A fost publicata in M. Of. 510/2011, Legea 148/2011 privind desfiintarea unor instante judecatoresti si a parchetelor de pe langa acestea.
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
LEGE Nr. 148/2011
privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea
M.Of. nr. 510 din 19.7.2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1 (2) Posturile din cadrul instanţelor şi al parchetelor prevăzute la alin. (1) se transferă, cu prioritate, la instanţele şi parchetele care preiau competenţa teritorială a instanţei şi parchetului desfiinţat ori, în funcţie de necesităţi, la alte instanţe sau parchete. (3) Ministerul Justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, va stabili modul de distribuire a posturilor de judecător şi procuror prevăzute la alin. (2), prin modificarea corespunzătoare a statelor de funcţii şi de personal. Art. 2 a) pe un post în cadrul instanţei sau al parchetului care a preluat cauzele de competenţa teritorială a instanţei sau parchetului desfiinţat; b) pe un post vacant la o altă instanţă sau la un alt parchet din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel unde se află instanţa sau parchetul desfiinţat; c) pe un post vacant la o altă instanţă sau la un alt parchet. (2) Transferul prevăzut la alin. (1) se poate face la instanţe sau parchete corespunzătoare gradului profesional al judecătorului sau procurorului. Judecătorii pot opta numai pentru posturi de judecător, iar procurorii numai pentru posturi de procuror. (3) Dacă pentru acelaşi post dintre cele prevăzute la alin. (1) optează 2 sau mai mulţi judecători sau, după caz, procurori, se vor acorda prioritate următoarelor criterii, în ordine: a) judecătorul/procurorul are domiciliul ori, după caz, locuieşte în localitatea unde se află sediul instanţei sau al parchetului; b) judecătorul/procurorul ori soţul/soţia acestuia are o locuinţă în proprietate în localitatea unde se află sediul instanţei sau al parchetului pentru care optează; c) vechimea efectivă mai mare în funcţia de judecător sau procuror. (4) În vederea exprimării opţiunii, Consiliul Superior al Magistraturii va transmite lista posturilor prevăzute la alin. (1) curţilor de apel şi parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţele/parchetele desfiinţate, listă care se va aduce la cunoştinţa judecătorilor şi procurorilor din cadrul acestor instanţe/parchete. Judecătorii şi procurorii optează pentru unul dintre posturile vacante din listă, în termen de 15 zile de la comunicarea listei posturilor vacante. (5) Judecătorul sau procurorul care, în urma procedurii prevăzute la alin. (3), nu a obţinut postul pentru care a optat poate face o nouă opţiune pentru un post vacant din lista prevăzută la alin. (4), într-un nou termen de 15 zile de la comunicarea modului de soluţionare a primei opţiuni. Art. 3 Art. 4 Art. 5 (2) Prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) se aplică începând cu data de 1 noiembrie 2011. (3) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va adopta hotărârea de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea stabilirii noilor circumscripţii teritoriale ale judecătoriilor care preiau cauzele de competenţa teritorială a instanţelor desfiinţate, hotărâre care se va aplica începând cu 1 noiembrie 2011. (4) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (3), Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii vor aduce la îndeplinire prevederile art. 1 alin. (3), ţinând seama şi de hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (3). (5) Până la data de 1 noiembrie 2011 se va desfăşura procedura prevăzută la art. 2. Transferul posturilor şi al personalului operează începând cu data de 1 noiembrie 2011. (6) Cauzele aflate pe rolul instanţelor/parchetelor prevăzute în anexă la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cele înregistrate după această dată se transmit pe cale administrativă, începând cu data de 1 octombrie 2011, instanţelor/parchetelor care preiau competenţa teritorială a instanţei şi, respectiv, parchetului desfiinţat. În cauzele înregistrate după data de 1 octombrie 2011, stabilirea termenelor şi efectuarea actelor de procedură urmează a fi realizate de instanţele/parchetele care preiau competenţa teritorială a instanţei şi, respectiv, parchetului desfiinţat. Art. 6 (2) Sediile judecătoriilor şi ale parchetelor desfiinţate pot fi folosite ca sedii secundare ale instanţelor sau, după caz, ale parchetelor din circumscripţia respectivei curţi de apel. Art. 7 Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ANEXĂ
(1) Instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege se desfiinţează.
(1) Judecătorii şi procurorii din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, desfiinţate în condiţiile prezentei legi, pot opta pentru transferul pe un post în cadrul instanţelor sau parchetelor, astfel:
În cazul transferului realizat în condiţiile art. 2 la o altă instanţă sau la un alt parchet decât cel din localitatea de domiciliu, judecătorii şi procurorii beneficiază la data mutării efective de plata unei indemnizaţii egale cu indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor şi al parchetelor, prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător.
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică potrivit prevederilor prezentului articol.
(1) Bunurile mobile aflate în folosinţa judecătoriilor şi a parchetelor prevăzute în anexă se redistribuie prin ordin al ordonatorului terţiar de credite în subordinea căruia funcţionează instanţa sau parchetul desfiinţat, în principal către instanţele şi parchetele care preiau competenţa teritorială a instanţei şi, respectiv, parchetului desfiinţat.
Anexa nr. 1 la Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Nr. crt.
Judeţul
Judecătoria
Localitatea de reşedinţă
1.
Caraş-Severin
Bocşa
Oraşul Bocşa
2.
Caraş-Severin
Bozovici
Comuna Bozovici
3.
Constanţa
Cernavodă
Oraşul Cernavodă
4.
Constanţa
Băneasa
Oraşul Băneasa
5.
Dolj
Bechet
Oraşul Bechet
6.
Giurgiu
Comana
Comuna Comana
7.
Maramureş
Şomcuta Mare
Oraşul Şomcuta Mare
8.
Mureş
Sângeorgiu de Pădure
Oraşul Sângeorgiu de Pădure
9.
Olt
Scorniceşti
Oraşul Scorniceşti
10.
Prahova
Urlaţi
Oraşul Urlaţi
11.
Timiş
Jimbolia
Oraşul Jimbolia
12.
Vaslui
Murgeni
Oraşul Murgeni