HG 400/2011 a fost publicata in M. Of. 297/2011 si modifica Anexele 2 si 3 din HG 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltarii economice durabile.

Va prezentam Anexa 2 din HG 1680/2008, in forma lor actualizata/consolidata, asa cum pot fi vizualizate in Biblioteca legislativa online Legalis 2.0:

HG 1680/2008 …. ANEXA Nr. 2

CRITERII
de acordare a ajutorului de stat conform prezentei scheme

I. Acordarea ajutorului de stat regional pentru investiţia iniţială

1. Ajutorul de stat prevăzut în prezenta schemă se acordă numai întreprinderii care realizează investiţii care pot fi considerate investiţii iniţiale în sensul Liniilor directoare comunitare privind ajutorul de stat regional 2007–2013, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C54/03.2006, şi al Regulamentului Comisiei Europene nr. 800/2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea art. 87 şi 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 214/2008.

2. Investiţia iniţială reprezintă o investiţie în active corporale şi necorporale, amplasate în acelaşi perimetru, referitoare la: înfiinţarea unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi pe noi pieţe de produse sau la o schimbare fundamentală a ansamblului procesului de producţie a unei unităţi existente.

2. Sunt considerate eligibile costurile asociate unei investiţii iniţiale realizate în acelaşi perimetru referitoare:

a) fie la imobilizările corporale şi/sau necorporale referitoare la înfiinţarea unei noi unităţi, la extinderea unei unităţi existente, la diversificarea producţiei unei unităţi pe noi pieţe de produse sau la o schimbare fundamentală a ansamblului procesului de producţie a unei unităţi existente;

b) fie la achiziţia activelor fixe legate direct de o unitate, atunci când unitatea s-a închis sau s-ar fi închis fără această achiziţie, iar activele sunt cumpărate de un investitor independent. Simpla achiziţie a acţiunilor unei întreprinderi nu se consideră investiţie.

2.1. Prin active corporale se înţelege activele constând în: construcţii industriale, turistice şi medicale; echipamente.

2.2. Prin active necorporale se înţelege activele constând în transfer de tehnologie prin achiziţionarea de drepturi referitoare la brevete, licenţe, know-how sau cunoştinţe tehnice nebrevetate.

2.3. Activele necorporale trebuie să satisfacă următoarele condiţii:

a) să fie exploatate exclusiv în întreprinderea beneficiară de ajutor regional;

b) să reprezinte elemente de activ amortizabile, conform legislaţiei în vigoare;

c) să fie achiziţionate de la un terţ în condiţiile pieţei, fără ca achizitorul să fie în măsură să îşi exercite controlul asupra vânzătorului sau viceversa;

d) să figureze în activele firmei şi să rămână în patrimoniul întreprinderii beneficiare de ajutor regional pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la finalizarea investiţiei.

2.4. Înlocuirea este acceptată în analiza respectării criteriului de menţinere a investiţiei dacă aceasta are în vedere active care s-au uzat moral în această perioadă datorită schimbărilor tehnologice rapide.

3. Prin proiect mare de investiţii se înţelege o investiţie iniţială, aşa cum este definită la pct. 2, ale cărei costuri eligibile depăşesc echivalentul în lei a 50 de milioane euro.

3.1. Echivalentul în lei al costurilor eligibile se calculează la preţurile şi cursul de schimb în vigoare la data acordării ajutorului.

3.2. Pentru a împiedica divizarea în mod artificial a unui proiect mare de investiţii în mai multe subproiecte, un proiect mare de investiţii este considerat a fi un singur proiect de investiţii atunci când investiţia iniţială se realizează în cursul unei perioade de 3 ani de aceeaşi întreprindere sau de aceleaşi întreprinderi şi este constituit dintr-o combinaţie de elemente de capital fix indivizibilă din punct de vedere economic.

4. Ajutorul de stat se acordă în cadrul prezentei scheme dacă beneficiarul a prezentat o cerere de finanţare în acest scop, însoţită de documentaţia prevăzută la anexa nr. 3, cap. V, pct. 1.2, şi autoritatea responsabilă de administrarea schemei a confirmat ulterior în scris că, sub rezerva unor verificări mai detaliate, proiectul îndeplineşte în principiu condiţiile de eligibilitate stabilite în schemă înaintea începerii lucrărilor. Dacă lucrările încep anterior îndeplinirii acestei condiţii, întregul proiect nu va mai fi eligibil pentru ajutor.

5. Ajutorul regional pentru investiţii este calculat prin referire fie la costurile investiţiilor în active corporale şi necorporale rezultate din proiectul de investiţie iniţială, fie la costurile salariale estimate pentru locurile de muncă direct create prin proiectul de investiţie, luându-se în calcul valoarea cea mai ridicată a costurilor eligibile.

6. În cazul în care ajutorul de stat este calculat pe baza costurilor cu investiţiile, costurile eligibile sunt cele prevăzute în continuare:

6.1. Costurile aferente investiţiilor în active corporale cuprind acele costuri legate de: realizarea de construcţii industriale, turistice şi medicale; achiziţionarea de echipamente. În sectorul transporturilor, costurile legate de achiziţionarea mijloacelor de transport şi a echipamentelor de transport nu sunt costuri eligibile pentru a beneficia de ajutor de stat.

6.1. În cazul investiţiei iniţiale, astfel cum aceasta este definită la pct. 2 lit. a), costurile aferente activelor corporale cuprind acele costuri legate de: realizarea de construcţii industriale, turistice şi medicale; achiziţionarea de echipamente.

6.11. În cazul investiţiei iniţiale, astfel cum aceasta este definită la pct. 2 lit. b), sunt considerate eligibile numai costurile de achiziţie a activelor de la terţi, cu condiţia ca achiziţia să se realizeze în condiţiile pieţei, fără a depăşi valorile stabilite în urma unei expertize efectuate în condiţiile legii. Activele pentru a căror achiziţie s-a acordat deja un ajutor înainte de cumpărare nu sunt considerate eligibile.

6.12. În sectorul transporturilor, costurile legate de achiziţionarea mijloacelor de transport şi a echipamentelor de transport nu sunt costuri eligibile pentru a beneficia de ajutor de stat.

6.1.1. Costurile aferente achiziţionării de echipamente prin intermediul unei operaţiuni de leasing pot fi considerate eligibile doar în situaţia în care îmbracă forma leasingului financiar şi conţin menţionată expres obligaţia beneficiarului de a achiziţiona activele la expirarea termenului contractului de leasing.

6.1.1. Costurile aferente achiziţionării de echipamente prin intermediul unei operaţiuni de leasing pot fi considerate eligibile doar în situaţia în care îmbracă forma leasingului financiar şi conţin menţionate expres obligaţia beneficiarului de a achiziţiona activele la expirarea termenului contractului de leasing.

6.1.2. Activele achiziţionate trebuie să fie noi.

6.1.2. Cu excepţia prevederilor pct. 2 lit. b), activele achiziţionate trebuie să fie noi.

6.2. Costurile aferente investiţiilor în active necorporale cuprind acele costuri legate de transferul de tehnologie sub forma achiziţionării de brevete, licenţe sau cunoştinţe brevetate şi cunoştinţe tehnice nebrevetate. Aceste costuri nu pot să depăşească 50% din totalul costurilor totale eligibile ale proiectului de investiţie, în cazul în care beneficiarul de ajutor de stat este o întreprindere mare.

7. În cazul în care ajutorul de stat este calculat pe baza costurilor rezultate din crearea de locuri de muncă în urma realizării proiectului de investiţie iniţială, costurile eligibile sunt considerate a fi costurile salariale cu personalul nou-angajat, calculate pe o perioadă de 2 ani.

7.1. Costurile salariale includ salariul brut şi contribuţiile la asigurările sociale obligatorii.

7.2. Prin crearea de locuri de muncă se înţelege creşterea netă a numărului de salariaţi angajaţi direct de întreprinderea beneficiară de ajutor de stat, în raport cu media celor 12 luni precedente. Locurile de muncă pierdute în cursul acestei perioade de 12 luni trebuie deduse din numărul aparent al locurilor de muncă create în cursul aceleiaşi perioade.

8. Acordarea ajutorului de stat pentru investiţia iniţială este condiţionată de menţinerea acesteia pentru o perioadă minimă de 5 ani de la data punerii în funcţiune a investiţiei. Această condiţie nu împiedică înlocuirea echipamentului care a devenit învechit în decursul perioadei de 5 ani, datorită schimbării tehnologice rapide.

8.1. În cazul în care ajutorul de stat este calculat pe baza costurilor salariale, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

a) locurile de muncă sunt create direct de proiectul de investiţii;

b) locurile de muncă trebuie să fie create în 3 ani de la finalizarea lucrărilor şi trebuie menţinute pe o perioadă de minimum 5 ani de la data la care au fost ocupate.

9. În vederea garantării unui nivel viabil şi eficient al investiţiilor care beneficiază de ajutor, aportul beneficiarului destinat finanţării lor trebuie să fie de cel puţin 50% din costurile eligibile, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.

II. Intensitatea ajutorului de stat

1. Pentru investiţiile ale căror costuri eligibile sunt mai mici de 50 milioane euro, intensitatea brută a ajutorului de stat regional nu poate depăşi 50% din costurile aferente investiţiei iniţiale sau din costurile salariale pe o perioadă de 2 ani cu personalul nou-angajat. Pentru investiţiile sau locurile de muncă realizate în regiunea de dezvoltare 8 Bucureşti–Ilfov, intensitatea maximă a ajutorului de stat este de 40%.

2. Pentru proiectele mari de investiţii – ale căror costuri eligibile depăşesc echivalentul în lei a 50 milioane euro – intensitatea brută se calculează ajustându-se plafonul regional, în funcţie de valoarea costurilor eligibile, după cum urmează:

– pentru costurile eligibile cu valoarea în lei sub echivalentul a 50 milioane euro, se aplică plafonul regional;

– pentru tranşe din costurile eligibile cu valoare cuprinsă între echivalentul în lei a 50 milioane euro şi echivalentul în lei a 100 milioane euro, se aplică 50% din plafonul regional;

– pentru tranşe din costurile eligibile a căror valoare depăşeşte echivalentul în lei a 100 milioane euro, se aplică 34% din plafonul regional.

Astfel, suma admisibilă ca ajutor de stat pentru un proiect care depăşeşte echivalentul în lei a 50 milioane euro se calculează conform formulei:

A = R × (50+0,50B+0,34C), unde:

– A reprezintă suma maximă a ajutorului de stat;

– R reprezintă plafonul regional neajustat prevăzut în Liniile directoare privind ajutorul de stat regional 2007–2013, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C54/2006, care este de 50% pentru toate regiunile de dezvoltare, mai puţin regiunea de dezvoltare 8 Bucureşti–Ilfov, şi de 40% pentru regiunea de dezvoltare 8 Bucureşti–Ilfov.

– B reprezintă costuri eligibile între echivalentul în lei a 50 milioane euro şi echivalentul în lei a 100 milioane euro;

– C reprezintă costurile eligibile peste echivalentul în lei a 100 milioane euro.

3. Pentru investiţiile al căror echivalent în lei este mai mare de 50 milioane euro, suma totală a ajutorului de stat din toate sursele nu trebuie să depăşească 75% din suma maximă a ajutorului de stat care s-ar putea primi pentru o investiţie cu costuri eligibile al căror echivalent în lei este 100 milioane euro, respectiv suma prevăzută la art. 10 din hotărâre.

4. Pentru întreprinderile din sectorul prelucrării şi comercializării produselor agricole şi care au mai puţin de 750 de angajaţi şi/sau o cifră de afaceri mai mică de 200 de milioane euro *) , intensitatea maximă este de 25% din costurile eligibile aferente investiţiei iniţiale.

5. Intensitatea ajutorului de stat reprezintă raportul dintre valoarea brută actualizată a ajutorului şi valoarea actualizată a costurilor eligibile. Costurile eligibile sunt actualizate la valoarea lor la data acordării ajutorului. Ajutoarele plătibile în mai multe tranşe sunt actualizate la valoarea de la data acordării lor.

6. Plafonul intensităţii ajutorului de stat se aplică la totalul ajutorului în cazul ajutoarelor acordate concomitent în cadrul mai multor scheme regionale sau acordate în combinaţie cu un ajutor ad-hoc, indiferent dacă fondurile provin din surse locale, regionale, naţionale sau comunitare.

6.1. În cazul în care ajutorul de stat calculat pe baza costurilor investiţiilor în active corporale sau necorporale este combinat cu un ajutor calculat pe baza costurilor salariale, trebuie respectat plafonul intensităţii stabilit pentru regiunea respectivă.

6.2. În cazul în care costurile eligibile pentru ajutoare regionale sunt total sau parţial eligibile pentru ajutoare în alte scopuri, partea comună trebuie să respecte plafonul cel mai favorabil care rezultă din regulile aplicabile.

6.3. Ajutoarele regionale pentru investiţii nu se pot cumula cu ajutoare de minimis privind aceleaşi costuri eligibile pentru a se sustrage intensităţilor maxime ale ajutorului stabilite prin prezenta schemă.

Ajutoarele de minimis sunt ajutoarele care nu depăşesc într-o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi echivalentul în lei a 200 mii euro.

ANEXA 3 (formularistica aferenta) poate fi foarte usor accesta prin creearea unui cont de testare GRATUITA a aplicatiei legislative online Legalis 2.0