Hotarare arbitrala. Revizuire intemeiata pe art. 322 pct. 7 C.proc.civ. Admisibilitate.
art. 322 pct. 7 C.proc.civ.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Prin urmare, nu este admisibilă revizuirea unei hotărâri arbitrale, întrucât aceasta poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare şi numai pentru unul din motivele menţionate la art. 364 lit. a)-i) C.proc.civ.
Secţia comercială, Decizia nr. 3465 din 21 octombrie 2010
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 8 iunie 2010 revizuenta SC F. DCI SA Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu intimata SC G.T.I. Ciorogârla revizuirea sentinţei arbitrale nr. 182/2008 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ.
În motivarea cererii de revizuire s-a expus împrejurarea că prin sentinţa comercială nr. 5140/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă ca nefondată acţiunea în anulare împotriva sentinţei arbitrale precizată anterior. De asemenea, a fost respins şi recursul formulat împotriva acestei sentinţe.
Prin decizia comercială nr. 466/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, a fost respins apelul intimatei SC G.T.I. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 5879/2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Din această perspectivă, revizuenta a apreciat că cele două hotărâri menţionate sunt potrivnice, date de instanţe deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de motivele invocate în cererea de revizuire şi temeiul de drept invocat, a constatat ca inadmisibilă cererea de revizuire, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 C.proc.civ. revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, în condiţiile pct. 7, dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Este unanim admis că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare şi numai pentru unul din motivele menţionate la art. 364 lit. a)-i) C.proc.civ., iar controlul efectuat de instanţă asupra hotărârii arbitrale este în esenţă un control de legalitate şi nu de temeinicie, nefiind posibilă reexaminarea pe fond a litigiului.
Pentru aceste raţiuni, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta SC F. DCI SA Bucureşti împotriva sentinţei arbitrale nr. 182/25 septembrie 2008 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Bucureşti.