În Monitorul Oficial nr. 149 din 20 martie 2013 a fost publicată Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, Secţia a treia din data de 5 iulie 2011 în Cauza Velcescu şi alţii împotriva României.

La originea cauzei se află 6 cereri (nr. 29.190/04, 25.966/05, 1.781/07, 16.270/07, 20.277/07 şi 57.610/08) îndreptate împotriva României, prin care 8 resortisanţi ai acestui stat, Ioana Maria Velcescu, Anica Maican, Alexandru Popovici Maican, Fevronia Vîlcu, Nadia Surlea, Steliana Pascu, Maria Sabău şi Maria Macovei (reclamanţii), au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia). Detaliile referitoare la datele de naştere ale reclamanţilor, introducerea cererilor, precum şi reprezentanţii acestora sunt precizate în tabelul anexat. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 §1 din Convenţie

Reclamanţii s-au plâns că durata proceselor a fost incompatibilă cu cerinţa „termenului rezonabil“, prevăzută la art. 6 §1 din Convenţie.

Cu privire la admisibilitate

Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie

În ceea ce priveşte capetele de cerere ale reclamanţilor referitoare la durata excesivă a proceselor, Curtea constată că acestea nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 §3 din Convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarate admisibile.

Cu privire la fond

Curtea reiterează faptul că, în ceea ce priveşte caracterul rezonabil al duratei procedurii, acesta trebuie evaluat ţinând seamă de circumstanţele cauzei şi în raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi al autorităţilor relevante

[a se vedea, printre multe alte autorităţi, Frydlender împotriva Franţei (MC), nr. 30979/96, §43, CEDO 2000-VII].

Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 §1 din Convenţie în cauze care au ridicat probleme similare celor din prezenta cauză (a se vedea Frydlender, citată anterior, Abramiuc împotriva României, nr. 37411/02, §130, 24 februarie 2009).

 În prezentele cauze, având în vedere durata proceselor, astfel cum este menţionată în tabelul anexat, şi după examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt şi niciun argument care să poată conduce la o altă concluzie. Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la acest aspect, Curtea consideră că, în prezentele cauze, durata proceselor a fost excesivă şi nu a fost îndeplinită cerinţa unui „termen rezonabil“.

Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 §1.

Cu privire la alte pretinse încălcări ale Convenţiei

Invocând art. 6 §1 din Convenţie, reclamanţii s-au plâns de rezultatul proceselor şi de caracterul inechitabil al acestora, în măsura în care instanţele au evaluat în mod eronat probele şi au interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile (toate cererile).

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, aceştia au formulat, de asemenea, capete de cerere privind pretinsa încălcare a dreptului de proprietate sau a dreptului la despăgubiri.

 Reclamanta din cererea nr. 16270/07 s-a plâns, de asemenea, în temeiul art. 13, cu privire la un recurs efectiv pentru stabilirea dreptului său de proprietate.

După examinarea argumentelor reclamanţilor în lumina tuturor elementelor de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie.

 Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie să fie respinse în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.

Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

Art. 41 din Convenţie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al maltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.“

Curtea consideră că reclamanţii au suferit cu siguranţă un prejudiciu moral.

Pronunţându-se în echitate, acordă reclamanţilor următoarele sume pentru acest capăt de cerere.

– 1.500 euro, în solidar, reclamanţilor din cererea nr. 29190/04;

– 450 euro reclamantei din Cererea nr. 25.966/05;

– 450 euro reclamantei din Cererea nr. 1.781/07;

– 450 euro reclamantei din Cererea nr. 16.270/07;

– 2.000 euro reclamantei din Cererea nr. 57.610/08.

CURTEA:

1. decide să conexeze cererile;

2. declară plângerea referitoare la durata excesivă a procedurilor admisibilă în privinţa tuturor cererilor şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

3. hotărăşte că a existat o încălcare a art. 6 §1 din Convenţie;

4. hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de 3 luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit:

  1. reclamanţilor din Cererea nr. 29.190/04, în solidar, 1.500 euro (o mie cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi 80 euro (optzeci euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;
  1. reclamantei din Cererea nr. 25.966/05, 450 euro patru sute cincizeci euro) cu titlu de prejudiciu moral;
  1. reclamantei din Cererea nr. 1.781/07, 450 euro (patru sute cincizeci euro) cu titlu de prejudiciu moral;
  1. reclamantei din Cererea nr. 16.270/07, 450 euro (patru sute cincizeci euro) cu titlu de prejudiciu moral;
  1. reclamantei din Cererea nr. 20.277/07, 200 euro (două sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;
  1. reclamantei din Cererea nr. 57.610/08, 2.000 euro (două mii euro) cu titlu de prejudiciu moral.