În Monitorul Oficial nr. 144 din 19 martie 2013 a fost publicat Ordinul nr. 162/2013 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru aprobarea Normelor metodologice specifice privind exercitarea activităţii de audit public intern în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
În cadrul Normelor Metodologice specifice privind exercitarea activităţii de audit public intern în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se arată, printre altele:
Aplicarea normelor specifice privind exercitarea activităţii de audit public intern în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
1.1.Cadrul general
Prezentele norme metodologice reglementează organizarea şi exercitarea activităţii de audit public intern în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
1.2.Conceptul de audit public intern
Auditul public intern reprezintă activitatea funcţional-independentă şi obiectivă, de asigurare şi consiliere, concepută să adauge valoare şi să îmbunătăţească activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele, printr-o abordare sistematică şi metodică, evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea managementului riscului, controlului şi proceselor de guvernantă.
1.3.Obiectivul general al auditului public intern
Auditul public intern ajută la îmbunătăţirea managementului entităţilor publice, prin:
a)activităţi de asigurare, care reprezintă examinări obiective ale elementelor probante, efectuate în scopul de a furniza entităţilor publice o evaluare independentă a proceselor de management al riscurilor, de control şi de guvernantă;
b)activităţi de consiliere, menite să adauge valoare şi să îmbunătăţească procesele guvernanţei în entităţile publice, fără ca auditorul intern să îşi asume responsabilităţi manageriale.
1.4.Tipurile de audit public intern
Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare, defineşte următoarele tipuri de audit intern:
a)auditul de sistem – reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora;
b)auditul performanţei–examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;
c)auditul de regularitate – reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice conform normelor legale.
CAPITOLUL II
Organizarea auditului public intern în România
2.1.Structurile de audit public intern din România
2.1.1.Unitatea centrală de armonizare pentru auditul public intern (UCAAPI), structură distinctă în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, este constituită din servicii de specialitate, în directa subordonare a ministrului finanţelor publice, având atribuţii de coordonare, evaluare şi sinteză în domeniul activităţii de audit public intern la nivel naţional, efectuează misiuni de audit public intern de interes naţional cu implicaţii multisectoriale şi misiuni de audit intern la entităţile publice centrale care derulează anual bugete mai mici de 5 milioane lei; UCAAPI este condusă de un director general, numit de ministrul finanţelor publice, cu avizul Comitetului pentru audit public intern.
2.1.2.Comitetul pentru audit public intern, organism cu caracter consultativ, este constituit din 11 membri, dintre care 10 specialişti din afara Ministerului Finanţelor Publice şi directorul general al UCAAPI; acesta este condus de un preşedinte şi sprijină UCAAPI în definirea strategiei şi îmbunătăţirii activităţii de audit intern în sectorul public.
2.1.3.Comitetele de audit intern, organisme cu caracter consultativ, constituite în cadrul instituţiilor publice centrale care derulează anual bugete mai mari de 2 miliarde de lei.
2.1.4.Compartimentele de audit public intern reprezintă structuri funcţionale de bază în domeniul auditului public intern, sunt organizate în subordinea directă a conducătorului entităţii publice şi exercită efectiv funcţia de audit intern.
2.1.4.1. Noţiunea de „compartiment“ utilizată în Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare, este în sens generic. Structura funcţională de bază în domeniul auditului public intern se stabileşte după parcurgerea următoarelor etape:
a) identificarea tuturor activităţilor desfăşurate atât în cadrul entităţii publice, cât şi în cadrul structurilor subordonate în care aceasta exercită în mod direct misiuni de audit intern;
b) identificarea riscurilor asociate activităţilor;
c) identificarea formelor de control intern ataşate fiecărei activităţi;
d) stabilirea riscurilor reziduale ca urmare a exercitării formelor de control;
e) stabilirea fondului de timp necesar efectuării misiunilor de audit public intern care să acopere activităţile la care se menţine un risc rezidual mare/mediu.
2.1.4.2. După determinarea volumului activităţii de audit public intern şi a numărului de posturi necesare se stabileşte, prin conexare cu cadrul legal care reglementează organizarea instituţiilor publice, tipul concret al structurii de organizare, respectiv direcţie generală, direcţie, serviciu, birou sau compartiment. Structura de audit public intern constituită trebuie să funcţioneze cu cel puţin 2 auditori, angajaţi cu normă întreagă.