În Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române.
In cadrul actului normativ se arata:
Art. 1
(1) Se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române.
(2) Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.
Art. 2
(1) Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea manifestărilor prevăzute la art. 1 alin. (2).
(3) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.