In MO 816/2011 a fost publicat Ordinul 3392/2011 al Preşedintelui ANAF pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor si contributiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa.
Ordinul exclude de la aplicarea procedurii următoarele categorii de contribuabili:
a) contribuabililor prevăzuţi la art. 781 alin. (1) din OUG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, declaraţi inactivi, potrivit reglementărilor legale în vigoare;
b) contribuabililor care beneficiază de regimul de declarare derogatoriu, pentru perioada pentru care acesta a fost aprobat, în conformitate cu prevederile Ordinului 1221/2009 al preşedintelui ANAF privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu;
c) obligaţiilor fiscale stabilite ca urmare a acţiunii de inspecţie fiscală;
d) persoanelor fizice, pentru impozitul pe venit.
Se prevede că stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă se efectuează de către compartimentul cu atribuţii în gestiunea declaraţiilor fiscale din cadrul organului fiscal competent în administrarea contribuabilului, denumit în continuare compartiment de specialitate.
Procedura privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă se aplică pentru obligaţiile fiscale cuprinse în vectorul fiscal. Stabilirea obligaţiei de plată se efectuează pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie cuprins(ă) în vectorul fiscal ataşat fiecărui contribuabil şi pentru fiecare perioadă fiscală pentru care nu au fost depuse declaraţii, conform legii, prin estimare, după regulile proprii impozitului, taxei sau contribuţiei supuse impunerii din oficiu.
Stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor se face în cadrul perioadei de prescripţie şi nu priveşte perioadele pentru care obligaţiile fiscale au făcut obiectul unei inspecţii fiscale. Cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare.
Ordinul reglementează stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, stabilirea din oficiu a Taxei pe Valoarea Adăugată, precum şi transmiterea datelor în evidenţa pe plătitori.
În anexele Ordinului sunt prevăzute modelele pentru referatul privind impunerea din oficiu, decizia de impunere din oficiu pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, decizia de desfiinţare a deciziei de impunere din oficiu, precum şi caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularelor.