Legea 121/2011 publicata in M. Of. 427/2011 modifica Legea-Cadru 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice la Art. 77 , Art. 93 (FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE „APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ“ , SECŢIUNEA a 9-a )
„Legea 284/2010 … Art. 77
(1) Personalul militar care participă la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)–d) şi f) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările ulterioare, precum şi cel care desfăşoară misiuni în străinătate în cadrul forţelor de menţinere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizaţii internaţionale beneficiază de următoarele drepturi salariale:
(1) Personalul militar care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:
a) solda funcţiei de bază, compusă din:
1.(i)
solda de funcţie, prevăzută prin ordinul de numire/detaşare sau avută anterior, dacă este mai mare;
2.(ii)
solda de grad;
3.(iii)
gradaţiile la care are dreptul;
4.(iv)
solda de comandă, după caz;
b) compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;
c) o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la solda funcţiei de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;
d) o primă de campanie egală cu solda funcţiei de bază stabilită potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.
(2) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară misiuni în străinătate în cadrul forţelor de menţinere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizaţii internaţionale beneficiază de următoarele drepturi salariale:
a) salariul funcţiei de bază, compus din:
1.(i)
salariul de funcţie, prevăzut prin dispoziţia/ordinul de numire/detaşare sau avut anterior, dacă este mai mare;
2.(ii)
salariul gradului profesional;
3.(iii)
gradaţiile la care are dreptul;
4.(iv)
salariul de comandă, după caz;
b) compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;
c) o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la salariul funcţiei de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;
d) o primă de campanie egală cu salariul funcţiei de bază stabilit potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.
(3) Personalul civil care participă la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)–d) şi f) din Legea nr. 42/2004, cu modificările ulterioare, precum şi cel care desfăşoară misiuni în străinătate în cadrul forţelor de menţinere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizaţii internaţionale beneficiază de următoarele drepturi salariale:
(3) Personalul civil care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:
a) salariul de bază;
b) compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, stabilite în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;
c) o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la salariul de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;
d) o primă de campanie egală cu salariul de bază stabilit potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.
modificat de
Lege nr. 121/2011 – privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român din 15 iunie 2011, M. Of. 427/2011 ;
„Legea 284/2010 …. Art. 93
(1) Drepturile băneşti stabilite a fi acordate, prin alte acte normative, în raport cu solda de bază sau, după caz, cu solda lunară, se vor calcula faţă de solda funcţiei de bază.
(2) Drepturile băneşti stabilite a fi acordate poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază, se vor calcula faţă de salariul funcţiei de bază.
(3) Pentru drepturile salariale acordate personalului care participă la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)–d) şi f) din Legea nr. 42/2004, cu modificările ulterioare, precum şi personalului care desfăşoară misiuni în străinătate în cadrul forţelor de menţinere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizaţii internaţionale, stabilite potrivit art. 77 din prezenta anexă, precum şi pentru drepturile reglementate în secţiunile a 4-a şi a 5-a din prezenta anexă nu se aplică reglementările care limitează suma sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale acordată atât individual, cât şi cumulat la nivelul fiecărui ordonator de credite.
(3) Pentru drepturile salariale acordate personalului care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, stabilite potrivit art. 77 din prezenta anexă, precum şi pentru drepturile reglementate în secţiunile a 4-a şi a 5-a din prezenta anexă nu se aplică reglementările care limitează suma sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale acordată atât individual, cât şi cumulat la nivelul fiecărui ordonator de credite.
modificat de
Lege nr. 121/2011 – privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român din 15 iunie 2011, M. Of. 427/2011 ;