DECIZIA 335 din 10 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) si a dispozitiilor art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in M. Of. 355/2011, constata ca dispozitiile alin. (2) lit. f) teza finala din Art. 257, sunt neconstitutionale in masura in care se interpretează ca valoarea contributiei minime la fondul de asigurari sociale de sanatate, datorata de persoanele care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor, venituri din dividende si dobanzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuala realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere si alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mica decat cuantumul unui salariu de baza minim brut pe tara, lunar.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
DECIZIA
Nr. 335
din 10 martie 2011
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi a dispoziţiilor art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Augustin Zegrean – preşedinte
Aspazia Cojocaru – judecător
Acsinte Gaspar – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ştefan Minea – judecător
Ion Predescu – judecător
Puskás Valentin Zoltán – judecător
Tudorel Toader – judecător
Patricia Marilena Ionea – magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Miron Emil Dragoş Ciolacu în Dosarul nr. 7.414/99/2009 al Tribunalului Iaşi – Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi art. 257 alin. (1), alin. (2) lit. a)–d) şi alin. (22)–(8) din Legea nr. 95/2006, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Cât priveşte dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) din aceeaşi lege, pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate pentru aceleaşi considerente ca şi cele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.394/2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 23 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.414/99/2009, Tribunalul Iaşi – Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost ridicată de Miron Emil Dragoş Ciolacu cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că principiul solidarităţii, consacrat de textele de lege criticate, nu este în acord cu dispoziţiile constituţionale care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii. În acest sens arată că, indiferent de cuantumul contribuţiei, cetăţenii primesc un pachet de servicii medicale egal.
Tribunalul Iaşi – Secţia comercială şi contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.
Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) au fost abrogate prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, iar celelalte dispoziţii ale art. 257 din lege au fost modificate prin aceeaşi ordonanţă şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, păstrându-se însă soluţia legislativă criticată.
Textele de lege criticate au în prezent următoarea redactare:
– Art. 208 alin. (3) lit. b) şi e): „(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii:
b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor; […]
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;“;
– Art. 257: „(1) Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizaţiilor de şomaj;
f) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)–d), alin. (21) şi (22) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.
(22) Pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2).
(3) În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)–d), alin. (21) şi (22) şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri.
(4) În cazul persoanelor care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuţia lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o treime din salariul de bază minim brut pe ţară.
(5) Contribuţiile prevăzute la alin. (2) şi (4) se plătesc după cum urmează:
a) lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi d);
b) trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi la alin. (4);
c) anual, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. c) şi f).
(6) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare.
(7) Obligaţia virării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care plăteşte asiguraţilor veniturile prevăzute la alin. (2) lit. a), d) şi e), respectiv asiguraţilor pentru veniturile prevăzute la alin. (2) lit. b), c) şi f).
(8) Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru obligaţiile fiscale.“
Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică, în esenţă, principiul solidarităţii sistemului asigurărilor sociale de sănătate, principiu care obligă contribuabilii la plata unor sume diferite către fondul de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de cuantumul veniturilor, deşi pachetul de servicii medicale asigurat este egal.
Faţă de această critică, Curtea reţine că, datorită solidarităţii celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor.
Din această perspectivă, criticile formulate de autorul excepţiei apar ca lipsite de temei.
O situaţie aparte vizează însă dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006, dispoziţii care au fost declarate neconstituţionale în măsura în care se interpreta că valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. În acest sens a fost pronunţată Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010. Ulterior pronunţării acestei decizii, dar anterior publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 a modificat art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006, preluând însă, în mod identic, soluţia legislativă declarată ca fiind neconstituţională.
Având în vedere aceste aspecte, precum şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“, Curtea constată că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, aşa cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, sunt, de asemenea, neconstituţionale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Miron Emil Dragoş Ciolacu în Dosarul nr. 7.414/99/2009 al Tribunalului Iaşi – Secţia comercială şi contencios administrativ şi constată că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, aşa cum au fost modificate de art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.
2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi art. 257 alin. (1), alin. (2) lit. a)–d) şi alin. (22)–(8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 martie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
„Legea 95/2006 … Art. 257
(1) Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizaţiilor de şomaj;
e) Abrogată;
f) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)–d), alin. (21) şi (22) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.
21) Abrogat.
(22) Pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2).
(3) În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)–d), alin. (21) şi (22) şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri.
(4) În cazul persoanelor care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuţia lunară de 5,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o treime din salariul de bază minim brut pe ţară.
(5) Contribuţiile prevăzute la alin. (2) şi (4) se plătesc după cum urmează:
a) lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi d);
b) trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi la alin. (4);
c) anual, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. c) şi f).
(6) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare.
(7) Obligaţia virării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care plăteşte asiguraţilor veniturile prevăzute la alin. (2) lit. a), d) şi e), respectiv asiguraţilor pentru veniturile prevăzute la alin. (2) lit. b), c) şi f).
(8) Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru obligaţiile fiscale.
––
modificat de
Decizie curtea constituţională – referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi a dispoziţiilor art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii din 23 mai 2011, M. Of. 355/2011 ;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010 ;
Decizie curtea constituţională – referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii din 23 decembrie 2010, M. Of. 863/2010 ;
Ordonanţă de urgenţă nr. 107/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii din 6 decembrie 2010, M. Of. 830/2010 ;
Ordonanţă de urgenţă nr. 226/2008 – privind unele măsuri financiar-bugetare din 30 decembrie 2008, M. Of. 899/2008 ;
Ordonanţă de urgenţă nr. 93/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii din 24 iunie 2008, M. Of. 484/2008 ;
Legea nr. 388/2007 – bugetului de stat pe anul 2008 din 31 decembrie 2007, M. Of. 902bis/2007 ;
Ordonanţă de urgenţă nr. 72/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru abrogarea unor dispoziţii din alte acte normative în domeniul sanitar din 20 septembrie 2006, M. Of. 803/2006 ;