CSM a aprobat, prin Hotararea Plenului nr. 435/2011, organizarea, prin intermediul Institutului National al Magistraturii, la Bucuresti, in perioada 5 august – 13 decembrie 2011, a examenului de capacitate al judecatorilor stagiari si procurorilor stagiari.

La concurs participă judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, precum şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public, Institutului Naţional al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei.

 

Se pot înscrie la examen judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, respectiv personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor al căror stagiu se va împlini până în ultima zi a examenului de capacitate.

 

Înscrierea la examenul de capacitate se face în termen de 60 de zile de la publicarea datei examenului, respectiv până la data de 5 octombrie 2011, inclusiv, conform calendarului de desfăşurare a examenului aprobat.

 

Cererile de înscriere tipizate, completate, se depun la Consiliul Superior al Magistraturii şi se anexează:

a) diploma de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, în copie;

b) referatele de evaluare şi avizul consultativ al preşedintelui curţii de apel sau, după caz, al procurorului general al parchetului de pe lângă acestea;

c) fişa de stagiu, în original.

 

Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor va anexa referatul de evaluare întocmit de către conducătorul compartimentului în care stagiarul îşi desfăşoară activitatea, avizat de conducerea instituţiei în cauză.

 

Examenul de capacitate constă în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice, prin probe scrise şi orale.

 

Probele scrise constau în lucrări cu subiecte distincte, pentru judecători şi procurori, inclusiv soluţionarea unor speţe şi redactarea de lucrări cu caracter practic, în funcţie de specificul activităţii candidaţilor şi se susţin la următoarele materii: a) drept civil; b)drept procesual civil; c) drept penal; d) drept procesual penal.

 

Probele scrise se vor susţine pe parcursul a două zile, conform calendarului de desfăşurare a examenului aprobat, repartizare: 5 noiembrie 2011 – drept civil şi drept procesual civil; 6 noiembrie 2011 – drept penal şi drept procesual penal.

 

Probele orale se susţin în perioada 2-10 decembrie 2011, la următoarele materii: fundamentele constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază (din dreptul civil, dreptul procesual civil, dreptul penal şi dreptul procesual penal) organizarea judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

 

Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor optează, prin cererea de înscriere la examenul de capacitate, pentru susţinerea probelor scrise şi orale, fie împreună cu judecătorii, fie împreună cu procurorii, lucrările cu caracter practic pe care le vor susţine urmând să fie particularizate în funcţie de instituţiile de la care provin.

 

Pe durata desfăşurării probelor scrise şi orale este permisă consultarea legislaţiei relevante aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii. Nu se acceptă în timpul examenului ediţii comentate sau adnotate ale legislaţiei menţionate. De asemenea, nu sunt acceptate exemplare ale acesteia cu menţiuni proprii pe margine.

 

Tematica şi bibliografia de examen, precum şi cererea de înscriere tipizată, aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii, sunt anexate prezentului anunţ.

 

Calendarul examenului:

5 august 2011 – publicarea şi comunicarea datei, locului, modului de desfăşurare, a calendarului de desfăşurare, a tematicii şi bibliografiei concursului, precum şi a cererii de înscriere tipizate

5 octombrie 2011 – ultima zi de depunere a cererilor de înscriere

10 octombrie 2011 – publicarea şi transmiterea în vederea afişării a listelor cu candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale de participare la examen

12 octombrie 2011 – ultima zi de depunere a contestaţiilor de către candidaţii respinşi în urma verificării îndeplinirii condiţiilor legale de participare la concurs, la Consiliul Superior al Magistraturii sau la curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea

20 octombrie 2011 – soluţionarea contestaţiilor de către Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii

21-26 octombrie 2011 – comunicarea hotărârilor Secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii şi formularea contestaţiilor împotriva acestora, conform Regulamentului

27 octombrie 2011 – soluţionarea contestaţiilor de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

31 octombrie 2011 – publicarea şi trimiterea în vederea afişării a listei finale a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs

5 şi 6 noiembrie 2011 – susţinerea probelor scrise (5 noiembrie 2011 – drept civil şi drept procesual civil si 6 noiembrie 2011 – drept penal şi drept procesual penal)

7 noiembrie 2011 – ultima zi de depunere a contestaţiilor pentru drept civil/drept procesual civil şi ultima zi de depunere a contestaţiilor cu privire Ia baremele pentru drept penal/drept procesual penal

9 noiembrie 2011 – publicarea baremelor definitive

17 noiembrie 2011 – publicarea şi trimiterea în vederea afişării a rezultatelor probelor scrise

21 noiembrie 2011 – ultima zi de depunere a contestaţiilor cu privire Ia probele scrise

28 noiembrie 2011 – publicarea şi transmiterea în vederea afişării a rezultatelor finale Ia probele scrise

2-10 decembrie 2011 – susţinerea probelor orale

13 decembrie 2011 – publicarea şi transmiterea în vederea afişării a rezultatelor finale ale examenului înscrise în tabelul de clasificare a candidaţilor

 

Calendarul este estimativ şi poate suferi modificări în funcţie de numărul candidaţilor.

 

Sursa: INM