Fiducia este operaţiunea juridica prin care unul sau mai multi constituitori transfera drepturi reale, drepturi de creanta, garantii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, catre unul sau mai multi fiduciari care le exercita cu un scop determinat, in folosul unuia sau mai multor beneficiari.
– Fiducia este stabilită expres prin lege sau prin contract încheiat în formă autentică;
– La încetarea contractului, masa patrimonială se transferă la beneficiar sau, în lipsa acestuia, la constituitor;
– Contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului.
Părţile contractului de fiducie:
– constituitor – poate fi orice persoană fizică sau juridică;
– fiduciar – numai instituţiile de credit, societăţile de investiţii şi de administrare a investiţiilor, societăţile de
servicii de investiţii financiare, societăţile de asigurare şi de reasigurare, notarii publici, avocaţii.
– beneficiarul fiduciei poate fi constituitorul, fiduciarul sau o terţă persoană.
Conţinutul contractului de fiducie
Contractul de fiducie, sub sancţiunea nulităţii, trebuie să cuprindă:
– drepturile reale, drepturile de creanţă, garanţiile şi orice alte drepturi patrimoniale transferate
– durata transferului, care nu poate depăşi 33 de ani începând de la data încheierii sale
– identitatea constituitorului sau a constituitorilor
– identitatea fiduciarului sau a fiduciarilor
– identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor ori cel puţin regulile care permit determinarea acestora
– scopul fiduciei şi întinderea puterilor de administrare şi de dispoziţie ale fiduciarului/fiduciarilor
– condiţiile în care fiduciarul dă socoteală constituitorului cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale
– intervalele de timp la care fiduciarul dă socoteală beneficiarului şi reprezentantului constituitorului
Formalităţi privind contractul de fiducie
1. Înregistrarea fiscală
– sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de fiducie şi modificările sale trebuie să fie înregistrate, la
cererea fiduciarului, în termen de o lună, de la data încheierii, la organul fiscal competent să administreze
sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului.
– când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare, acestea sunt înregistrate, sub aceeaşi
sancţiune, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale competent pentru
administrarea sumelor datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în raza cărora se află
imobilul.
2. Opozabilitatea fiduciei
– fiducia este opozabilă terţilor de la data menţionării în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare;
– înscrierea drepturilor reale imobiliare, inclusiv a garanţiilor imobiliare care fac obiectul contractului de
fiducie se face şi în cartea funciară, pentru fiecare drept în parte
3. Cerinţe speciale de formă
– dacă pentru transmiterea unor drepturi este necesară îndeplinirea unor cerinţe speciale de formă, se va
încheia un act separat cu respectarea cerinţelor legale.
Răspunderea fiduciarului pentru prejudiciile cauzate
– pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a masei patrimoniale fiduciare,
fiduciarul răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse în patrimoniul său.
Sursa: CSM