile din dosarele nesoluţionate la nivelul comisiei locale;
b) cererile din dosarele transmise comisiei judeţene sau, după caz, Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, cu propuneri de despăgubiri;
c) cererile din dosarele înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în cazul în care persoanele îndreptăţite optează, în condiţiile art. 42, pentru returnarea dosarului la comisia locală, în vederea atribuirii de teren;
d) hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti, având ca obiect restituirea unor suprafeţe de teren;
e) cererile care au stat la baza dosarelor validate de comisiile judeţene sau, după caz, de Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti şi aflate la comisiile locale în vederea constituirii dosarelor de despăgubire.
(3) Situaţia suprafeţelor de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire se transmite comisiei judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, în termenul prevăzut la alin. (1).
Art. 9
(1) Institutele, staţiunile de cercetare şi instituţiile publice sunt obligate să predea Agenţiei Domeniilor Statului, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului iniţiate conform art. 6 alin. (5), terenurile care fac obiectul acesteia. Procesele-verbale de predare-primire se comunică şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
(2) În termen de 30 de zile de la preluarea terenurilor prevăzute la alin. (1), Agenţia Domeniilor Statului aduce la cunoştinţa comisiei judeţene de fond funciar şi Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti disponibilul de teren pe fiecare unitate administrativ-teritorială.
(3) Predarea terenurilor disponibile către comisia locală de fond funciar se face numai după validarea de către comisia judeţeană de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti a propunerilor de punere în posesie pe aceste terenuri, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2015.
Art. 10
(1) Până la data de 1 martie 2014, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va realiza, pentru fiecare judeţ şi la nivel naţional, situaţia comparativă a cererilor şi disponibilului de teren, în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (2).
(2) După finalizare, situaţia se comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Agenţiei Domeniilor Statului.