Actul emis de primar, ca reprezentant al autoritatii publice locale, in soluţionarea notificarilor intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, este un act juridic civil care produce efecte in planul dreptului de proprietate, astfel ca pentru respectarea principiului stabilitatii raporturilor juridice, el poate fi contestat doar in conditiile expres prevazute de lege.
După ce dispozitia prin care s-au acordat masuri reparatorii prin echivalent a fost emisa si a devenit irevocabila, numai Comisia Centrala poate aprecia dacă este posibila restituirea in natură.
(Legea 10/2001)
(revistele Buletinul Curtilor de Apel, Buletinul Casatiei, Curierul Judiciar si Curierul Fiscal pot fi accesate, in format digital, in Biblioteca pentru informare juridica online Legalis 2.0)
Secţia I civilă, Decizia nr. 1158 din 2 februarie 2012
La data de 7.02.2009 reclamantul C.E. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. x emisă de pârâta Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, str. B., nr. 229, jud. Mehedinţi.
Prin sentinţa civilă nr. 292 din 14.11.2011 a Tribunalului Mehedinţi s-a respins acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că la 5.09.2001 numitul C.E. (tatăl reclamantului C.E., în prezent decedat), a înaintat notificarea nr. 1037/1/2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, str. B., nr. 229.
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a emis dispoziţia de restituire nr. x/16.02.2005, prin care a propus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 145 mp situat în Drobeta Turnu Severin, str. B., nr. 229, iar pentru diferenţa de teren ce nu poate fi restituită în natură şi pentru construcţiile demolate s-a prevăzut acordarea de măsuri reparatorii în cuantum de 500.000 lei vechi prin acordarea de acţiuni sau titluri de valoare nominală.
C.E. a contestat în instanţă dispoziţia nr. x/16.02.2005 emisă de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, solicitând anularea art. 3 din această dispoziţie referitoare la cuantumul despăgubirilor şi a solicitat ca acestea să fie acordate la valoarea reală pe care aceste imobile o au.
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 1360/28.09.2006, a admis plângerea, dispunând anularea parţială a dispoziţiei nr. x/16.02.2005, în sensul că pentru terenul în suprafaţă de 305 mp situat în Drobeta Turnu Severin, str. B., nr. 229 (ce nu poate fi restituit în natură) şi pentru construcţiile demolate se acordă despăgubiri în condiţiile prevederilor speciale privind regimul atribuirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În baza acestei sentinţe rămase irevocabile Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a emis dispoziţia nr. y/24.11.2009, prin care în art. 2 s-a propus ca pentru terenurile în suprafaţă de 305 mp şi construcţiile demolate situate în Drobeta Turnu Severin, str. B., nr. 229 să se acorde reclamantului notificator măsuri reparatorii în echivalent bănesc conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilului.
Dispoziţia nr. x/2005 emisă de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind constituit dosarul nr. 13947/CC.
De asemenea, cu adresa nr. 13836/18.06.2010, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a înaintat ANRP – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dispoziţia nr. y/24.11.2009, emisă de primărie în baza sentinţei civile nr. 1360/2006 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 2112/2005.
Instanţa a făcut referire la H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a concluzionat că Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor are competenţa şi obligaţia verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Titlul VII privitor la regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, dacă pe baza constatărilor Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor stabileşte că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură, prin decizie motivată va proceda la restituirea acestuia.
În conformitate cu alin. (2) din acelaşi articol, decizia de restituire în natură astfel emisă urmează regimul juridic prevăzut de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, contestatorul a făcut o prezentare a situaţiei de fapt a imobilului, a susţinut că procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost urmată corect de intimată, care nu a întocmit în termen procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului şi că s-au încălcat dispoziţiile legale care prevăd posibilitatea restituirii în natură. S-a criticat faptul că tribunalul a respins cererea privind efectuarea unei expertize.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Procedura de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de stat se face doar cu urmarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, care debutează prin depunerea notificării de către persoana îndreptăţită, continuă prin emiterea dispoziţiei prin care unitatea deţinătoare se pronunţă asupra cererii de restituire în natură şi contestarea acestei dispoziţii în instanţă, în condiţiile art. 26 alin. (3) din lege, în termen de 30 zile de la data comunicării deciziei.
Actul emis de primar, ca reprezentant al autorităţii publice locale, în soluţionarea notificărilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, este un act juridic civil care produce efecte în planul dreptului de proprietate, astfel că pentru respectarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, el poate fi contestat doar în condiţiile expres prevăzute de lege.
Dreptul de acces la instanţă, garantat prin art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, presupune anumite limitări în ceea ce priveşte procedurile judiciare ori termenele, iar art. 126 din legea fundamentală prevede că procedura de judecată se stabileşte prin lege. Interpretarea dată de instanţa europeană dreptului de acces la justiţie, prin cauza Golder c. Marii Britanii (hotărârea din 21 februarie 1975), este în sensul că pot fi aduse restricţii exerciţiului acestui drept, întrucât el presupune, chiar prin natura sa, o reglementare din partea statului, iar urmarea unei anumite proceduri pentru valorificarea unui drept nu constituie o îngrădire a dreptului de acces la justiţie.
Aşadar, reclamantul, parte în procesul anterior, prin autorul său, nu poate invoca în prezent reluarea procedurii pentru restituirea bunurilor supuse reglementării Legii nr. 10/2001, procedura fiind finalizată prin pronunţarea sentinţei nr. 1360/28.09.2006 a Tribunalului Mehedinţi.
Prima dispoziţie emisă de Primarul mun. Drobeta Turnu Severin sub nr. x/16.02.2005 constituie actul prin care s-a soluţionat notificarea autorului reclamantului, s-a constatat calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în natură pentru o parte din imobil şi sub forma despăgubirilor băneşti pentru restul imobilului, compus din teren şi clădire.
Faptul că primăria a emis ulterior o nouă dispoziţie nu presupune posibilitatea de a fi analizată din nou de către instanţă îndreptăţirea reclamantului la restituirea în natură a terenului, pentru că toate etapele prevăzute de lege au fost anterior parcurse, iar notificarea faţă de care primăria trebuia să dea un răspuns, cenzurat apoi în instanţă, era cea înaintată de autorul recurentului sub nr. x/2001. De altfel, în preambulul dispoziţiei ce se contestă în speţă s-a consemnat expres de către primărie că aceasta se adoptă ca urmare a notificării arătate şi a pronunţării sentinţei civile nr. 1360/28.09.2006, ceea ce conferă actului emis caracterul de act de conformitate, iar nu de act primar, care poate fi atacat în instanţă. Dispoziţia nu a făcut decât să releve o stare de drept, confirmată anterior de instanţa de judecată, fără a deschide o nouă procedură judiciară.
Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv s-a reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din acest titlu, dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor prin care s-au stabilit sumele ce urmau a se acorda ca despăgubiri însoţite de documentaţia corespunzătoare trebuiau predate, pe bază de proces-verbal de predare-primire, Secretariatului Comisiei Centrale, căruia i s-au conferit atribuţii în finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor.
Tribunalul a reţinut corect că, după ce dispoziţia prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent a fost emisă şi a devenit irevocabilă, numai Comisia Centrală poate aprecia dacă este posibilă restituirea în natură, însă o astfel de apreciere nu a fost făcută şi procedura administrativă în faţa acestei instituţii nu s-a finalizat.
Faţă de motivele care au dus la respingerea contestaţiei şi care ţin de procedura de urmat în aplicarea Legii nr. 10/2001, nu se impunea administrarea probei cu expertiză, probă care era astfel inutilă, date fiind şi dispoziţiile art. 167 şi urm. C.proc.civ., potrivit cărora instanţa administrează probele pe care le consideră utile, pertinente şi concludente.
Din acelaşi motiv nu are relevanţă dacă primăria a emis un proces-verbal privind starea imobilului sau data la care acesta a fost emis, după cum instanţa nu mai poate analiza dacă terenul poate sau nu să fie atribuit în natură. Faptul că pe teren se ridică o construcţie de către un terţ nu are relevanţă cât timp reclamantul a parcurs deja procedura prevăzută de lege, în această etapă procesuală nemaifiind pusă în discuţie situaţia juridică a terenului.
Apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică, potrivit art. 312 C.proc.civ. recursul se va respinge ca nefondat.
(Judecător Gabriela Ionescu)