In M. Of. 372/2011 a fost publicata HG 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor. Actul va intra in vigoare la data de 1.08.2011, data la care mai vechea HG 161/2006 va fi abrogata.


GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE Nr. 500/2011
privind registrul general de evidenţă a salariaţilor

M.Of. nr. 372 din 27.5.2011
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 34 alin. (7) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1
Prezenta hotărâre stabileşte metodologia de întocmire şi completare a registrului general de evidenţă a salariaţilor, denumit în continuare registru, înregistrările care se efectuează, precum şi orice alte elemente în legătură cu acesta.

Art. 2
(1) Încadrarea în muncă a unei persoane se realizează, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, numai prin încheierea unui contract individual de muncă, în temeiul căruia persoana fizică, în calitate de salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.
(2) Fiecare angajator are obligaţia de a înfiinţa şi transmite la inspectoratul teritorial de muncă un registru general de evidenţă a salariaţilor şi de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
(3) Angajatorii care au înfiinţat sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, cărora le-au delegat competenţa încadrării personalului prin încheierea de contracte individuale de muncă, pot delega acestora şi competenţa înfiinţării registrului.
(4) Au obligaţia de a înfiinţa şi transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă şi misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale altor state în România, respectiv, după caz, institutele culturale şi reprezentanţele comerciale şi economice ale altor state în România, pentru personalul angajat local care are cetăţenia română sau reşedinţa permanentă în România.
(5) Completarea şi transmiterea registrului se fac de către una sau mai multe persoane nominalizate prin decizie scrisă de către angajator.
(6) Angajatorii pot contracta serviciul de completare şi transmitere a registrului prin încheierea, cu respectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, de contracte de prestări servicii cu prestatori înregistraţi la inspectoratele teritoriale de muncă, care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prevederilor legale în vigoare.
(7) Prestatorii prevăzuţi la alin. (6) nu pot subcontracta, la rândul lor, serviciile de completare şi transmitere a registrului încredinţate de angajator.
(8) În situaţia prevăzută la alin. (6), angajatorul are obligaţia informării, în scris, a inspectoratului teritorial de muncă despre încheierea contractului de prestări servicii.
(9) Contractarea serviciului de completare şi transmitere a registrului nu exonerează angajatorul de obligaţiile stabilite de prezentul act normativ.
(10) Angajatorii/prestatorii care operează efectiv în registru au obligaţia să prelucreze datele cu caracter personal ale salariaţilor angajatorilor, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(11) Procedura şi actele pe care angajatorii sunt obligaţi să le prezinte la inspectoratul teritorial de muncă pentru obţinerea parolei se stabilesc prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

Art. 3
(1) Registrul se întocmeşte în formă electronică.
(2) Registrul se completează în ordinea angajării şi cuprinde următoarele elemente:
a) elementele de identificare a tuturor salariaţilor: numele, prenumele, codul numeric personal – CNP, cetăţenia şi ţara de provenienţă – Uniunea Europeană – UE, non-UE, Spaţiul Economic European – SEE;
b) data angajării;
c) perioada detaşării şi denumirea angajatorului la care se face detaşarea;
d) funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) sau altor acte normative;
e) tipul contractului individual de muncă;
f) durata normală a timpului de muncă şi repartizarea acestuia;
g) salariul, sporurile şi cuantumul acestora;
h) perioada şi cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale;
i) data încetării contractului individual de muncă.

Art. 4
(1) Completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2) se face după cum urmează:
a) la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)–g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză;
b) elementul prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. g) se completează şi pentru contractele individuale de muncă deja înregistrate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri;
c) elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. h) se înregistrează în registru în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data suspendării;
d) elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. i) se înregistrează în registru la data încetării contractului individual de muncă/la data luării la cunoştinţă a evenimentului ce a determinat, în condiţiile legii, încetarea contractului individual de muncă;
e) pentru salariaţii detaşaţi, angajatorul de bază completează perioada detaşării şi denumirea angajatorului la care se face detaşarea, anterior începerii detaşării.
(2) Orice modificare a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a), c)–g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară împlinirii termenului de 20 de zile lucrătoare prevăzut la art. 17 alin. (5) din Legea nr. 53/2003, republicată. Excepţie fac situaţiile în care modificările se produc ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti sau ca efect al unui act normativ când înregistrarea în registru se face în ziua în care angajatorul se prezumă, potrivit legii, că a luat cunoştinţă de conţinutul acestora.
(3) Orice corecţie a erorilor survenite în completarea registrului se face la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de acestea.

Art. 5
(1) Registrul se transmite la inspectoratul teritorial de muncă în format electronic, prin utilizarea uneia dintre următoarele modalităţi:
a) prin completarea on-line a bazei de date existente pe portalul Inspecţiei Muncii;
b) prin e-mail, pe bază de semnătură electronică;
c) prin depunerea la sediul inspectoratului teritorial de muncă în format electronic, însoţit de o adresă de înaintare semnată de angajator.
(2) Evidenţa registrelor, respectiv a datelor cuprinse în acestea, transmise de angajatori/prestatori de servicii, se ţine într-o bază de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii.
(3) Procedura privind transmiterea registrului în format electronic se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, după adoptarea soluţiei tehnice a registrului în format electronic şi în funcţie de aceasta.

Art. 6
(1) Angajatorii sau, după caz, prestatorii de servicii au obligaţia de a completa şi transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au angajatorii sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat, cu obligaţia completării acestuia conform art. 3.
(2) Unităţile fără personalitate juridică care au competenţa înfiinţării registrului au obligaţia de a completa elementele contractului individual de muncă conform art. 3 şi de a transmite registrul, în termenele prevăzute la art. 4, la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, cu îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta hotărâre.

Art. 7
Registrul se păstrează în formă electronică la sediul angajatorului şi, după caz, la sediul sucursalei, agenţiei, reprezentanţei sau al altor asemenea unităţi fără personalitate juridică, care au delegată competenţa înfiinţării registrului.

Art. 8
(1) Angajatorul are obligaţia de a întocmi un dosar personal pentru fiecare dintre salariaţi, de a-l păstra în bune condiţii la sediu, precum şi de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
(2) Dosarul personal al salariatului cuprinde cel puţin următoarele documente: actele necesare angajării, contractul individual de muncă, actele adiţionale şi celelalte acte referitoare la modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, acte de studii/certificate de calificare, precum şi orice alte documente care certifică legalitatea şi corectitudinea completării în registru.
(3) La solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat angajatorul este obligat să îi elibereze acestuia:
a) copii ale documentelor existente în dosarul personal;
b) copii ale paginilor din registrul electronic care cuprind înscrierile referitoare la persoana sa şi/sau un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, astfel cum rezultă din registrul general de evidenţă şi din dosarul personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării.
(4) Documentele sunt eliberate în copie certificată de reprezentantul legal al angajatorului sau de persoana împuternicită de angajator pentru conformitate cu originalul.
(5) Registrul electronic şi dosarele personale ale fiecărui salariat se vor păstra în condiţii care să asigure securitatea datelor, precum şi păstrarea lor îndelungată şi corespunzătoare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Angajatorul răspunde pentru asigurarea acestor condiţii, precum şi pentru orice prejudiciu produs salariatului, sau oricărei alte persoane fizice sau juridice, prin încălcarea acestor obligaţii.
(6) În măsura în care, din motive obiective, angajatorul se află în imposibilitatea de a elibera documentele prevăzute la alin. (3), salariatul sau fostul salariat poate solicita inspectoratului teritorial de muncă din raza căruia angajatorul îşi desfăşoară activitatea eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte elementele conţinute în registru, astfel cum a fost întocmit şi transmis de către angajator. Inspectoratul teritorial de muncă în cauză eliberează documentul, în baza registrului electronic transmis de angajator, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării.

Art. 9
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite de angajatori, persoane fizice sau juridice:
a) netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)–g), cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză;
b) refuzul de a pune la dispoziţie inspectorului de muncă registrul în format electronic, precum şi dosarul personal al salariaţilor;
c) necompletarea elementelor contractului individual de muncă conform art. 3, respectiv netransmiterea registrului în termenele prevăzute la art. 4;
d) completarea registrului de către alte persoane decât cele prevăzute la art. 2 alin. (5) sau alin. (6);
e) completarea registrului cu date eronate sau incomplete;
f) alterarea sau ştergerea datelor din registru, precum şi intervenţia neautorizată asupra aplicaţiei informatice a registrului.
g) nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (8) privind informarea inspectoratelor teritoriale de muncă cu privire la prestatorii de servicii;
h) refuzul angajatorului de a elibera copii după documentele prevăzute la art. 8 alin. (3), solicitate de către salariat;
i) nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (7);
j) nerespectarea prevederilor art. 7.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
a) cea prevăzută la lit. a), cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectoratul teritorial de muncă a registrului completat cu toate elementele contractului individual de muncă, fără ca amenda totală cumulată să depăşească suma de 50.000 lei;
b) cele prevăzute la lit. b)–c), cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei;
c) cea prevăzută la lit. d)–f) şi i) cu amendă de la 3.500 lei la 5.000 lei;
d) cea prevăzută la lit. g) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
e) cea prevăzută la lit. h) şi j) cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă.
(4) Contravenientul poate achita în cel mult 48 de ore jumătate din minimul amenzii contravenţionale prevăzute la alin. (2) lit. b)–e).
(5) Aplicarea contravenţiilor şi sancţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se face cu respectarea:
a) art. 22 din Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, respectiv ale art. 31 din Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare referitoare la inviolabilitatea localurilor misiunilor diplomatice, respectiv ale oficiilor consulare;
b) art. 31 din Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, respectiv ale art. 43 din Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare referitoare la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor diplomatici, respectiv a agenţilor consulari.

Art. 10
Prevederile art. 9 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 11
(1) Inspecţia Muncii adoptă soluţia tehnică privind registrul în formă electronică şi aplicaţia informatică pentru completarea şi transmiterea registrului de către angajatori.
(2) Inspectoratul teritorial de muncă distribuie aplicaţia informatică angajatorilor care au obligaţia de a înfiinţa şi transmite registrul.

Art. 12
(1) Inspecţia Muncii asigură accesul autorităţilor şi instituţiilor publice la datele din registru, pe baza unor aplicaţii de interogare specifice, cu asigurarea măsurilor de protecţie a datelor cu caracter personal. Condiţiile, procedura de lucru şi limitele accesului la informaţii se stabilesc, în condiţiile legii, de Inspecţia Muncii prin protocoale de colaborare încheiate cu autorităţile şi instituţiile publice solicitante.
(2) În scopul combaterii muncii nedeclarate materializată prin neînregistrarea contractelor individuale de muncă în registru, Inspecţia Muncii beneficiază de accesul la bazele de date deţinute de autorităţi şi instituţii publice, privind evidenţa populaţiei, declaraţii şi înregistrări fiscale/vamale, asigurări şi prestaţii sociale, precum şi orice date şi informaţii utile activităţii de control.
(3) Pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „diplomaţie“, prevederile art. 4–6 se aplică în condiţiile stabilite printr-un protocol de colaborare încheiat între Ministerul Afacerilor Externe şi Inspecţia Muncii.

Art. 13
Registrele înfiinţate şi înregistrate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, se păstrează şi se arhivează de către angajatori, în condiţiile legii.

Art. 14
(1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 august 2011.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, interimar,
Emil Boc
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Ministrul afacerilor externe,
Teodor Baconschi
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu