In M. Of. 845/13.12.2012 a fost publicata OUG 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare.

Astfel:

Art 21 din LEGEA-CADRU Nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se va aplica incepand cu 1 ianuarie 2014.

Reamintim continutul Art 21 din Legea 284/2010: 

„Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I–VIII, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară – administraţie, sănătate, învăţământ, justiţie, cultură, diplomaţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sau autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.”


Se introduce in Codul de Procedura Fiscala (OG 92/2003) articolul 111cu urmatorul cuprins:

cu următorul cuprins: 

„ARTICOLUL 1111
Prevederi speciale privind scadenţa şi declararea creanţelor fiscale

Creanţele fiscale pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie sunt scadente şi se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie.“

 


Se modifica Art 361 din Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011:

Art. 361

(1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 august 2009, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1):

a) măsura introducerii clasei pregătitoare în învăţământul primar intră în vigoare începând cu anul şcolar 2012–2013;

b) măsura introducerii clasei a IX-a în învăţământul gimnazial intră în vigoare începând cu generaţia de elevi care începe clasa a V-a în anul şcolar 2011–2012;

c) examenul de bacalaureat se va desfăşura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generaţia de elevi care începe clasa a IX-a în anul şcolar 2012–2013;

d) admiterea la liceu se va desfăşura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generaţia de elevi care începe clasa a V-a în anul şcolar 2011–2012;

e) măsura acordării a 500 de euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născut se aplică începând din anul 2013;

f) măsura privind introducerea costului standard per elev şi a principiului „finanţarea urmează elevul“ se aplică din anul 2012;

g) prevederile art. 8 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2013.

g) prevederile art. 8 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2014.

(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, instituţiile de învăţământ superior acreditate încetează procesul didactic la toate specializările/programele de studii care nu au fost autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate. Continuarea procesului didactic la aceste specializări/programe de studii sau iniţierea procesului didactic la alte specializări/programe de studii neautorizate ori neacreditate reprezintă o încălcare a legii, instituţia de învăţământ superior fiind sancţionată cu intrarea în lichidare, iar vinovaţii urmând a fi sancţionaţi potrivit prevederilor legale.

(5) Studenţii şi absolvenţii care au fost înmatriculaţi la specializările/programele de studii care şi-au încetat procesul didactic conform alin. (4) au dreptul să îşi finalizeze studiile la specializări/programe de studii identice sau similare din acelaşi domeniu al specializării/programului de studii, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate. Aspectele legate de finalizarea studiilor menţionate în prezentul alineat sunt reglementate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, la propunerea ARACIS şi cu consultarea Consiliului Naţional al Rectorilor.

(6) În termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului elaborează metodologiile, regulamentele şi celelalte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi şi stabileşte măsurile tranzitorii de aplicare a acesteia.

modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 84/2012 – privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare din 12 decembrie 2012, M. Of. 845/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 80/2010 – pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar din 8 septembrie 2010, M. Of. 636/2010;

 


Conform prevederilor articolului 6 al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, aplicarea dispoziţiilor LEGII Nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice se suspendă până la data de 1 ianuarie 2014.


Sunt modificate Art 37 si Art. 38 din LEGEA Nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale.

Va prezentam noul continut al articolelor:

Art. 37

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale elaborează până la data de 1 martie 2013:

a) normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

b) proiectul de act normativ de completare a Hotărârii Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, cu atribuţiile referitoare la activităţile de standardizare şi acreditare prevăzute la art. 20.

modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 84/2012 – privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare din 12 decembrie 2012, M. Of. 845/2012;

Art. 38

Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iunie 2013, cu excepţia dispoziţiilor art. 37, care intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 84/2012 – privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare din 12 decembrie 2012, M. Of. 845/2012;