Accesul la informatii publice este un drept fundamental care deriva din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 19 iar art. 12 lit. a) din Legea nr. 544/2001 reglementează una din exceptiile la circulatia libera a informaţiilor, si anume la informatii din domeniile apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte din categoriile informatiilor clasificate.

În consecinţă, pentru ca o informaţie din aceste domenii identificate să nu fie accesibilă publicului trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:

– să se încadreze în una din excepţiile reglementate de art. 12 din Legea nr. 544/2001;

– să existe o clasificare în conformitate cu dispoziţiile Legea nr. 182/2002.

Precizăm că principiile fundamentale de drept românesc coroborate cu dispoziţiile Legea nr. 544/2001 şi a H.G. nr. 123/2002 privind aprobarea normelor de aplicare a acestei legi, impun ca regulă faptul că informaţiile sunt publice, pentru refuzul comunicării lor fiind necesară întrunirea condiţiilor prevăzute de lege. Astfel, autorităţile şi cei obligaţi a comunica informaţii publice sunt obligaţi să demonstreze că informaţiile solicitate se încadrează în excepţiile prevăzute de lege. Ca urmare, existenţa unei clasificări a informaţiilor trebuie dovedită. Numai în acest caz este legală retragerea informaţiilor din sfera publică.

Informaţiile clasificate s-au dovedit a fi o piedică în calea accesului liber la informaţii datorită ambiguităţii Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate precum şi datorită legislaţiei secundare, H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România şi H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, hotărâri de guvern care adaugă şi modifică substanţial cele două legi adoptate de Parlament.

Clasificarea actului de clasificare al informaţiilor

Cazul CRJ c. Camera Deputaţilor (Sentinţa nr. 5095/2004 dată de Tribunalul Bucureşti în dos. nr. 415/2004, Decizia nr. 1079/2005 dată de Curtea de Apel Bucureşti în dos. Nr. 785/2005)

CRJ a solicitat Camerei Deputaţilor comunicarea categoriilor (excepţiile prevăzute de lege în care se încadrează) de informaţii clasificate ca secret de stat şi ca secret de serviciu prin hotărâri ale Camerei Deputaţilor precum şi numărul şi data acestor hotărâri. De asemenea a solicitat comunicarea stenogramelor şedinţelor în care au fost adoptate acestea.

Pârâtul a refuzat comunicarea informaţiilor motivând că acestea sunt clasificate ca secret de stat sau de serviciu în temeiul art. 12 lit. a) din Legea nr. 544/2001, prin acte ale Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Pârâtul a mai susţinut şi că dacă s-ar comunica categoriile de informaţii clasificate s-ar indica în mod indirect compartimentele din structura autorităţii care au acces la acest tip de date, fiind şi expuse persoanele care lucrează cu informaţii clasificate.

Instanţa a respins cererea noastră deşi la dosar nu a fost niciodată depusă vreo probă a clasificării informaţiilor solicitate. Instanţele au făcut în schimb recomandări privind calea pe care am fi putut să o urmăm pentru obţinerea informaţiilor: o contestaţie împotriva autorităţii care a clasificat informaţia având ca obiect clasificarea, durata clasificării, etc. Din acest punct de vedere la data formulării acţiunii nu exista calea invocării excepţiei de nelegalitate, şi pe de altă parte, nu exista nici un document public care să secretizeze în mod expres informaţiile solicitate. În condiţiile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în vigoare la acea dată, o asemenea contestaţie era inadmisibilă; acţiune de desecretizare, care în opinia noastră era de asemenea inadmisibilă pentru informaţiile secrete de serviciu deoarece capitolul privind informaţiile secrete de serviciu din Legea182/2002 nu conţine reglementări privind posibilitatea desecretizării lor, această acţiune fiind reglementată numai pentru informaţiile secrete de stat.

Dacă pentru stenogramele şedinţelor (plenului sau Biroului Permanent) era discutabilă publicitatea lor (în condiţiile în care s-ar fi pus la dispoziţie un act care să dovedească acest lucru) pentru celelalte informaţii nu înţelegem raţionamentul instanţelor şi al Camerei Deputaţilor, decât acela de a menţine secretul informaţiilor la nivel de regulă generală, informaţiile publice reprezentând excepţia.

Cazul CRJ c. Ministerul de Interne (sentinţa civilă nr. 1456/30.05.2007 dată de Curta de Apel Bucureşti şi decizia nr. 3659/28.09.2007 dată de ICCJ în soluţionarea excepţiilor de nelegalitate, sentinţa civilă 886/11.03.2008 dată de Tribunalul Bucureşti şi decizia nr. 372/09.02.2009 dată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea litigiului privind accesul la informaţii)

CRJ a solicitat comunicarea unor copii ale Regulamentelor de Organizare şi Funcţionare ale diferitelor direcţii din cadrul M, cum ar fi Direcţia de Protocol. Solicitarea de informaţii a fost respinsă pe motiv că acestea ar fi clasificate ca informaţii de serviciu. Am introdus acţiune în instanţă împotriva acestui refuz şi am invocat în cursul procesului, în temeiul legii contenciosului administrativ, excepţia de nelegalitate a clasificării. În cursul procesului, pârâtul a refuzat comunicarea ordinului de clasificare al informaţiilor pe motiv că şi acesta este clasificat. Considerând şi această prevedere abuzivă, am invocat excepţia de nelegalitate a ordinului de clasificare a clasificării, pentru a reliefa absurdul acestei situaţii.

Motivele de nelegalitate invocate de noi se refereau la: faptul că H.G. nr. 585/2005 privind standardele informaţiilor clasificate adaugă la Legea nr. 182/2002, dând posibilitatea oricărei persoane juridice să clasifice informaţii ca secret de serviciu (în realitate informaţiile clasificate ar trebui făcute în considerarea interesului public ce ar fi mai bine protejat astfel şi în interesul unor persoane private, care ar putea să prejudicieze astfel interesul public); nu reglementează care sunt criteriile în funcţie de care anumite informaţii pot fi încadrate în excepţiile de la accesul liber prevăzute de lege; nu există o justificare a clasificării, o durată a clasificării, nu există căi de atac specifice împotriva actelor de clasificare a informaţiilor ca secret de serviciu întrucât Legea nr. 182/2002 reglementează acţiunea de declasificare a informaţiilor numai pentru la informaţiile secret de stat, etc. Astfel de garanţii trebuiau să fie reglementate pentru a preveni abuzurile, creându-se astfel un sistem juridic de protecţie a dreptului fundamental de acces la informaţii publice. În cursul procesului s-a pretins că au fost depuse la grefa instanţei anumite documente ce aveau legătură cu litigiul, dar nu ne-a fost comunicat tipul sau conţinutul acestora. A fost respinsă şi proba cu interogatoriu considerându-se că răspunsurile ar fi clasificate. Instanţele de fond şi de recurs au apreciat că ordinul de clasificare a fost legal emis pentru a proteja interesele unităţii deţinătoare a informaţiilor (să nu uităm că era vorba despre regulamentele de organizare şi funcţionare ale Ministerului de Interne, devenit în cursul procesului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative). Instanţele au apreciat că argumentele noastre sunt prea generale neputând fi considerate motive de nelegalitate (deşi legislaţia nu prevede căi specifice de atac a acestor clasificări, nici măcar documentaţia depusă de MI neputând fi studiată). ICCJ a argumentat chiar că motivele clasificării tuturor regulamentelor de organizare şi funcţionare ale departamentelor MI rezultă din lege. Fără a se ştii care lege. Probabil că o lege clasificată prin ea însăşi.

Faţă de această argumentaţie, şi instanţa investită cu soluţionarea procesului de acces la informaţii (suspendat pe perioada soluţionării excepţiei de nelegalitate) a respins acţiunea.

Observăm deci că evoluţia legislativă în materia contenciosului administrativ s-a petrecut numai pe hârtie. Când vine vorba de protecţia efectivă a drepturilor fundamentale în faţa puterii de stat, situaţia nu este cu nimic schimbată. Deşi există posibilitatea contestării legalităţii actelor de clasificare în contencios administrativ, fie cale principală fie pe cale de excepţie, totuşi soluţionarea acestora în cadrul unui proces echitabil este imposibilă de vreme ce nu există acces la nici un fel de justificare a clasificării şi nici măcar la actul de clasificare în sine.

Mai mult decât atât, controlul executivului se exercită asupra puterii judecătoreşti aceste cauze nefiind judecate de un tribunal imparţial şi independent aşa cum cere art. 6 din Convenţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Astfel de cauze, care implică informaţii secrete de stat sau de serviciu, ajung numai la complete speciale, autorizate de puterea executivă să aibă acces la informaţii secrete. Astfel, executivul îşi alege magistraţii care judecă acele cauze în care acesta înţelege să îşi protejeze propriile interese prin clasificarea unor informaţii ca secrete de serviciu.

Sursa: Centrul de Resurse Juridice