În Monitorul Oficial nr. 274 din 15 mai 2013 a fost publicat Ordinul nr. 1239/2013 al ministrului Mediului si Schimbărilor Climatice pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional.
În cadrul Ghidului de Finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional se arată:
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 1
Rolul Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional
(1) Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale privind derularea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, denumit în continuare program.
(2) Ghidul conţine dispoziţii privind:
a) sursa de finanţare, suma prevăzută şi durata de aplicare a programului;
b) cuantumul şi condiţiile de acordare a primei de casare;
c) categoriile de persoane eligibile şi criteriile de eligibilitate;
d) participarea persoanelor eligibile în cadrul programului.
ARTICOLUL 2
Definiţii şi acronime
(1) În sensul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
a)aplicaţia PSIPAN – software administrat de către Autoritate, având rol de stocare şi verificare a informaţiilor privind proprietarii, autovehiculele uzate şi tichetele valorice utilizate în cadrul programului;
b)Autoritatea – Administraţia Fondului pentru Mediu;
c)autoturism – autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune;
d)autoutilitară uşoară – autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă N1, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone;
e)autospecială/autospecializată uşoară – autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1 ori N1, destinat transportului de pasageri sau de mărfuri şi care îndeplineşte o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone;
f)autovehicul nou – orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială/autospecializată uşoară care nu a fost înmatriculat/înmatriculată niciodată; autovehiculul nou achiziţionat prin program poate fi cu sistem de propulsie termic (motor cu ardere internă), hibrid (cu cel puţin două convertoare de energie diferite şi două sisteme diferite de stocare a energiei montate pe autovehicul pentru a-i asigura propulsia; autovehiculul electric hibrid este asimilat autovehiculului hibrid) şi electric (motor propulsat exclusiv cu energie electrică furnizată de baterii reîncărcabile; autovehiculul electric este clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero);
g)autovehicul uzat – orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială/autospecializată uşoară înmatriculat/înmatriculată în România, care conţine cumulativ componentele esenţiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie) şi care are o vechime mai mare sau egală cu 10 ani de la anul fabricaţiei;
h)beneficiar – proprietarul care a achiziţionat autovehiculul nou sub beneficiul primei de casare şi, după caz, al eco-bonusului şi pe al cărui nume este eliberată factura;
i)certificat de conformitate – document emis de către constructorul de autovehicule care atestă faptul că autovehiculul nou destinat comercializării corespunde reglementărilor legale în vigoare şi în cuprinsul căruia sunt înscrise numărul de identificare şi caracteristicile tehnice ale acestuia; începând cu data de 1 ianuarie 2013, producătorul are obligaţia de a elibera certificatul de conformitate la achiziţionarea unui autovehiculul nou, lipsa documentului atrăgând imposibilitatea proprietarului de a obţine cartea de identitate a autovehiculului şi, pe cale de consecinţă, imposibilitatea înmatriculării în circulaţie a acestuia;
j)colector – operator economic, cu personalitate juridică, autorizat să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare;
k)colector validat – colectorul al cărui dosar de validare a fost aprobat de Autoritate;
l)criterii de eligibilitate – cerinţe, norme sau principii care trebuie îndeplinite cumulativ;
m) dosar de acceptare – dosar cuprinzând documentele obligatorii care se depun la Autoritate de către proprietarul persoană juridică sau de către proprietarul operator economic fără personalitate juridică, în vederea acceptării în program;
n)documente aferente – documentele care însoţesc, cumulativ şi în mod obligatoriu, tichetul valoric, în vederea achiziţionării autovehiculului nou de către proprietarul persoană fizică: certificat de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizată, certificat de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizată, carte de identitate a autovehiculului uzat, în copie legalizată, certificat de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, în original, proces-verbal de custodie a autovehiculului uzat, în copie legalizată, documentul emis de către colectorul validat şi care atestă plata contravalorii deşeurilor feroase şi neferoase conţinute de autovehiculul uzat, în copie;
o)dosar de validare – dosar cuprinzând documentele obligatorii care se depun la Autoritate de către colector sau producător, în vederea validării în program;
p)eco-bonus – reducere din preţul de achiziţie a unui autovehicul nou, având cel puţin una din caracteristicile prevăzute la art. 7 alin. (1), susţinută prin modalitate nerambursabilă din Fondul pentru mediu şi acordată simultan cu prima de casare;
q)persoană eligibilă – persoană fizică, persoană juridică sau operatorul economic fără personalitate juridică care îndeplineşte criteriile de eligibilitate;
r)primă de casare – parte din preţul de achiziţie a unui autovehicul nou, susţinută prin modalitate nerambursabilă din Fondul pentru mediu şi exprimată printr-un tichet valoric; prin casare se înţelege scoaterea definitivă din folosinţă a unui autovehicul uzat prin predarea acestuia unui colector validat;
s)producător – persoană juridică română, operator economic constructor de autovehicule sau importator autorizat de autovehicule noi ori reprezentant autorizat al acestora;
t)producător validat – producătorul al cărui dosar de validare a fost aprobat de Autoritate;
u)proprietar – persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa în România, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său, ori, după caz, moştenitorii săi; persoana juridică română care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat/înregistrat în sistem propriu pe numele său; operatorul economic fără personalitate juridică, cu sediul profesional în România, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său;
ARTICOLUL 3
Obiectul, scopul şi obiectivele programului
(1) Obiectul programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată sub forma primei de casare, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, mai puţin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate.
(2) Scopul programului îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului prin înnoirea Parcului auto naţional.
(3) Programul vizează atingerea următoarelor obiective de protecţie a mediului de interes general:
a) diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, cauzate de emisiile de gaze de eşapament de la autovehiculele uzate;
b) diminuarea efectelor poluării solului şi apei cauzate de scurgerile de substanţe periculoase de la autovehiculele uzate;
c) prevenirea generării deşeurilor şi atingerea obiectivelor privind reutilizarea, reciclarea şi valorificarea deşeurilor provenite de la vehiculele scoase din uz.
(4) Nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului ghid:
a) autovehiculul uzat a cărui primă înmatriculare în România a avut loc ulterior datei de 31 decembrie 2006, cu excepţia celui aflat în proprietatea unei unităţi administrativ-teritoriale sau a unei instituţii publice;
b) autovehiculul uzat, cu număr de înmatriculare şi/sau certificat de înmatriculare modele/model vechi, radiat de drept prin efectul prevederilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006.
Caracterul programului şi aria geografică de aplicare Programul are caracter anual şi se aplică la nivel naţional.
ARTICOLUL 6
Sursa de finanţare şi suma prevăzută pentru derularea programului
(1) Finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu.
(2) Programul se derulează în limita fondurilor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.
ARTICOLUL 7
Prima de casare
(1) Cuantumul primei de casare este de 6.500 lei, la care se adaugă câte un eco-bonus în valoare de 500 lei, dar nu mai mult de două eco-bonusuri cumulate, pentru fiecare din următoarele caracteristici:
a) la achiziţionarea unui autovehicul nou încadrat în norma de poluare Euro 6;
b) la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km;
c) la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.
(2) Prima de casare este exprimată printr-un tichet valoric, denumit în continuare tichet. Modelul tichetului este prevăzut în anexa nr. 1.
(3) Stabilirea necesarului de ti chete, costurile generate cu tipărirea şi livrarea acestora, precum şi urmărirea mişcării stocurilor de tichete tipărite, distribuite, eliberate, restituite sau depuse spre decontare sunt în sarcina Autorităţii.
(4) Pentru un autovehicul uzat, predat spre casare, se eliberează un singur tichet.
(5) Pentru achiziţionarea unui autovehicul nou se poate utiliza un singur tichet. Este exclus cumulul de tichete pentru achiziţionarea unui autovehicul nou.
(6) Se pot achiziţiona mai multe autovehicule noi, în condiţiile stipulate la alin. (5).
(7) La achiziţionarea unui autovehicul nou şi ale cărui caracteristici sunt menţionate în cuprinsul alin. (1), proprietarul poate beneficia, pe lângă prima de casare, de o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.
(8) Acordarea eco-bonusului se stabileşte în baza caracteristicilor autovehiculului nou-comercializat şi cuprinse în certificatul de conformitate a acestuia.
(9) Pentru acordarea eco-bonusului prevăzut la alin. (1) lit. b) se ia în considerare cantitatea de emisii generată în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou.
(10) Proprietarul care a obţinut tichet îl poate ceda unei alte persoane fizice împreună cu documentele aferente. Eco-bonusul nu poate face obiectul cedării, beneficiarul exclusiv al acestuia fiind persoana care achiziţionează autovehiculul nou.
(11) Prima de casare se scade de către producătorul validat din preţul de comercializare cu TVA al autovehiculului nou, denumit în continuare preţ de comercializare, diferenţa fiind asigurată de către proprietar din surse financiare proprii şi/sau surse financiare complementare: credite bancare ori finanţare în baza unui contract de leasing financiar.
(12) Acordarea primei de casare proprietarului operator economic se face în baza schemei intitulate „Ajutor de minimis pentru Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţonal“, denumită în continuare schemă de minimis, instituită în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 38 din tratat ajutoarelor de minimis,
(13) Schema de minimis se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii şi se transmite în termenul legal, spre informare, Consiliului Concurenţei.
(14) În situaţia în care, în urma procesului de analiză, proprietarul prevăzut la alin. (12) este declarat eligibil şi este acceptat spre finanţare, Autoritatea, prin structura de specialitate responsabilă cu monitorizarea implementării proiectelor, comunică în scris acestuia cuantumul ajutorului care poate fi acordat sub forma primei de casare şi caracterul acestuia de ajutor de minimis, cu referire expresă la Regulamentu (CE) nr. 1.998/2006.
ARTICOLUL 8
Condiţii de acordare a primei de casare
(1) Beneficiază de prima de casare proprietarul persoană fizică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii;
a) a predat autovehiculul uzat unui colector validat şi a obţinut certificatul de distrugere;
b) a radiat din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat şi a obţinut certificatul de radiere;
c) a prezentat colectorului validat dovada radierii din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat şi a obţinut tichetul pe numele său;
d) s-a înscris la un producător validat în baza tichetului şi a documentelor aferente, obţinând nota de înscriere;
e) a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.
(2) Beneficiază de prima de casare orice persoană fizică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are domiciliul sau reşedinţa în România;
b) i-au fost cedate de către un proprietar persoană fizică tichetul şi documentele aferente;
c) s-a înscris la un producător validat în baza tichetului şi a documentelor aferente dobândite potrivit lit. b), obţinând nota de înscriere;
d) a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.
(3) Beneficiază de prima de casare proprietarul persoană juridică română sau proprietarul operator economic fără personalitate juridică, cu sediul profesional în România, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) a obţinut din partea Autorităţii aprobarea dosarului de acceptare;
b) a predat la un colector validat autovehiculul uzat şi a obţinut certificatul de distrugere;
c) a radiat din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat şi a obţinut certificatul de radiere;
d) a prezentat colectorului validat dovada radierii din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat şi a obţinut tichetul;
e) s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării unui autovehiculul nou, în baza tichetului şi a documentelor aferente, obţinând nota de înscriere;
f) a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.
(4) În cazul proprietarului prevăzut la alin. (3) este exclusă cedarea către o altă persoană, fizică sau juridică, ori dobândirea de la o altă persoană, fizică sau juridică, a tichetului şi documentelor aferente.
(5) De la momentul dobândirii tichetului însoţit de documentele aferente, persoana fizică prevăzută la alin. (2) se substituie proprietarului pe al cărui nume a fost eliberat tichetul.
(6) Utilizarea tichetului se face în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la eliberarea sa de către colectorul validat, fără a se depăşi însă data de 20 noiembrie a anului în care se desfăşoară programul.
(7) Neutilizarea tichetului în termenul şi în condiţiile prevăzute la alin. (6) atrage decăderea proprietarului din dreptul de a beneficia de prima de casare.
(8) Tichetul utilizat în termenul şi în condiţiile prevăzute la alin. (6), precum şi documentele aferente nu pot face sub niciun motiv obiectul restituirii, proprietarul urmând să achiziţioneze autovehiculul nou de la producătorul validat la care a efectuat depunerea acestora şi care a eliberat nota de înscriere.