HG 795/2011, publicata in M. Of. 573/2011, a modificat HG 1533/2004 privind unele modalitati de incetare a practicilor ilicite in domeniul protectiei intereselor colective ale consumatorilor.


Timp de 14 zile puteti testa GRATUIT tot continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


HG 1533/2004 …. Art. 3

(1) Autorităţile competente în primirea şi soluţionarea petiţiilor ce sunt formulate de către consumatori prin intermediul organizaţiilor abilitate, referitoare la săvârşirea de fapte ilicite prin care sunt afectate interesele colective ale consumatorilor, sunt prevăzute în anexă.

(2) Soluţionarea sesizărilor cu privire la săvârşirea unor fapte ilicite se realizează potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002. În cazul în care autorităţile competente constată încălcarea dispoziţiilor legale, acestea vor dispune măsurile şi/sau sancţiunile contravenţionale prevăzute de reglementările legale cuprinse în anexă, în vederea stopării, limitării sau înlăturării efectelor produse prin practica ilicită.

(2) Soluţionarea sesizărilor cu privire la săvârşirea unor fapte ilicite se realizează potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.

(21) În cadrul termenului de soluţionare a sesizărilor, autorităţile competente vor dispune, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în cazuri temeinic justificate, măsurile şi/sau sancţiunile contravenţionale prevăzute de actele normative cuprinse în anexă, în vederea încetării, limitării ori înlăturării efectelor produse prin practica ilicită, în regim de urgenţă, după caz, în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la data primirii sesizării.

(3) Nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţile competente se sancţionează conform dispoziţiilor actelor normative care reglementează domeniul de activitate încălcat prin practica ilicită.

(4) În vederea încetării, limitării sau înlăturării efectelor produse printr-o practică ilicită, informarea consumatorilor se va realiza ori de câte ori se impune, prin orice mijloc de informare a opiniei publice. Modalitatea de informare se va concretiza prin publicarea deciziei autorităţii publice, în tot sau în parte, şi stabilirea modului în care urmează să se realizeze ori prin publicarea, pe cheltuiala contravenientului, a unuia sau mai multor anunţuri rectificative, cu fixarea conţinutului şi a modului de difuzare şi/sau publicare.

modificat de
Hotărâre nr. 795/2011 – pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.553/2004 privind unele modalităţi de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor din 3 august 2011, M. Of. 573/2011 ;


HG 1533/2004 … Art. 5

(1) În cazul în care interesele colective ale consumatorilor dintr-un stat membru al Uniunii Europene sunt lezate prin fapte ilicite săvârşite pe teritoriul României sau autorul acestora îşi are sediul în România, organizaţiile abilitate din acel stat au posibilitatea de a sesiza autorităţile competente din România în preluarea şi soluţionarea sesizărilor. Sesizarea va fi însoţită de lista organizaţiilor abilitate din acel stat, fapt ce face dovada capacităţii lor de a sesiza autorităţile competente.

(1) În cazul în care interesele colective ale consumatorilor dintr-un stat membru al Uniunii Europene sunt lezate prin fapte ilicite săvârşite pe teritoriul României sau autorul acestora îşi are sediul în România, organizaţiile abilitate din acel stat au posibilitatea de a sesiza autorităţile competente din România în preluarea şi soluţionarea sesizărilor. Sesizarea va fi însoţită de lista întocmită de Comisia Europeană şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cuprinzând organizaţiile abilitate din acel stat, fapt ce face dovada capacităţii lor de a sesiza autorităţile competente.

(2) În vederea stopării activităţilor şi practicilor ilicite îndreptate împotriva intereselor colective ale consumatorilor, survenite la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, la solicitarea organizaţiilor abilitate din România, lista cuprinzând numele şi scopul acestor organizaţii va fi comunicată Comisiei Europene.

modificat de
Hotărâre nr. 795/2011 – pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.553/2004 privind unele modalităţi de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor din 3 august 2011, M. Of. 573/2011 ;


HG 1533/2004 … Art. 6

(1) O organizaţie abilitată a unui stat membru al Uniunii Europene, care reprezintă interesele colective ale consumatorilor lezate de către un agent economic din România, înainte de a sesiza autoritatea competentă cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor pentru dispunerea măsurilor impuse în vederea stopării practicii ilicite, se va adresa persoanei care se face vinovată de săvârşirea faptei ilicite, precum şi organizaţiei abilitate din România, potrivit prezentei hotărâri, pentru încetarea practicilor ilicite.

(11) Organizaţiile abilitate din România, cuprinse în lista întocmită de Comisia Europeană şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi care reprezintă interesele colective ale consumatorilor români lezate de către un operator economic din România, înainte de a sesiza autoritatea competentă cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor, pentru dispunerea măsurilor impuse în vederea stopării practicilor ilicite, se va adresa persoanei care se face vinovată de săvârşirea faptei ilicite.

(2) În situaţia în care practica ilicită nu încetează în termen de 14 zile calendaristice de la data la care s-a adresat persoanei care se face vinovată de săvârşirea faptei ilicite, organizaţia respectivă al cărei interes colectiv a fost vătămat se va adresa autorităţii competente cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor, stabilită prin actele normative prevăzute în anexă.

modificat de
Hotărâre nr. 795/2011 – pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.553/2004 privind unele modalităţi de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor din 3 august 2011, M. Of. 573/2011 ;


HG 1533/2004 …. Art. 9

Prezenta hotărâre transpune Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind acţiunile în încetare în ceea ce priveşte protecţia intereselor consumatorilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L110/30 din 1 mai 2009.

modificat de
Hotărâre nr. 795/2011 – pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.553/2004 privind unele modalităţi de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor din 3 august 2011, M. Of. 573/2011 ;


„HG 1533/2004 … ANEXĂ

Actele normative care intră sub incidenţa prevederilor art. 1

Nr. crt. Dispoziţiile legale Autorităţile publice competente
1. Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
2. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată, cu modificările ulterioare • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor• autorităţile administraţiei publice locale
3. Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată • Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale• Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal• Ministerul Administraţiei şi Internelor
4. Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare • Consiliul Naţional al Audiovizualului• Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
5. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare • Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Bucureşti
6. Ordonanţa Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor• Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
7. Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată, cu modificările ulterioare • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
8. Ordonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale, republicată • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
9. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor• Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010 • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
11. Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
12. Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
13. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010 • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor