În Monitorul Oficial nr. 176 din 1 aprilie 2013 a fost publicată Legea nr. 67/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2011 privind unele măsuri pentru modificarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice.

În cadrul actului normative se arată, printre altele:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 martie 2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul 3, literele a), d), e) şi g)

Art. 3

În vederea realizării rolurilor sale, ANCOM îndeplineşte următoarele funcţii:


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


a)      de punere în aplicare a politicii şi strategiei sectoriale elaborate de MCSI în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale şi al serviciilor poştale, în special prin emiterea reglementărilor sectoriale secundare în domeniu, reglementarea activităţilor în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, prin adoptarea şi implementarea de decizii cu caracter normativ şi individual, precum şi de proceduri funcţionale, operaţionale şi financiare prin care se pun în aplicare politicile în domeniu, de urmărire şi control al respectării acestora;

a) de punere în aplicare a politicii şi strategiei sectoriale elaborate de Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale şi al serviciilor poştale;

d) de elaborare şi adoptare de norme specifice în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale;

d) de elaborare de norme secundare specifice domeniului comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale;

e) de reprezentare în organismele şi organizaţiile naţionale, regionale şi internaţionale, ca autoritate de stat pentru domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, precum şi de comunicare cu acestea;

e) de reprezentare în organismele şi organizaţiile naţionale, regionale şi internaţionale, ca autoritate de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale şi de administrare a resurselor limitate din domeniul comunicaţiilor electronice;

g) de organ de decizie în soluţionarea litigiilor dintre furnizorii de reţele şi de servicii în domeniul comunicaţiilor electronice, în scopul asigurării liberei concurenţe şi al protecţiei intereselor utilizatorilor pe pieţele acestor servicii;

g) de organ de decizie, în condiţiile legii, în soluţionarea de litigii între furnizorii de reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, în scopul asigurării liberei concurenţe şi al protecţiei intereselor utilizatorilor pe pieţele acestor servicii.

La articolul 10 alineatul (1), punctele 2, 4, 6, 7, 9, 11 şi 12 vor avea următorul cuprins:

Art. 10

ANCOM exercită următoarele atribuţii generale în domeniile comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de telecomunicaţii, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice, şi serviciilor poştale:

2. asigură reprezentarea în instituţii şi în organizaţii internaţionale din domeniul reglementării comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de telecomunicaţii, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice, şi serviciilor poştale, susţinând în cadrul acestora politica şi strategia naţională în domeniu;

2. asigură, în calitate de autoritate de reglementare, reprezentarea în instituţii şi în organizaţii internaţionale din domeniul reglementării comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, compatibilităţii electromagnetice şi serviciilor poştale, susţinând, în cadrul acestora, politica şi strategia naţională în domeniu, şi poate primi mandat pentru a încheia acorduri internaţionale cu caracter tehnic;

4. aplică acordurile internaţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi al echipamentelor terminale de telecomunicaţii, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice, şi serviciilor poştale;

4. pune în aplicare, în condiţiile legii, acorduri internaţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi al echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, compatibilităţii electromagnetice şi serviciilor poştale;

6. înaintează ministerului de specialitate propuneri privind modificarea cadrului legislativ pentru stimularea dezvoltării sectoarelor de comunicaţii electronice, comunicaţii audiovizuale, echipamente radio şi echipamente terminale de telecomunicaţii, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice, şi servicii poştale;

6. elaborează propuneri de acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, compatibilităţii electromagnetice, precum şi în domeniul serviciilor poştale, pe care le înaintează Ministerului pentru Societatea Informaţională, precum şi propuneri de acte normative în domeniul alocării şi atribuirii frecvenţelor radio, pe care le înaintează Secretariatului General al Guvernului;

7. avizează proiectele de acte normative prin care se reglementează activităţi din domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de telecomunicaţii, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie;

7. avizează proiectele de acte normative prin care se emit reglementări cu privire la administrarea şi gestionarea frecvenţelor radio, proiectele de acte normative prin care se reglementează organizarea şi funcţionarea ANCOM, precum şi alte proiecte de acte normative, la solicitarea Ministerului pentru Societatea Informaţională;

9. coordonează derularea programelor de asistenţă financiară de la Uniunea Europeană în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de telecomunicaţii, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice, şi serviciilor poştale, care vizează capacitatea instituţională a ANCOM;

9. implementează programe de asistenţă financiară de la Uniunea Europeană în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice şi serviciilor poştale, care vizează capacitatea instituţională a ANCOM;

11. urmăreşte şi controlează aplicarea prevederilor cuprinse în actele normative în vigoare sau în acordurile internaţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de telecomunicaţii, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice, şi serviciilor poştale, luând măsuri pentru prevenirea, înlăturarea şi sancţionarea nerespectării acestor prevederi, potrivit competenţei recunoscute de acestea;

11. urmăreşte şi controlează aplicarea prevederilor cuprinse în actele normative în vigoare sau în acordurile internaţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, compatibilităţii electromagnetice şi serviciilor poştale, luând măsuri pentru prevenirea, înlăturarea şi sancţionarea nerespectării acestor prevederi, potrivit competenţelor stabilite prin acestea;

12. soluţionează litigiile dintre furnizorii din domeniul comunicaţiilor electronice, în scopul asigurării liberei concurenţe şi al protecţiei intereselor utilizatorilor finali.

12. soluţionează litigii, în condiţiile legii, între furnizorii de reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, în scopul asigurării liberei concurenţe şi al protecţiei intereselor utilizatorilor finali.