Din lucrarea „Noul Cod Civil. Comentariu pe articole” prezentam inca un fragment: Art.1150 – Exceptiile de la obligatia de raport. Coordonatorii si autori ai cartii: Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei. Comentariul pentru Art. 1150 – Exceptiile de la obligatia de raport (localizare Noul Cod Civil: Cartea a IV-a – Despre mostenire si liberalitati, Titlul IV – Transmisiunea şi partajul moştenirii, Capitolul IV – Partajul succesoral şi raportul, Secţiunea a 2-a – Raportul donaţiilor )

Lucrarea “Noul Cod Civil. Comentariu pe articole” este accesibila si online, direct catre Modulul Legalis Comentarii online.

Noul Cod Civil: Cartea a IV-a – Despre mostenire si liberalitati, Titlul IV – Transmisiunea şi partajul moştenirii, Capitolul IV – Partajul succesoral şi raportul, Secţiunea a 2-a – Raportul donaţiilor
Art. 1150 Exceptiile de la obligatia de raport

(1) Nu sunt supuse raportului:

a) donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donaţie sau printr-un act ulterior, întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalităţi;
b) donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;
c) darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel;
d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat.
(2) De asemenea, raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa donatarului. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ţinut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizaţia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăşi este supusă raportului. Dacă indemnizaţia rezultă dintr-un contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar. (art. 1091, 1146, 1151 NCC)

Comentariu

1. Excepţiile de la obligaţia de raport. Regula este că sunt supuse raportului toate donaţiile, cu prezumţia că acestea reprezintă un avans asupra moştenirii, intenţia defunctului nefiind de a avantaja pe unii dintre moştenitori. Articolul 1151 alin. (1) NCC prevede o serie de excepţii de la obligaţia de raport impusă de art. 1146 NCC:

1.1. Scutirea de raport. Caracterul supletiv al dispoziţiilor privind obligaţia de raport al donaţiilor. Având în vedere dispoziţiile art. 1150 alin. (1) lit. a) NCC, care consacră posibilitatea ca de cuius să facă donaţii cu scutire de raport, care conferă donaţiei caracter definitiv, înseamnă că obligaţia de raport al donaţiilor nu are caracter imperativ; normele care reglementează obligaţia de raport al donaţiilor sunt supletive deoarece donatorul poate scuti donatarul de raport, în acest caz donaţia urmând a fi redusă numai dacă este excesivă. Conform art. 1150 alin. (1) lit. a), teza a II-a NCC, scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donaţie sau printr-un act ulterior, întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalităţi. Astfel, scutirea de raport trebuie făcută în mod expres, fie prin actul de donaţie, fie printr-un act ulterior donaţiei, care trebuie întocmit în forma prevăzută pentru liberalităţi deoarece scutirea de raport reprezintă, ea însăşi o liberalitate (Fr. Deak, Succesiuni, p. 362) pe care o desăvârşeşte (după cum rezultă din formularea utilizată în text „întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalităţi”) şi de aceea trebuie respectate anumite cerinţe de formă: fie întocmirea în forma prevăzută pentru liberalităţi între vii, deci forma autentică cerută pentru donaţii, fie în forma prevăzută de lege pentru liberalităţi mortis causa, adică în una din formele testamentare. Menţionăm faptul că scutirea de raport nu influenţează reducţiunea donaţiilor dacă donaţia e excesivă, dispoziţiile cu privire la reducţiunea liberalităţilor excesive aplicându-se în mod corespunzător.

1.2. Donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse. Conform art. 1150 alin. (1) lit. b) NCC, a doua excepţie de la obligaţia de raport vizează donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse care nu sunt supuse obligaţiei de raport al donaţiilor deoarece se consideră că voinţa defunctului, în acest caz, a fost de a opera scutirea de raport. Astfel, aceste donaţii au caracter definitiv, fiind consacrată expres o prezumţie relativă de scutire de raport. Deşi regula de la lit. a) este că scutirea de raport se realizează în mod expres, textul de lege de la lit. b) permite ca scutirea de raport să fie făcută în formă tacită prin deghizarea donaţiei sub forma unei înstrăinări cu titlu oneros sau prin efectuarea prin persoane interpuse; în plus, se permite ca intenţia scutirii de raport să poată fi dovedită şi în absenţa unui act autentic în cazul donaţiei indirecte sau a donaţiei sub forma darului manual.

Totuşi, este posibil să se dovedească faptul că prin interpunerea de persoane cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport, caz în care se revine la obligaţia de raport al donaţiei.

1.3. Corelaţii între obligaţia de raport, scutirea de raport şi prezumţia de donaţie din art. 1091 alin. (4) NCC. Conform art. 1091 alin. (4) NCC, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere, prezumţie care operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare, prezumţia putând fi răsturnată prin dovada contrară (a se vedea supra, comentariul de la art. 1091 NCC).

În baza reglementării anterioare, în doctrină s-a apreciat că această formă de înstrăinare este prezumată ca fiind făcută cu scutire de raport, efectuarea unei donaţii deghizate echivalând cu scutirea de raport (Fr. Deak, Succesiuni, p. 336), totuşi, din modul în care este redactat art. 1091 alin. (4) NCC nu rezultă această prezumţie a scutirii de raport, iar, din corelarea art. 1091 alin. (4) NCC cu prevederea din art. 1150 alin. (1) lit. b) teza finală NCC, rezultă că există posibilitatea să se dovedească faptul că prin interpunerea de persoane cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport. Astfel, dacă este răsturnată prezumţia de donaţie din art. 1091 alin. (4) NCC, nu se mai pune problema raportului donaţiilor deoarece există un act cu titlu oneros, iar dacă operează prezumţia de donaţie, înseamnă că donaţia va fi scutită de raport în baza art. 1150 alin. (1) lit. b) teza I NCC (ca regulă), cu posibilitatea dovedirii, în baza alin. (1) lit. b) teza a II-a, a faptului că de cuius a urmărit un alt scop decât scutirea de raport (ca excepţie).

1.4. Gratuităţi nesupuse raportului

A. Darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii, cheltuielile de întreţinere şi educaţie, cheltuielile de nuntă. Conform art. 1150 alin. (1) lit. c) NCC, o altă excepţie de la obligaţia de raport se referă la darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă, motivat de faptul că acestea nu pot fi considerate liberalităţi. Prin folosirea expresiei „în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel”, care este în acord cu soluţia art. 852 alin. (1) C.civ. fr., legiuitorul a urmărit conferirea posibilităţii donatorului de a supune raportului şi donaţiile din această categorie.

B. Fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat. Articolul 1150 alin. (1) lit. b) NCC prevede exceptarea de la obligaţia de raport a fructelor culese, a veniturilor scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi a echivalentului bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat, soluţia fiind aceea de a se raporta fructele şi veniturile ulterioare deschiderii moştenirii. Justificarea pentru această excepţie constă în faptul că donatarul a devenit proprietar de la data încheierii contractului şi datorează raportul numai de la data deschiderii moştenirii, iar în acest interval de timp el se bucură de foloasele bunurilor care formează obiectul donaţiei (Fr. Deak, Succesiuni, p. 365). Se consideră că donatorul a dorit să procure donatarului folosinţa anticipată a bunurilor care fac obiectul darului (M. Eliescu, Transmisiunea, p. 248). Clauza contractuală prin care donatorul şi donatarul ar stabili că fructele şi veniturile bunului donat sunt raportabile este nulă deoarece reprezintă un pact asupra unei moşteniri viitoare interzis de lege, însă este valabilă clauza prin care donatarul este scutit de raport pentru fructele şi veniturile produse de bun după deschiderea moştenirii, acesta fiind o liberalitate definitivă (D. Chirică, Succesiuni, p. 494).

1.5. Cazul în care bunul donat a pierit fără culpa donatarului. Conform art. 1150 alin. (2) teza I NCC, raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa donatarului. Astfel, în situaţia în care bunul a pierit în mod fortuit, total sau parţial, înainte sau după deschiderea moştenirii, în măsura pieirii nu este supus raportului, prin derogare de la regula suportării riscului de către proprietarul sub condiţie rezolutorie şi debitor al obligaţiei restituirii, riscul fiind suportat de moştenire, şi, prin urmare, numai în parte de către donatar, proporţional cotei sale de moştenire. Dacă bunul a pierit din culpa donatarului, raportul se va efectua prin echivalent, după cum prevede regula din art. 1151 NCC. Faptul că raportul nu este datorat în cazul în care bunul donat a pierit se justifică pe motivul că, în acest caz, moştenitorul beneficiar nu mai poate fi avantajat, iar egalitatea dintre el şi ceilalţi moştenitori nu mai este încălcată.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, unde nu exista un text de lege care să permită raportul indemnizaţiei de asigurare încasate de către donatar în ipoteza în care bunul pierit era asigurat, cu titlu de noutate, după modelul art. 855 Codul civil francez, art. 1150 alin. (2) teza a II-a NCC prevede că, în situaţia în care bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ţinut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea acelui bun, iar dacă indemnizaţia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăşi este supusă raportului; astfel, există obligaţia de raport fie pentru bunul reconstituit prin folosirea indemnizaţiei încasate ca urmare a pieirii sale, fie pentru însăşi indemnizaţia primită. Teza finală a alin. (2), prevede raportarea indemnizaţiei care rezultă dintr-un contract de asigurare numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar.

Codrin Macovei, Mirela Carmen Dobrilă

 

– Cartea Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, in format tiparit poate fi achizitionata de aici (www.beckshop.ro)
– Accesul la modulul Comentarii online care contine lucrarea Noul Cod Civil. Comentariu pe articole se poate obtine de la aceasta pagina.
– Informatii suplimentare despre lucrare.