Prin OUG 23/2010, Legea 191/2012 aduce modificari OG 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor.
Va prezentam formele consolidate si actualizate ale articolelor care au suferit modificari, asa cum pot fi acestea vizualizate in Biblioteca pentru informare juridica online Legalis 2.0:
„OG 42/2004 …. Art. 15
(1) Medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi au obligaţiile prevăzute la art. 13, precum şi cele ce rezultă din contractele pentru efectuarea unor activităţi sanitar-veterinare publice, încheiate cu direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(2) Pentru efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii, sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condiţiile legii, în situaţiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii.
(2) Pentru efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii, pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condiţiile legii, în situaţiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii.
(21) Pentru efectuarea în exploataţiile comerciale a unor acţiuni de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, proprietarii acestor exploataţii încheie contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii.
(21) Pentru efectuarea în exploataţiile comerciale a unor acţiuni de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, proprietarii acestor exploataţii încheie contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii, în baza cărora sunt împuterniciţi de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(3) Abrogat.
(4) Activităţile de asistenţă medical-veterinară sunt asigurate în exclusivitate de serviciile medicale sanitar-veterinare particulare.
(5) Acţiunile sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru alte acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, precum şi tarifele aferente acestora, în situaţia în care aceste acţiuni sunt realizate de medici veterinari de liberă practică împuterniciţi, se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului.
(5) Acţiunile sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, acţiunile prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, precum şi tarifele aferente acestora, în cazul în care sunt realizate de medici veterinari de liberă practică împuterniciţi sau, în cazul acţiunilor aprobate pentru animalele sălbatice din fondurile cinegetice, şi de către personalul din aceste fonduri, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu excepţia programelor cofinanţate şi aprobate de către Uniunea Europeană, care se aplică ca atare.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 23/2010 – privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 24 martie 2010, M. Of. 201/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 23/2010 – privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 24 martie 2010, M. Of. 201/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 37/2008 – privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar din 26 martie 2008, M. Of. 276/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 49/2006 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează identificarea şi înregistrarea ecvinelor şi constituirea unei baze de date pentru acestea din 28 iunie 2006, M. Of. 566/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 88/2004 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din 4 noiembrie 2004, M. Of. 1053/2004;
Lege nr. 215/2004 – pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare din 27 mai 2004, M. Of. 531/2004
„OG 42/2004 …. Art. 20
(1)În vederea mişcării animalelor şi a aplicării conceptului de zonare şi regionalizare, autoritatea sanitarveterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti defineşte sau califică statusul de sănătate a animalelor aflate în obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1) şi a zonelor sau regiunilor epidemiologice din România, în raport cu bolile specifice ale animalelor, stabilite de Autoritate, în baza programului acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, în condiţiile prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară în vigoare.
(1)În vederea mişcării animalelor şi a aplicării conceptului de zonare şi regionalizare, autoritatea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti defineşte sau califică statusul de sănătate a animalelor aflate în obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1) şi a zonelor ori regiunilor epidemiologice din România, în raport cu bolile specifice ale animalelor, stabilite de Autoritate, în baza programului acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, în condiţiile prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară în vigoare.
(2)Institutul veterinar de profil întocmeşte şi monitorizează situaţia actualizată a statusului de sănătate a animalelor aflate în obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1), precum şi a zonelor şi regiunilor epidemiologice stabilite ca urmare a calificării sanitar-veterinare, prevăzut la alin. (1).
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 23/2010 – privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 24 martie 2010, M. Of. 201/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 23/2010 – privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 24 martie 2010, M. Of. 201/2010;
Lege nr. 215/2004 – pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare din 27 mai 2004, M. Of. 531/2004;
„OG 42/2004 ….. Art. 48
(1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Autorităţii şi ale unităţilor din subordinea sa, prevăzute în anexa nr. 2, se asigură din venituri proprii şi din fonduri publice.
(2) Autoritatea asigură finanţarea cheltuielilor pe bază de programe ce se aprobă ca anexe la bugetul acesteia, pentru:
a) efectuarea unor acţiuni cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor;
a) efectuarea unor acţiuni cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor;.
b) acţiunile cuprinse în programele naţionale de eradicare a unor boli transmisibile ale animalelor;
c) instituirea, organizarea şi funcţionarea sistemelor informatice sanitar-veterinare naţionale;
d) abrogată;
e)abrogată;
f) asigurarea instruirii continue a medicilor veterinari oficiali şi a medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi;
g) acţiunile prevăzute în alte programe naţionale pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare.
(3) Activităţile prevăzute la alin. (2) lit. f) se realizează pe bază de contract încheiat, în condiţiile legii, cu instituţiile de învăţământ sau cu alte instituţii abilitate.
(4) Veniturile realizate din exercitarea activităţii de inspecţie şi control sanitar-veterinar se virează lunar de către unităţile prevăzute la art. 19 alin. (1) în contul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti şi constituie, pentru acestea, venituri proprii destinate finanţării cheltuielilor curente şi de capital, care se înregistrează în contabilitate în mod distinct.
(5) Veniturile proprii pentru instituţiile prevăzute la art. 5 lit. b) şi c) se constituie din exercitarea activităţii de inspecţie şi control sanitar-veterinar, din tarife pentru activităţi sanitar-veterinare şi de laborator, din consultanţă şi din alte prestaţii specifice: acţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, examene şi lucrări de laborator, precum şi din alte activităţi din domeniul sanitar-veterinar.
(6) Veniturile proprii prevăzute la alin. (4) şi (5) sunt destinate finanţării cheltuielilor curente şi de capital şi se înregistrează în contabilitate în mod distinct. Aceste venituri vor fi folosite şi pentru a angaja personal de specialitate şi auxiliar.
(7) Cuantumul tarifelor pentru venituri proprii se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii şi se actualizează anual, în funcţie de rata inflaţiei din anul precedent.
(8) Veniturile proprii ale Autorităţii se constituie dintr-o cotă din veniturile proprii ale unităţilor subordonate, prevăzute în anexa nr. 2.
(9) Cotele prevăzute la alin. (8) se aprobă anual prin ordin al preşedintelui Autorităţii, se utilizează pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Autorităţii şi, în funcţie de politica sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, pot fi redistribuite la unităţi subordonate.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 23/2010 – privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 24 martie 2010, M. Of. 201/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 23/2010 – privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din 24 martie 2010, M. Of. 201/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 88/2004 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din 4 noiembrie 2004, M. Of. 1053/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 88/2004 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din 4 noiembrie 2004, M. Of. 1053/2004;
Lege nr. 215/2004 – pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare din 27 mai 2004, M. Of. 531/2004;